Arhive etichetă: poliţiştii suceveni

Dosare penale la regimul rutier întocmite de polițiștii suceveni / 6-7 februarie 2019

La 06.02.2019, ora 16.10, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe DN 17A, din comuna Dornești, autoturismul condus de  un localnic de 24 de ani care tracta o remorcă ce nu avea aplicată plăcuța cu numărul de înmatriculare.

În urma verificărilor, polițiștii au constatat faptul că masa maximă admisă a remorcii impune conducătorului auto deținerea categoriei de permis de conducere „BE” și nu doar categoria „B”.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunilor de „tractarea unei remorci neînmatriculate sau neînregistrate” și „conducerea pe drumurile publice a unui vehicul de către o persoană al cărei permis de conducere este necorespunzător categoriei sau subcategoriei din care face parte vehiculul respectiv”, ce va fi soluționat procedural.

Totodată, remorca a fost indisponibilizată în vederea prezentării specialiștilor din cadrul Registrului Auto Române pentru a stabili proveniența și caracteristicile acesteia.

 

La 06.02.2019, ora 20.10, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control, pe DN 2E din comuna Marginea, autoturismul condus de un bărbat de 25 de ani, din comuna Arbore.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că bărbatul figurează cu permisul suspendat din data de 24.01.2019.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană căreia exercitarea dreptului de a conduce i-a fost suspendat”, ce va fi soluționat procedural.

 

La 06.02.2019, ora 22.10, o patrulă din cadrul Secției 3 Poliție Rurală Marginea a oprit pentru control pe un drum comunal neclasificat din comuna Dornești, autoturismul condus de un minor de 17 ani, din orașul Milișăuți.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că minorul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

 

La 07.02.2019, ora 00.05, un echipaj rutier din cadrul Poliţiei municipiului Suceava a oprit pentru control pe strada Grigore Alexandru Ghica din localitate, autoturismul condus de un tânăr de 18 ani din comuna Pătrăuți.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că tânărul nu posedă permis de conducere pentru nicio categorie auto.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea pe drumurile publice a unui autovehicul fără a poseda permis de conducere”, ce va fi soluționat procedural.

 

La 07.02.2019, ora 01.00, un echipaj mixt din cadrul Poliției orașului Salcea și a Postului de poliție Siminicea a oprit pentru control pe DN 29 din orașul Salcea, autoturismul condus de un bărbat de 38 de ani din comuna Dumbrăveni.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,46 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal sub aspectul comiterii infracțiunii de „conducerea unui vehicul sub influența alcoolului sau a altor substanțe”, ce va fi soluționat procedural.

Reclame

Peste 550 de amenzi aplicate de poliţiştii suceveni în interval de 6 zile

În perioada 3 – 8 ianuarie 2019, poliţiştii suceveni au acţionat zilnic pentru pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale, dar şi pentru a asigura o intervenţie promptă la orice eveniment .

Pentru prevenirea şi descurajarea faptelor antisociale şi pentru menţinerea ordinii şi liniştii publice, la nivelul judeţului, s-a efectuat o misiune de asigurare a ordinii publice. S-a asigurat intervenția la  279 de  evenimente,  218 dintre acestea fiind semnalate prin SNUAU 112 şi au fost constatate 158 de infracțiuni.

De asemenea,  în această perioadă, au acţionat zilnic 7 autospeciale radar pentru monitorizarea traficului rutier şi creşterea gradului de siguranţă pe drumurile publice. Poliţiştii au reținut 42 de permise de conducere (4 pentru alcool, 6 pentru viteză excesivă și 35 pentru depășiri neregulamentare și alte abateri) şi au retras  20 de certificate de înmatriculare.

Acţiunile desfăşurate de poliţiştii suceveni au vizat în special prevenirea producerii unor accidente şi blocaje rutiere pe principalele artere de circulaţie, datorate creşterii valorilor de trafic, în special în cadrul „turismului de weekend şi turismului sezonier”, nerespectării regulilor de circulaţie de către unii participanţi la trafic şi neadaptării conduitei conducătorilor auto la condiţiile de trafic.

Au fost aplicate 557 de  sancțiuni contravenționale. Cele mai multe (460) au fost aplicate la regimul rutier, 75 pentru acte de tulburare a ordinii și liniștii publice, iar  22  pentru fapte de altă natură. Valoarea sancţiunilor aplicate a fost de  227.645 lei. De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 2600 lei.

Urmare a intensificării activităţilor de patrulare, a activităţilor investigative desfăşurate şi a prezenţei sporite în teren a poliţiştilor,  au fost prinşi în flagrant 16  autori de infracţiuni, fiind dispuse măsuri preventive faţă de  5 persoane.

În aceeaşi perioadă au fost depistate  2  persoane urmărite la nivel naţional.

Având în vedere evenimentele preconizate şi situaţia operativă înregistrată în anii trecuţi, poliţiştii vor acţiona în continuare pentru apărarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale persoanei, a proprietăţii private şi publice, prevenirea şi descoperirea infracţiunilor, precum şi pentru adoptarea celor mai eficiente măsuri pentru asigurarea unui climat corespunzător de ordine şi siguranţă publică.

 

Cinci infractori prinși în flagrant la sfârșitul anului trecut în județul Suceava

În perioada 28-30 decembrie 2018, Serviciul Investigații Criminale din cadrul Inspectoratului de Poliție Județean Suceava a organizat acțiuni punctuale pe raza județului pentru prevenirea criminalității de natură judiciară și a faptelor la regimul circulației rutiere.

Pe parcursul celor 3 zile, polițiștii au constatat 20 de infracțiuni și au prins, în flagrant, 5 infractori.

Polițiștii au aplicat 118 sancțiuni contravenţionale, în valoare de 43.317 lei, din care 67 la regimul circulației rutiere, 34 la Legea nr. 61/1991 reactualizată și 17 la alte acte normative. Au fost reținute 10 permise de conducere și retrase 5 certificate de înmatriculare.

De asemenea, au fost confiscate bunuri în valoare de 200 lei.

Opt autospeciale pentru misiuni rutiere au fost repartizate poliţiştilor suceveni

masini_politieLa nivelul Inspectoratului Judeţean de Poliţie Suceava, opt autospeciale Volkswagen Polo, achiziţionate în baza programului de înnoire a parcului auto al Ministerul Afacerilor Interne, au intrat în dotarea poliţiei rutiere.

Autospecialele nou intrate în dotarea I.P.J. Suceava sunt prevăzute cu sisteme optico – acustice destinate activităţilor de poliţie rutieră şi vor contribui la salvarea de vieţi, creşterea siguranţei rutiere şi la o mai bună monitorizare şi fluidizare a traficului rutier.

Două autospeciale au fost repartizate Serviciului Rutier şi câte una formaţiunilor de poliţie rutieră din cadrul subunităţilor de la Rădăuţi, Gura Humorului, Câmpulung Moldovenesc, Siret şi Vatra Dornei. De asemenea, o autospecială a fost repartizată Biroului Rutier din cadrul Poliţiei Municipiului Suceava.

Programul de înnoire a parcului auto, iniţiat de Ministerul Afacerilor Interne, a debutat în 2014, când Poliţia Română a fost dotată cu 257 de mijloace de transport destinate muncii operative, dintre care 15 motociclete, iar de la începutul anului 2015, i-au fost repartizate încă 2.386 de vehicule, destinate structurilor operative și celor de ordine publică.