Etichetă: protecţia consumatorilor

Numar de telefon unic pentru sesizari in domeniul energiei electrice

Asociaţia Naţională pentru Protecţia Consumatorilor şi Promovarea Programelor şi Strategiilor din România – InfoCons, sub egida Federaţiei Asociaţiilor de Consumatori, derulează proiectul Centrul Naţional de Consiliere şi Consultanţă a Consumatorilor în Domeniul Energiei Electrice destinat consumatorilor din România. Energia electrică într-un stat european este o normalitate, dar şi […]

Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava a aplicat peste 60 de contravenţii de la începutul acestui an

În conformitate cu programul tematic de control al Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor în trimestrul I din 2012, Comisariatul Judeţean pentru Protecţia Consumatorilor Suceava desfăşoară acţiuni de control pentru verificarea respectării prevederilor legale la comercializarea produselor cu preţ redus. În urma controalelor efectuate în primele două luni din […]

Ouă roşii cu autograf!

Am putea avea aşa ceva pe masa de Paşte, dacă particularii care vând ouă proaspete în Piaţa Agroalimentară din Fălticeni vor urma ultimele reguli instituite de conducerea Direcţiei Sanitar Veterinare şi pentru Siguranţa Alimentelor Suceava. Pentru că nu pot aplica pe ouă mult mediatizatele coduri numerice, aşa cum […]