Arhive etichetă: donatie

Laboratorul de informatică al Școlii ”Mihail Sadoveanu” s-a înnoit cu sprijinul Kaufland și Școlii de Valori

scoala_mihail_sadoveanu_kaufland_falticeni_1

Donație binevenită pentru elevi și profesori. Școala Gimnazială ”Mihail Sadoveanu” s-a aflat pe lista celor peste 100 de unități de profil din țară care au primit sisteme performante, oferite de Kaufland România și Școala de Valori. Prin intermediul campaniei naționale ”Ajutăm Împreună” și unitatea de învățământ fălticeneană și-a putut înnoi laboratorul de informatică.

30 de computere și monitoare marca HP de ultimă generație au fost donate Școlii Gimnaziale ”Mihail Sadoveanu”, evenimentul având loc vinerea trecută.

”Kaufland România susține proiecte sociale și educaționale ce au ca beneficiari principali copiii de toate vârstele, sprijină programe care au ca obiectiv facilitarea accesului lor la educație, încurajarea frecventării școlii și prevenirea abandonului școlar”, a declarat Vasile Berar, directorul Kaufland Fălticeni. ”Întotdeauna susținem comunitatea în mijlocul căreia activăm, atât pe plan social, economic și ecologic”.

Predarea sistemelor informatice, s-a făcut în prezența directorului Liviu Deleanu, primarului Cătălin Coman, profesorilor și elevilor.

”Inițierea în tainele calculatorului începe la școală, aici, unde, elevul capătă deprinderile de bază. Pentru a le avea, firește, este nevoie și de aparatura necesară”, a spus directorul Liviu Deleanu. ”Iată astăzi avem cu sprijinul celor de la Kaufland și Școala de Valori, computere noi pentru laboratorul de informatică al școlii. Anul trecut, prin noiembrie ni s-a spus că vom primi 30 de calculatoare. Inițial nu mi-a venit să cred, dar după ce au revenit reprezentanții Kaufland, și am analizat proiectul lor, pentru mine a fost evident. Kaufland este pentru învățământul românesc și, binențeles, în particular, este pentru Școala Gimnazială ”Mihai Eminescu”.

Evenimentul s-a încheiat cu un spectacol de muzică și poezie, în care protagoniști au fost, evident, beneficiarii proiectului  educațional.

Sponsorizarea acordată de Kauflaund România face parte din strategia companiei de implicare socială durabilă în viața comunităților în care activează.

Rudy H.

Reclame

Spitalul Municipal Fălticeni a ajutat cu vitamine Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi

Spitalul Municipal din Falticeni va primi o diplomă şi va fi trecut în clubul “Prietenii Maternităţii Cuza Vodă” din Iaşi. Maternitatea ieşeană a primit de la spitalul din Fălticeni, 2.800 de cutii cu vitamine, acid folic şi fier. Acest lucru a fost posibil datorită relaţiilor de prietenie dintre conducerile celor doua unităţi medicale. Medicamentele au ajuns la Spitalul din Falticeni ca donaţie din partea unei unităţi din Marea Britanie. Conducerea maternităţii “Cuza Vodă”, locul în care sunt aduşi pe lume şi foarte mulţi dintre copiii din zona Fălticeni, a anunţat că vitaminele primite vor ajunge gratuit la gravidele şi lehuzele din mediul rural care au puţine posibilităţi financiare şi nu întotdeauna îşi permit să-şi cumpere medicaţia prescrisă de medicul curant.
Nu este singura instituţie medicală sprijinită cu medicamente de la Spitalul Municipal Fălticeni. „Suntem în relaţii foarte bune cu o fundaţie din Anglia care ne asigură medicamente, printre care şi aceste vitamine Galfer pentru gravide. Am făcut necesarul până la sfârşitul anului pentru pacienţii cu anemii şi gravidele care necesită tratament cu fier, la Fălticeni, şi am ajuns la concluzia că putem ajuta şi alte spitale cu care colaborăm. Pe lângă Maternitatea „Cuza Vodă” din Iaşi, unde director este fălticeneanul Mircea Onofriescu, am mai sprijinit spitalele din Gura Humorului, Târgu Neamţ şi Paşcani”, ne-a declarat ec. Mircea Lupu, managerul spitalului din Fălticeni.
(A|S)
Citeşte mai mult în Bună ziua Iaşi

facebook.com/cronicadefalticeni