Picatura spirituala / cu Alexa Pascu

REQVIEM PER MAGISTERCu prilejul comemorării a zece ani de la trecerea în eternitate a maestrului Ion Irimescu, aduc un pios omagiu prin câteva versuri.

Maestrului Ion Irimescu

                                                     -in memoriam-

De zece ani îşi are somnul

În locaşul său de veci.

Dar poate că nu doarme,

Ci se plimbă, însoţit de îngeri

Şi de tril de păsări,

Pe-ale raiului poteci.

Sau poate c-a fost pus la treabă

Chiar de Dumnezeu,

Să-I făurească o statuie,

Pe care s-o arate lumii

Zicând:

El M-a făcut precum sunt Eu!

Să ne aducem mereu aminte de Maestru şi să-i cinstim memoria, mulţumindu-i pentru nepreţuita comoară pe care a lăsat-o fălticenenilor, dar şi lumii întregi.

      Alexa Paşcu


Anunţ
Încep înscrierile pentru Festivalul Naţional de Literatură Umoristică „Ion Budai Deleanu”, ediţia a-V-a

Cenaclul Literar „Ion Budai Deleanu” din Geoagiu împreună cu Primăria şi Consiliul Local al Oraşului Geoagiu, organizează în perioada 17-19 iulie2015 cea de-a cincea ediţie a Festivalului Naţional de Literatură Umoristică „Ion Budai Deleanu”. Începând cu acest an, evenimentul va fi dedicat umorului, mai ales că Ion Budai Deleanu a fost un autor de literatură cu tentă umoristică.

I. Secţiunea POEZIE SATIRICĂ: la această secţiune se vor trimite un număr de trei poezii cu temă liberă.

II. Secţiunea EPIGRAME: la această secţiune se vor trimite un număr de trei epigrame. Una din epigrame va trebui să conţină cuvântul „DELEANU”. Celelalte două epigrame vor avea temă liberă.

III. Secţiunea FABULĂ: la această secţiune se vor trimite un număr de trei fabule cu temă liberă.

IV. Secţiunea PROZĂ SCURTĂ UMORISTICĂ: la această secţiune se vor trimite trei proze scurte cu temă liberă, care nu vor depăşi două pagini format A4.

V. Secţiunea PAMFLET: la această secţiune se vor trimite trei pamflete cu temă liberă.

VI. Secţiunea VOLUME PUBLICATE: la această secţiune se vor trimite două volume din fiecare specie a genului umoristic (după caz).

Pentru secţiunile: POEZIE SATIRICĂ, EPIGRAME, FABULĂ, PROZĂ SCURTĂ UMORISTICĂ, PAMFLET, creaţiile se vor trimite în câte trei exemplare, tehnoredactate computerizat şi însoţite de un moto. În alt plic separat se vor trece datele participanţilor: Nume şi prenume; Adresa exactă: localitatea, strada, numărul, blocul, scara, etajul, apartamentul, judeţul, codul poştal, numărul de telefon, faxul, e-mailul.
TEXTELE TRIMISE trebuie să fie ORIGINALE şi să nu fi fost publicate până la data premierii, 18.07.2015.

Perioada de înscriere este: 26.01.2015- 08.06.2015.

La secţiunea VOLUME PUBLICATE vor participa lucrările tipărite în perioada: ianuarie 2013- mai 2015. Lucrările se vor trimite în două exemplare până la data de 25.06.2015, pe adresa menţionată, cu specificaţia „Pentru concursul de volum”.

Materialele vor fi trimise pe adresa:
Cenaclul Literar „Ion Budai Deleanu”, Str. Calea Romanilor, nr.112, C.P.335.400, Loc. Geoagiu, jud. Hunedoara, cu specificaţia „Pentru Festivalul Naţional de Literatură Umoristică „Ion Budai Deleanu”, ediţia a-V-a, Secţiunea…
Relaţii suplimentare se pot obţine la e-mail: cenaclulgeoagiu@yahoo.com, sau la numărul de telefon: 0735/017.340.
La concurs pot participa scriitori de peste tot din ţară, membrii sau nu ai Uniunii Scriitorilor din România, Ligii Scriitorilor din România sau a altor Asociaţii de Scriitori.

ATENŢIE!
Cei care vor înscrie texte care nu le aparţin sau părţi copiate, vor fi descalificaţi din concurs. Organizatorii pot de asemenea să descalifice oricare concurent care nu dă dovadă de bun simţ, respect şi decenţă în comunicarea cu organizatorii, coordonatorii de proiect, juriul, etc.
Înscrierea în concurs reprezintă dovada acceptării tremenilor şi condiţiilor festivalului şi asumarea obligativităţii respectării lui!

