Arhive etichetă: referendum

Referendumul pentru redefinirea familiei a eșuat

Prezența la urne în cele două zile a fost de 20.41%, astfel că pragul de validare de 30% nu a fost atins. În aceste condiții, în Constituție va rămâne definiția de până acum a căsătoriei, ca o uniune între „soți”.

  • Codrin Ştefănescu. Este un eşec al românilor şi al României. Dar 4 milioane ieşiţi la vot e un număr gigant
  • Dan Barna: România este o naţiune europeană, o naţiune tolerantă şi modernă, care a refuzat să facă paşi înapoi
  • Mai mulți parlamentari liberali acuză conducerea PNL că a aruncat partidul „într-o nouã aventurã și cãtre un nou eșec politic”
Reclame

49,52% dintre alegătorii fălticeneni au votat la Referendumul din 29 iulie


Cetăţeni cu drept de vot înscrişi pe listele de alegători în Municipiul Fălticeni – 26.748 persoane
Numărul celor care au participat la vot – 13.245 persoane (49,52%)
Voturi – DA – pentru demiterea preşedintelui României – 11.977 (90,43%)
Voturi – NU – împotriva demiterii preşedintelui României – 1.063 (8,03%)
Voturi nule – 205 (1,54%)

Cea mai mare prezenţă la vot – Secţia 83 – 64,43%
Cea mai scăzută prezenţă la vot – Secţia 81 – 43,89%

Referendumul din 29 iulie în judeţul Suceava – Comunicat de presă al Prefecturii Suceava
La Referendumul pentru demiterea Preşedintelui României din data de 29 iulie, în judeţul Suceava, şi-au exprimat dreptul la vot un număr de 243.448 de persoane înscrise în copiile de pe listele electorale permanente şi în listele electorale suplimentare. Numărul persoanelor înscrise în listele electorale permanente în judeţul Suceava a fost de 574.627 persoane, prezenţa la vot în judeţ fiind 42,36%.
Numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „DA” a fost de 208.721 – 85,73%, iar numărul voturilor valabil exprimate la răspunsul „NU a fost 31.364 – 12,88%.
Potrivit datelor comunicate de Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava în ziua alegerilor s-au produs un număr de 16 incidente electorale din care 7 în mediul urban şi 9 incidente în mediul rural. Pentru două incidente s-au întocmit lucrări penale, în două cazuri s-au constatat contravenţii, iar în 11 situaţii incidentele nu s-au confirmat. A existat o situaţie în care IPJ Suceava şi-a declinat competenţa către Biroul Electoral Judeţean.

Până la ziua referendumului, pe toată perioada campaniei electorale, Inspectoratul de Poliţie Judeţean Suceava raportează un număr de 4 incidente, 2 în mediul urban şi 2 în mediul rural.
„ Consider că referendumul s-a desfăşurat corect în judeţul Suceava, în condiţii de transparenţă şi legalitate, numărul incidentelor electorale a fost minor şi nu a afectat desfăşurarea procesul electoral şi climatul de ordine şi siguranţă publică. Cele aproximativ 1.500 de cadre din toate structurile Ministerului Administraţiei şi Internelor, poliţişti, jandarmi, poliţişti de frontieră, angajaţii Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă şi-au făcut datoria şi au asigurat măsurile de ordine în zona secţiilor de votare pentru prevenirea incidentelor de orice natură. A fost un proces electoral democratic, toţi cetăţenii care au dorit să-şi exercite dreptul la vot putând să o facă”, a declarat Florin Sinescu prefectul judeţului Suceava

18 secţii de vot pentru referendumul din 29 iulie

Aproximativ 26.000 de alegători cu drept de vot din Municipiul Fălticeni sunt aşteptaţi duminică la la Referendumul pentru demiterea preşedintelui României. Pe raza municipiului sunt organizate 18 secţii de votare, amenajarea acestora făcându-se în săli de curs ale unităţilor şcolare. Numărul cabinelor de vot a fost suplimentat (de la 4 la 6 cabine) doar pentru secţia de vot din incinta Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu”, secţie aflată în vecinătatea Spitalului Municipal Fălticeni. Fălticenenii pot vota între orele 7.00 – 23.000. Primăria Fălticeni a finalizat acţiunea de amenajare a secţiilor de votare. În zona Fălticeni sunt aşteptaţi la urne circa 110.000 de cetăţeni cu drept de vot.