Arhive etichetă: pregătire

Peste 1,7 milioane de lei – costul alegerilor europarlamentare in judetul Suceava

florin_sinescu_prefect_suceava

Cheltuielile efectuate de către Instituţia Prefectului – judeţul Suceava pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din 25 mai 2014 au totalizat 1.748.721 lei, se arată într-un comunicat al Biroului de Presă al Instituţiei Prefectului- judeţul Suceava

Conform HG nr. 103 din 19 februarie 2014 pentru aprobarea bugetului şi a structurii cheltuielilor necesare pentru pregătirea, organizarea şi desfăşurarea  alegerilor pentru membrii din România în Parlamentul European din anul 2014, Instituţiei Prefectului – judeţul Suceava i-a fost alocat un buget de 1.901.000 de lei din care: pentru cheltuieli de personal – 1.579.000 lei, pentru bunuri şi servicii – 312.000 de lei şi pentru cheltuieli active nefinanciare (mijloace fixe) – 10.000 de lei.

Din sumele alocate pentru cheltuieli de personal s-au efectuat plăţi în sumă de 1.488.540 lei reprezentând indemnizaţii pentru 1.106 de preşedinţi şi locţiitori şi 3.916 membri ai birourilor electorale ale secţiilor de votare, grup tehnic şi Biroul Electoral Judeţean. Preşedinţii birourilor electorale ale secţiilor de votare şi locţiitorii acestora au primit o indemnizaţie 367 de lei, iar membrii o indemnizaţie de 174 lei.

La titlul “Bunuri şi servicii” s-a utilizat suma de 250.632 lei pentru achiziţionarea materialelor necesare pentru dotarea secţiilor de votare, plata transportului buletinelor de vot şi a materialelor necesare pentru buna organizare şi desfăşurare a alegerilor europarlamentare.

La titlul „Active nefinanciare” s-a cheltuit suma de 10.000 de lei pentru achiziţionarea de tehnică de calcul pentru desfăşurarea în bune condiţii a alegerilor europarlamentare.

Consider că întregul proces electoral pentru Parlamentul European în judeţul Suceava s-a desfăşurat fără probleme, conform graficului din Programul calendaristic şi fără alte incidente. Instituţia Prefectului este garantul respectării legii şi trebuie să ducă la bun sfârşit întregul proces electoral. Legea trebuie respectată cu stricteţe şi, deopotrivă, dreptul de vot al cetăţenilor care trebuie să şi-l poată exercita în cele mai bune condiţii”, a declarat Florin Sinescu prefectul judeţului Suceava.

Andrei A.

Reclame

Elevii din anul al II-lea au finalizat stagiul de pregatire la Ochiuri

stagiu_de_pregatire_elevi_jandarmi_1

În perioada 19-30 mai a.c., elevii anului al II-lea, de la Şcoala Militară de Subofiţeri de Jandarmi Fălticeni (SMSJ) 45 de băieţi şi 5 fete, au desfăşurat stagiul de pregătire la Centrul de Perfecţionare a Pregătirii Cadrelor Jandarmi Ochiuri, judeţul Dâmboviţa.

Stagiul a fost efectuat în baza Curriculum-ului pentru pregătirea subofiţerilor de jandarmi, seria 2012-2014, şi a cuprins şedinţe practice specifice intervenţiei profesionale şi trageri cu armamentul individual. Instructorii militari de specialitate au coordonat activităţile cu cei 50 de elevi în scopul consolidării deprinderilor şi uniformizării practicilor în domeniul asigurării şi restabilirii ordinii publice.

„Stagiul de pregătire a fost o adevărată experienţă de viaţă. Chiar dacă programul a fost mai încărcat decât de obicei, atât cu activităţi de pregătire de specialitate, cât şi cu activităţi de pregătire fizică, acest lucru nu a reprezentat un impediment, ci dimpotrivă, ne-a motivat să ne antrenăm în diverse situaţii tactice, fapt ce ne-a determinat să ne apropiem cât mai mult de realitatea vieţii operative. Ne-a impresionat mult pregătirea şi profesionalismul instructorilor militari din şcoala noastră şi instituţia gazdă. Aş repeta oricând experienţa acestui stagiu”, a apreciat elev sergent Filip Elena – şef de unitate.

În continuare, elevii vor desfăşura cursuri, iar în perioada 19 iunie – 1 iulie a.c. vor susţine examenul de absolvire, ne-a informat cpt. Irina Airinei, purtătorul de cuvânt al SMSJ Fălticeni.

Andrei A.

Liga a IV a: Liderul se pregateste pentru primele partide amicale

somuzul preutesti
Echipa de fotbal Şomuzul Preuteşti, liderul Ligii a IV a, continuă pregătirea pentru sezonul de primăvară.

Antrenorul Cătălin Vasiliu ne-a informat că perioada de pregătire a început pe data de 1 februarie. În prezent se pune accent pe pregătirea fizică şi readaptarea jucătorilor la efort.

Sâmbătă, 15 februarie, Şomuzul Preuteşti se va deplasa la Frătăuţii Noi pentru o partidă amicală cu Bucovina Rădăuţi (Liga a III a).

„În perioada 23-28 februarie, cu sprijinul unor sponsori inimoşi, vom beneficia de un cantonament la Vatra Dornei. Este un lucru bun pentru unitatea echipei. Purtăm discuţii pentru alte partide amicale pe care dorim să le organizăm în perioada pe care o vom petrece la Dorna. Obiectivul nostru rămâne clasarea pe unul din primele două locuri. Orice echipă îşi doreşte să câştige titlul de campioană a judeţului”, ne-a declarat antrenorul Cătălin Vasiliu.

După ce s-a despărţit de Stamate şi Pânzariu, echipa din Preuteşti şi-a asigurat serviciile a trei jucători: portarul Alex Georgescu (Stroieşti) şi mijlocaşii Alex Dragomir (Volovăţ) şi Alexandru Narcis (Sporting). Cel mai probabil lotului i se va alătura şi un al treilea mijlocaş de la Fântânele.

Alex S.

După ce

Elevii jandarmi de la Fălticeni au început practica la Inspectoratele de Jandarmi din ţară

În perioada 3 ianuarie – 10 februarie a.c., un număr de 23 de elevi (2 fete şi 21 de băieţi) ai Şcolii Militare de Subofiţeri Jandarmi Fălticeni (anul II de studiu) desfăşoară un stagiu de practică în cadrul Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava.
În primele două zile ale stagiului, elevii vor urma un program de acomodare cu specificul unităţii şi misiunile jandarmilor suceveni, ulterior fiind repartizaţi în cadrul structurilor de ordine şi siguranţă publică ale inspectoratului (detaşament mobil, posturi montane, grupe de supraveghere şi ordine publică). În perioada următoare, elevii vor executa misiuni de menţinere şi asigurare a ordinii publice, fiind îndrumaţi de către jandarmi cu experienţă în activitatea profesională.
Stagiul de practică are un caracter practic-aplicativ iar principalele modalităţi de pregătire sunt însuşirea modului de acţiune în cadrul elementelor de dispozitiv, studiul individual, participarea la toate misiunile de ordine publică, activităţile având ca scop aprofundarea şi consolidarea cunoştinţelor asimilate, formarea, dezvoltarea şi perfecţionarea deprinderilor practice.