PRECIZĂRI SUPLIMENTARE:
Câştigătorii concursului vor fi anunţaţi telefonic sau prin e-mail în timp util, pentru a fi prezenţi la decernarea premiilor.
Cheltuielile de cazare ţi masă pe perioada desfăşurării evenimentului vor fi suportate de organizatori. Costurile de transport vor fi suportate de către fiecare participant.


craciun

 

24 decembrie 2014
Seara de Crăciun

Stele multicolore se-aprind
Pe cer în seara de Crăciun
Şi printre cei nămeţi sclipind
Trec cete de copii
Cu-al Naşterii frumos colind.

Din culmi de munţi
Cu brazi pe frunte,
Ce par ca nişte moşi cărunţi,
Cântând cu voci şi din lăute,
Cete de îngeri şi de sfinţi
Se-alătură copiilor cuminţi.

E seara cea mai sfântă
Când de sus
O stea călăuzit-a magii
Spre locu-n care
S-a născut Iisus


Sărbători pascale binecuvântate vă urează poetul Alexa Paşcu

18 aprilie 2014

sarbatori-pascale-binecuvantateE vremea

E vremea când privighetorile

Ne urcă sufletu-n văzduh.

Străbătând drumul spre stele,

Sus tot mai sus,

Ghidaţi de-un nevăzut duh,

Auzului i se dă

O altă stare de-auz.

O rază de clipă fecundă

Prin timp uşurel se mlădie,

Învingând orice teoremă

În geometrie.

Nimic din ce-am învăţat la şcoală!

În ancestral e un alt grai;

Universul renaşte

Printr-un altfel de răscoală.

Miresmele vieii anunţă

Despre vremea sortită culesului,

Iar păsările albe, îngeri ai cerului,

Ne-arată tainele unui altfel de zbor…

Călătorind spre steaua Oierului,

Învăţăm cum să domesticim

Ai omului năravaşi cai:

Suflet strunit să se-ndrepte spre rai.

Vraja întunericului deodată se rupe,

Tăiată de-o tainică sabie.

Hotarele lumii se-aprind,

Trecând totul prin focul purificării,

Şi-apoi se sting cu uriaşe mări de ape,

Ale căror negre valuri amestecă-ndelung

Drăcescul mâl în tulburate spume.

E vremea să se nască o altă lume!

Cenuşa răului e spulberată.

Un altceva primeşte omul între tâmple.

Privighetorile încep să cânte

Mult mai duios ca altă dată,

Căci timpul binelui, în via curăţată,

Acum a trebuit să se întâmple.

Ridicaţi-vă, neamuri! sarbatori-pascale-binecuvantate

Ridicaţi-vă, neamuri,

La ceas de mare taină

Şi-aprindeţi lumânări

Împodobite

Cu înflorite ramuri,

La sărbătoarea lumii

În noua haină!

Ridicaţi-vă neamuri!

Trâmbiţa schimbării

A sunat

În toate cele patru

Puncte cardinale.

Strigaţi cu glasul tare:

─Hristos a înviat!

sarbatori-pascale-binecuvantateChipul Domnului Iisus

 Dese ori când după munte

Soarele se-ascunde,

Lăsând mantia înserării

Să coboare peste frunte,

Gându-mi fuge

Către „Cina cea de taină”.

Şi în orice stea ce-apare,

Scăpărând acolo sus,

Mie-mi pare că zâmbeşte

Chipul Domnului Iisus.

sarbatori-pascale-binecuvantateCrucea Domnului

Trece o stea prin Univers

Şi-l împarte-n patru,

Crucea Domnului!

Având singur interes

De-a opri dezastrul,

Crucea Domnului!

Prima parte strigă:

Timp pentru regăsire,

Crucea Domnului!

Să pătrundem ce e sfânt,

Trebuie iubire,

Crucea domnului!

Cea de-a doua parte

Îşi asumă riscul mare,

Crucea Domnului!

Să ne-nveţe ca la carte

Semnul de-ndurare,

Crucea Domnului!

Partea a treia ne arată

Drumul către împlinire,

Crucea Domnului!

Aducând în viaţa noastră

Bună rostuire,

Crucea Domnului!

Şi a patra parte în fine

Ne arată cum de toate,

Crucea Domnului!

Despre rău şi despre bine

Ne va judeca la moarte,

Crucea Domnului!

