Arhive etichetă: minora

O minora din Bogdanesti a decedat in urma unui eveniment rutier

Nenorocirea s-a petrecut luni, 15 decembrie, în jurul orei 13, pe raza satului Bogdăneşti.

Un bărbat în vârstă de 43 ani, din comuna Râşca, în timp ce conducea autoturismul pe Drumul Judeţean 155A, pe raza satului Bogdănești, a acroșat o minoră de 13 ani, localnică, pieton, care potrivit poliţiştilor s-a angajat în traversarea drumului de la stânga spre dreapta, prin loc nemarcat și fără să se asigure. În urma accidentului a rezultat decesul minorei.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind 0,30 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Reclame

Minora accidentata dupa ce a traversat strada prin loc nepermis

Îngrijorare pentru familia unei fetiţe din Preuteşti, după ce minora, în vârstă de 10 ani, a fost implicată într-un accident rutier. S-a întâmplat luni, 20 octombrie, în jurul orei 09.15, pe Drumul Judeţean 208, în localitatea Preuteşti.

Potrivit informaţiilor oferite de Compartimentul Relaţii Publice al IPJ Suceava,  un tânăr de 22 ani, din comuna Dolhești, în timp ce conducea autoturismul, a surprins şi accidentat minora, care, nefiind supravegheată, s-a angajat în traversarea străzii prin loc nepermis  și fără să se asigure.

Conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Minora accidentata la Malini dupa un eveniment rutier produs de un tractorist

   Joi, 11 septembrie, pe DJ 209A, pe raza comunei Mălini,  un bărbat de 47 de ani, din localitate, în timp ce conducea un tractor agricol, a schimbat direcţia de mers la stânga fără să se asigure corespunzător şi a intrat în coliziune cu o autoutilitară condusă de o femeie de 37 de ani, din comuna Slatina, angajată în depăşirea tractorului.

În urma accidentului o minoră de 15 ani, din comuna Slatina, pasageră în autoutilitară a fost transportată la spital, pentru investigaţii de specialitate.

Conducătorul tractorului a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,33 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, i s-au prelevat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.