Arhive etichetă: permis de conducere

Nu e nimic grav…s-a răsturnat cu maşina!

În seara zilei de sâmbătă, 7 martie, în urma unui apel la 112, polițiștii au identificat pe strada Principală din Bogdăneşti, în dreptul unui imobil, un autoturism răsturnat în afara părţii carosabile. În zonă nu se afla nicio persoană…..citeşte ştirea pe www.cronicadefalticeni.ro/.

 

Reclame

Peste 480 de amenzi în cadrul acţiunilor pentru prevenirea evenimentelor rutiere

masinipolitieViteza excesivă şi conducerea sub influenţa băuturilor alcoolice continuă să fie două dintre cauzele generatoare de accidente rutiere grave.

În zilele de 28 februarie şi 1 martie, poliţiştii rutieri din cadrul Serviciului Rutier, a municipiilor şi oraşelor din zona de competenţă, au organizat şi desfăşurat acţiuni pe linia combaterii încălcării regimului legal de viteză, depăşirii neregulamentare şi depistării conducătorilor auto care conduc autovehicule  pe drumurile publice după ce au consumat băuturi alcoolice.

Au fost reţinute 17 permise de conducere, din care: 7 pentru depăşirea regimului legal de viteză şi unul pentru depăşiri neregulamentare, 7 alcoolemii. De asemenea au fost reţinute şi 13 certificate de înmatriculare. Au fost testaţi cu etilotestul 427 conducători auto.

În total au fost aplicate 483 sancţiuni contravenţionale în valoare de 132.782 lei.

„Suspendat” de două luni, un botoşănean s-a ales cu dosar penal la Fălticeni

politist_rutieraMiercuri, un echipaj rutier din cadrul Poliției municipiului Fălticeni, în timp ce executa activități de control a traficului rutier pe str. Sucevei, din municipiul Fălticeni, a oprit pentru control autoturismul condus de un bărbat de 34 ani, din municipiul Botoșani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au stabilit că bărbatul figurează cu permisul de conducere ,,suspendat” pentru o abatere comisă la data de 14 decembrie 2014, pe raza județului Sibiu.

În cauză s-a întocmit dosar penal..

Motociclist urmărit cu maşina poliţiei la Horodniceni

motociclistAcţiune de urmărire pe un drum judeţean din comuna Horodniceni, după ce un motociclist a încercat să evite un echipaj de poliţie.

Luni, la ora 18.15,  pe DJ 209 A, pe raza comunei Horodniceni, polițiștii au efectuat semnal regulamentar de oprire unei motociclete înregistrate și conduse de un bărbat de 32 de ani, din localitate.

La vederea autoturismului poliției, conducătorul motocicletei a demarat în trombă conducând pe o distanță de aproximativ 6 km, pe DJ 209 A, când s-a reușit oprirea acestuia.

„Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul motocicletei a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,89 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei. În urma verificărilor efectuate în baza de date, s-a stabilit că bărbatul nu deţine permis de conducere. În cauză, s-a întocmit dosar penal ce va fi soluționat procedural.”, se arată într-un comunicat al IPJ Suceava.