Alexa Paşcu


Anunţ cultural – 12 februarie 2014
Încep înscrierile pentru Festivalul Naţional de Poezie „Ion Budai Deleanu”

Cenaclul Literar „Ion Budai Deleanu” din Geoagiu împreună cu Primăria şi Consiliul Local al Oraşului Geoagiu, Liga Scriitorilor din România-filiala judeţului Hunedoara, Editura Armonii Culturale din Adjud organizează în perioada 18-20.07.2014 cea de-a patra ediţie a Festivalului Naţional de Poezie „Ion Budai Deleanu”.

La prima secţiune a Festivalului, „Concurs de poezie” se pot trimite un număr de trei poezii cu temă liberă. Textele nu trebuie să fi fost publicate până la dfata premierii, 19 iulie 2014. Perioada de înscriere este 20 februarie – 15 iunie 2014.

Poeziile se vor trimite în trei exemplare tehnoredactate computerizat, însoţite de un motto. În alt plic separat se vor trece datele participanţilor: Nume şi prenume; Adresa exactă: localitatea, strada, numărul, blocul, scara, etajul, apartamentul, judeţul, codul poştal, numărul de telefon, faxul, e-mailul.

A doua secţiune este dedicată volumelor de versuri publicate în perioada august 2013- mai 2014. Lucrările vor fi trimise în trei exemplare până cel târziu la data de 30 mai 2014, cu specificaţia „Pentru concursul de volum”.

Concurenţii pot participa la ambele secţiuni ale concursului, fără restricţii. La concurs pot participa poeţi de peste tot din ţară, membrii sau nu ai Uniunii Scriitorilor din România sau Ligii Scriitorilor din România.

Materialele vor fi trimise pe adresa: Şimonaţi Claudiu Nicolae, str.Calea Romanilor, nr.112, C.P.335.400, Loc.Geoagiu, Jud.Hunedoara, cu specificaţia „Pentru Festivalul Naţional de Poezie „Ion Budai Deleanu” ediţia aIV-a, iar relaţii suplimentare se pot obţine la e-mail: cenaclulgeoagiu@yahoo.com

La concurs pot participa poeţi de peste tot din ţară, membrii sau nu ai Uniunii Scriitorilor din România sau Ligii Scriitorilor din România.


Patria vieţii e numai prezentul

În aceste zile când se vorbeşte şi se scrie mult despre Mihai Eminescu şi opera sa, pe deplin meritat, m-am gândit să supun atenţiei cititorilor Cronicii de Fălticeni o poezie scrisă în anul 1874.

Odată ce mesajul poeziei este foarte clar, consider că este de prisos să mai fac comentarii. Toţi trebuie să fim cu luare aminte la ceea ce vrea să ne spună marele poet naţional, dar mai cu seamă cei ce se află la cârma ţării.

Patria vieţii e numai prezentul

Patria vieţii e numai prezentul.
Clipa de faţă numa-n ea suntem,
Suntem în adevăr. Iară trecutul
Şi viitorul numai o gândire-s.
În van împingeţi ce vi-i dinainte,
În van doriţi acelea ce-or veni.
Întoarceţi-vă-n voi şi veţi cunoaşte
Că toate-n lume, toate-s în prezent.
Tot ce au fost şi tot ce-a fi vreodată
Au fost, va fi numai pentru că e.
Nu ştii că atingând pe-un singur om
I-atingi pe toţi? Mulţimea e părere.
Spune la mii de inşi aceeaşi vorbă
Şi-n mii ea atunci va trezi
Icoană-aceeaşi şi acelaşi simţ.
Un semn că toţi e-n unul, unu-n toţi.

Fondatorului

Poem dedicat scriitorului Eugen Dimitriu, la aniversarea vârstei de 90 de ani.

IMG_5940

Pe-un pisc înalt, dar nevăzut,
Un patriarh stă şi aşteaptă,
Precum un şoim ce vrea să zboare.
Cu ochi vioi şi priceput
Păşeşte-ncet, mai urc-o treaptă.

Iată-l aici, primit cu bucurie,
În casa-n care a dat vamă
Din viaţa lui şi-a lui simbrie,
Făcând ca oamenii de seamă
Din Fălticeni, să aibă Galerie.

El a trudit cu dragoste şi dor,
Un suflet de cultură să se-ncânte,
Când intră-n casa Lovineştilor−
Tezaur plin de-nvăţăminte.

