Arhive etichetă: info falticeni

Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”din Fălticeni

Muzeul Apelor „Mihai Băcescu„, a fost organizat în perioada 1980-1982 și inaugurat la 17 august 1982, la inițiativa și sub îndrumarea academicianului Mihai Băcescu și a doamnei profesor dr. Ileana Crăciun.

Este singurul muzeu din țară cu o tematică despre viața din apele terestre și din mările și oceanele lumii, fiind dotat cu peste 750 de piese valoroase aduse din expedițiile academicianului în mările și oceanele lumii, câteva pot fi considerate de excepție: bureți de mare, corali, scoici producătoare de perle, calmari, homari, stele și arici de mare, sturioni, șerpi veninoși, broaște țestoase, crocodili, alături de un însemnat număr de lucrări din cele peste 480 publicate.

Vezi pagina web

Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”

Reclame

„Zilele Porţilor Deschise” la grădiniţele din Fălticeni

porti deschise 5Vand teren 300x150Vârsta preşcolară reprezintă vârsta de aur a copilăriei, vârsta când au loc cele mai mari achiziţii psihocomportamentale fundamentale, a căror calitate va influenţa în mare măsură nivelul de adaptare şi de integrare a copilului în etapele următoare ale evoluţiei şi dezvoltării lui. Pornind de la ideea că vârstele mici constituie baza personalităţii, pentru reuşita educaţională a copilului este necesar să fie antrenaţi toţi actorii cu care acesta interacţionează, începând cu membrii familiei, personalul care asigură servicii de educaţie şi finalizând cu membrii comunităţii.
Educaţia timpurie abordează copilul ca fiind unic, cu nevoile lui specifice şi particulare, diferite de la un copil la altul, de la o perioadă la alta.
Dezvoltarea copilului este dependentă de ocaziile care i se oferă zilnic, de interacţiunile cu ceilalţi, de organizarea mediului şi a activităţilor de învăţare. Învăţarea copilului mic se realizează prin explorări şi experienţe în situaţii de joc.
Copilul are dreptul la şanse egale, aceasta însemnând că are acces la servicii de calitate.
În perioada 25 martie – 26 aprilie 2013 grădiniţele din Municipiul Fălticeni îşi deschid porţile pentru a fi vizitate de cei care doresc să le cunoască activitatea, derulând acţiunea „Zilele Porţilor Deschise”.
Tot în această perioadă se desfăşoară etapa de înscriere a copiilor în grădiniţe pentru anul şcolar 2013 – 2014, în funcţie de numărul locurilor rămase neocupate în etapa de reînscriere. Fiecare grădiniţă este arondată unei circumscripţii şcolare, astfel încât toţi copiii să poată fi cuprinşi în grădiniţe în noul an şcolar.
Vă invităm să ne vizitaţi în fiecare zi de joi, la Grădiniţa cu Program Prelungit „Pinocchio” (strada Nicolae Beldiceanu) şi structurile: „Licurici” (strada Ion Creangă) şi „Dumbrava Minunată” (strada Ţărăncuţei), precum şi la Grădiniţa cu Program Normal ”Voinicelul” şi structurile aferente: ”Scufiţa Roşie”, ”Lizuca”, ”Alice”, pentru a ne cunoaşte oferta educaţională pentru anul şcolar 2013 – 2014, pentru a întâlni echipele de profesori pentru învăţământul preşcolar de la fiecare grupă, pentru a vă informa cu privire la activităţile ce se desfăşoară în fiecare unitate, şi despre rezultatele obţinute cu preşcolarii, ne-a declarat prof. Adriana Samson, directorul Grădiniţei ”Pinocchio”, coordonatorul programului ”Zilele Porţilor Deshise”. (Alex S.)

Galerie foto:

Şcoala „Ioan Ciurea” organizează concursul judeţean „Numai poetul…”

numai poetulEdiția a doua a Concursului județean cultural-artistic „Numai poetul…” va fi organizată de Şcoala Gimnazială „Ioan Ciurea” din Fălticeni, în parteneriat cu Şcoala „Ion Irimescu”. Activitatea va avea loc sâmbătă, 26 ianuarie 2013, ora 10, în Sala de festivităţi „Pictor Aurel Băeşu” a Muzeului de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni. În concurs sunt angrenate şapte şcoli din Fălticeni şi din zona Fălticeni.
Conceput ca un omagiu adus lui Mihai Eminescu, concursul cuprinde cinci secţiuni: Cunoştinţe despre viaţa şi opera poetului Mihai Eminescu; Recunoaşterea poeziilor pornind de la versuri date; Crearea unei strofe în care să fie incluse cuvinte date; Recitare de poezie eminesciană; Opera lui Eminescu în imagini (creaţie plastică). Activitatea va fi urmată de un program artistic, ne-a informat din partea organizatorilor profesorul Marius Pintilii.

Peste 200 de fălticeneni au participat la premiera de gală a filmului „Despre oameni şi melci”

Peste 200 de fălticeneni au participat în acestă seară la premiera de gală a filmului românesc „Despre oameni şi melci”. Proiecţia unui film în sala de spectacole a Centrului Cultural „Grigore Vasiliu Birlic” este în aceste zile un lucru inedit pentru Fălticeniul care odată avea chiar şi două cinematografe care funcţionau în acelaşi timp.
De altfel, regizorul Tudor Giurgiu le-a declarat celor prezenţi la proiecţia de gală că ideea campaniei de promovare a acestui film a fost tocmai aceea de a ajunge în oraşele în care nu mai există cinematografe.

„În perioada în care ne gândeam la toată campania de promovare a filmului, am zis că vrem să mergem cu filmul în locuri în care nu mai sunt săli de cinema sau unde oamenii au pierdut experienţa unui film cu public. Am făcut o listă cu toate oraşele cu peste 25.000 de locuitori şi am trimis emailuri şi faxuri la primării şi case de cultură. Răspunsul oraşului Fălticeni a fost printre primele. Au fost printre cei mai dornici dintre toate oraşele cu care am lucrat, să venim aici. Am fost foarte flatat, foarte onorat, cred că este o mare poftă pentru astfel de evenimente aici la dumneavoastră în oraş”.

Din partea autorităţilor locale, primarul Cătălin Coman le-a mulţumit invitaţilor (regizorul Tudor Giurgiu şi actorii Ovidiu Crişan şi Cătălin Cucu) pentru efortul depus pentru a ajunge la Fălticeni şi a exprimat dorinţa ca astfel de evenimente să se întâmple tot mai des în municipiu.

„Vreau să-i mulţumesc domnului regizor Tudor Giurgiu şi actorilor că au bătut drum lung pentru a fi în seara aceasta cu noi şi, în primul rând, vreau să le mulţumesc pentru tot ceea ce înseamnă filmul pe care îl vom vedea în această seară. Cred că este un eveniment unic în acest an şi sperăm să putem continua şi pe viitor, în amintirea vremurilor în care puteam merge să vizionăm un film într-o sală de cinema”.

La finalul proiecţiei invitaţii au avut amabilitatea de a răspunde întrebărilor adresate de spectatori.
Ultimele proiecţii ale comediei „Despre oameni şi melci” sunt programate joi, 4 octombrie, de la orele 17 şi 19. Biletele de intrare pot fi procurate de la Casa de Cultură din Fălticeni.

Galerie foto: