Arhive etichetă: simona halep

Simona Halep a fost eliminată de la Wimbledon

halep4
Simona Halep ROU v Su-Wei Hsieh TPE in the third round of the Ladies’ Singles on No.1 Court. The Championships 2018. Held at The All England Lawn Tennis Club, Wimbledon. Day 5 Friday 06/07/2018. Credit: AELTC/Simon Bruty

Simona Halep, 26 de ani, locul 1 WTA, a fost eliminată în turul 3 de la Wimbledon, după ce a fost învinsă de taiwaneza Su-Wei Hsieh, 32 de ani, locul 48 WTA, scor 6-3, 4-6, 5-7. Taiwaneza va juca în optimi cu Dominika Cibulkova, care a învins-o cu un dublu 6-2 pe Elise Mertens.

Desfășurarea liveTEXT a meciului pe GSP.RO

Reclame

Simona Halep este noua campioană la Roland Garros!

halep_3Imnul României s-a făcut auzit în această după-amiază la Paris, după victoria entuziasmantă a Simonei Halep în finala turneului de Grand Slam de la Roland-Garros.

Liderul mondial a câștigat primul titlu major al carierei, la a 32-a perticipare într-un astfel de turneu, după ce a învins-o pe americanca Sloane Stephens în trei seturi, 3-6, 6-4, 6-1. Pentru româncă a fost a treia finală la Roland Garros și a doua consecutivă.

Simona a avut și în finală o revenire spectaculoasă după ce Stephens a câștigat primul set, în care a fost superioară Simonei.

Este a doua româncă din istorie care câștigă turneul din Franța, după Virginia Ruzici, în urmă cu 40 de ani.

Simona Halep se distanțează ca lider în clasamentul WTA.

„În primul rând vreau să le mulțumesc tuturor celor care m-au susținut, au fost minunați. În ultimul game am simțit că nu mai pot respira. Am încercat să nu mai repet greșelile din urmă cu un an. Am visat la acest moment de când m-am apucat de tenis. Sunt foarte fericită că s-a întâmplat la Roland Garros. Parisul e un oraș special, a declarat Simona Halep.

Fenomenala Simona Halep s-a calificat pentru a treia oară în finală la Roland Garros!

Simona Halep s-a calificat astăzi, pentru a treia oară, în finala Internaționalelor de tenis ale Franței – Turneul de Mare Șlem la Roland Garros.

Halep a avut un meci absolut fantastic în fața Garbiñei Muguruza. Iberica nu pierduse niciun set până la acest meci, iar o victorie ar fi propulsat-o pe primul loc mondial.

Românca s-a impus cu 6-1, 6-4. În urma acestei victorii, Simona Halep rămâne numărul 1 în lume!

În finala de sâmbătă, Simona Halep se va duela cu învingătoarea partidei dintre Madison Keys și Sloane Stephens.

halep_muguruza4

 

Simona Halep o va întâlni pe Garbine Muguruza în semifinale la Roland Garros

halep4În această după-amiază, liderul mondial, Simona Halep, a obținut calificarea în semifinalele turneului de la Roland Garros.

Halep a trecut în această fază a competiției după ce a trecut, în 3 seturi, de Angelique Kerber, scor 6-7 (2), 6-3, 6-2. Tot astăzi, Muguruza a spulberat-o pe Maria Sharapova, scor 6-2, 6-1.

Simona Halep (26 de ani, 1 WTA) și Garbine Muguruza (24 de ani, 3 WTA) țin capul de afiș al semifinalelor Roland Garros, într-un duel care nu decide doar finalista ci și ocupanta locului 1 WTA. Meciul este programat joi, 7 iunie.

Pe cealaltă jumătate a tabloului se înfruntă americancele Sloane Stephens și Madison Keys.