Nu cred c-a existat în târg
Alt om mai bun de acest gen,
Să pună-n munca lui atâta sârg
Ca Dimitriu Eugen.

De-aceea-i zic aici în Galerie:
─ Bine-ai venit acasă iar, bădie!
Şi îţi mai spun ceva cu bucurie:
Acum rămâi pe veşnicie!

Geoagiu. Poezie şi istorie

Cu puţin timp în urmă, în ţinutul Germisarei, deosebit de bogat în frumuseţe şi istorie, mai exact în oraşul Geoagiu, judeţul Hunedoara, a avut loc cea de a III-a ediţie a Festivalului Naţional de Poezie „Ion Budai Deleanu”, organizatori fiind: Cenaclul Literar „Ion Budai Deleanu ” în parteneriat cu Primăria şi Consiliul Local al oraşului Geoagiu, Liga Scriitorilor din România- filiala Hunedoara, Colegiul Tehnic Agricol „ Alexandru Borza” din Geoagiu şi Asociaţia Florema Design din Orăştie. Coordonatorul festivalului a fost, ca şi la ediţiile anterioare, tânărul şi inimosul poet Claudiu-Nicolae Şimonaţi din Geoagiu.La concurs au avut dreptul să participe poeţi din toată ţara ( cu excepţia celor din judeţul Hunedoara ), membri sau nu ai Uniunii Scriitorilor din România sau ai Ligii Scriitorilor din România, fiecare concurent având posibilitatea să trimită trei poezii, din care una să aibă ca temă Aurel Vlaicu, iar celelalte cu temă liberă; condiţia fiind ca poeziile trimise să nu fi fost publicate până la data de 24.08.2013 (festivalul desfăşurându-se în perioada 23-25 august a.c.).
Pentru trimiterea lucrărilor participanţii au avut la dispoziţie perioada 01.02 – 01.07.2013, timp arhisuficient, după care, în urma jurizării, căştigătorii aveau să fie anunţaţi telefonic şi prin e-mail. Acest lucru s-a întâmplat şi cu semnatarul acestor rânduri, cam pe la jumătatea lunii iulie a.c., când dl Caludiu-Nicolae Şimonaţi mi-a dat telefon să – mi dea vestea că am luat premiul al II-lea la Festivalul de Poezie „ Ion Budai Deleanu”, ediţia a III-a. Merită consemnată aici, pe scurt, discuţia dintre noi, pentru faza ei hazlie, legată de prenumele meu Alexa. Aşadar, mă sună pe telefonul mobil dl Claudiu Şimonaţi: „Alo!” Imediat ce eu am răspuns „Da”, făcând o scurtă pauză, el, fără să mai aştepte să mai zic ceva, continuă: „ Dna Alexa Paşcu, vreau să vă felicit şi să vă dau vestea bună că aţi luat premiul al doilea la concurs.V ă rog să-mi spuneţi dacă puteţi veni la festivitatea de premiere din 23-25 august”.Îi răspund repede, emoţionat: „Vă mulţumesc pentru vestea bună! Vin, cum să nu? Apoi, alo!,zic eu râzând, dle Şimonaţi, eu sunt Alexa Paşcu, sunt bărbat în toată regula, nu femeie”. La care el, cu vorba-i ardelenească, răspunde: „No, bată-vă să vă bată!, iote că sânteţi bărbat, na. No, păi, nu-i bai, cred, m-o derutat numele, bată-l să-l bată!” „ Nu-i bai, am mai păţit-o şi cu alţii, nu numai la telefon, ci şi în scris, zic eu. Asta e, trag consecinţele, dacă am un prenume pe care îl au şi fetele”. „ No, asta e; bine că mi-aţi spus, zice el.” „Vreau să vin la festivitate, cu siguranţă, dar, legat de asta, o să vă mai sun într-una din zilelele următoare, după ce voi stabili exact cu ce şi când vin ”, am continuat eu. „ No, bine, ţînem legătura, că doar este mai bine de-o lună de zîle până atunci. La revedere”.„La revedere”, i-am răspuns eu fericit, şi am închis telefonul.
Picture1
În sfârşit, zilele au trecut una după alta, nu fără oarecare aşteptare şi emoţie şi, joi seara, pe data de 22 august a.c., m-am urcat în trenul Iaşi- Timişoara, urmând să cobor la Orăştie, iar de acolo să ajung la Geoagiu cu o maşină ce avea să fie pusă la dispoziţie de către organizatori. După o noapte lungă, fără prea mult somn, în dimineaţa zilei de 23 august, înainte de a ajunge în micuţa gară din Orăştie, aveam să surprind şi să fotografiez, din tren, un răsărit de soare şi aveam să trec printr-un val de ceaţă lăptoasă, care îmbrăţişa pământul cu toate ale sale.Odată ajuns în gară, imediat am fost preluat de un taxi, trimis de Claudiu Şimonaţi, şi dus la Geoagiu. Eram printre primii sosiţi la festival.Claudiu, aşa o să-i zic de-aici încolo, deoarece din prima clipă aveam să devenim şi să rămânem buni prieteni, mă aştepta zâmbitor în capătul străduţei care duce spre căminul Colegiului Tehnic Agricol „Alexandru Borza”, unde ar fi trebuit să fim cazaţi, conform programului iniţial, şi spre Tabăra maghiară, unde am fost cazaţi până la urmă. Aceasta s-a întâmplat deoarece la căminul Colegiului Tehnic Agricol au trebuit să fie cazaţi participanţii la Tabără de chimie, care s-a suprapus peste festivalul nostru de poezie.A fost o chestiune de ultim ,oment,organizatorii neavând altă soluţie de rezolvare mai bună. Claudiu abia coborâse dintr-un „Mercedes-ultimul răcnet”, pe care îl lăsase undeva mai în urmă, lângă un gard. Îmi ieşi în întâmpinare şi mă strânse puternic în braţe, ca şi cum ne-am fi ştiut de-o viaţă. În timp ce-mi luă din mână unul din bagaje, rugă pe cineva să-i ducă „Mercedesul” undeva în curte, că el avea treabă cu oaspeţii de-acum.(Pentru curioşi, „Mercedesul-ultimul răcnet” era o bicicletă).
În drum spre cazare, dar şi după, cât am stat de vorbă, Claudiu mi-a mărturisit că este nespus de bucuros pentru faptul că noi, cei care ne aflăm destul de departe, am hotârât să venim la festivitatea de premiere, dar şi că este extrem de dezamăgit pentru unii care, din motive puerile, au anunţat, în ultimul moment, că nu vin, chiar şi cel care a luat marele premiu.Cum s-ar zice, unii, după ce s-au văzut cu sacii în căruţă, au dat bir cu fugiţii, ceea ce este o lipsă de respect, atât faţă de organizatori şi faţă de juriu, cât şi faţă de tine însuţi, consider eu.La unii, probabil, primează partea bănească şi nu valoarea în sine a premiului, ceea ce nu este chiar atât de bine. Printre altele, Claudiu mi-a povestit şi despre greutăţile întâmpinate în organizarea Festivalului de Poezie „ Ion Budai Deleanu”, atât despre cele legate de criză, cât şi despre altele, pe care nu vreau să le mai prezint, dar şi despre faptul că dacă n-ar fi avut alături câţiva oameni, despre care vom vorbi ceva mai târziu, i-ar fi venit şi mai greu să ducă treaba la bun sfârşit. I-am împărtăşit, deopotrivă, şi bucuria şi supărarea. Atunci mi-a venit în minte ceea ce scria Aurel Vlaicu despre răutăţile omeneşti, într-un articol din revista Flacăra, la 29 octombrie 1911, lucruri pe care aveam să le spun şi pe scenă, cu ocazia primirii premiului; citez: „Eu, deşi am izbutit să mă ridic până la o mie de metri cu aparatul meu, mărturisesc că niciodată n-am coborât acoperit de eter…cu ochii plini de praf de stele, pe ghete cu puf de planetă sau pe haine cu păr de cometă. Şi nici Calea Lactee nu mi-a stropit niciodată bluza cu laptele care-o pavează. În schimb, au încercat de-atâtea ori să mă stropească alţii cu noroiul pământean al răutăţilor”. Câtă dreptate avea!
Cu siguranţă că şi Claudiu a trecut prin destule momente de cumpănă, dar,
cu toate impedimentele, până la urmă, Festivalul de Poezie „ Ion Budai Deleanu”de la Geoagiu avea să fie o reuşită.
În fine, prima zi din program s-a derulat sub semnul aşteptării, primirii şi cazării invitaţilor, cât şi al cunoaşterii şi legării de prietenii între aceştia. Nerăbdător,Claudiu ţinea legătura prin telefon cu fiecare grup, întrebând pe unde se află şi la ce oră preconizează să ajungă la Geoagiu.Treptat-treptat, până la prânz, sosiseră oaspeţi din aproape toate colţurile ţării: Mariana Kabbout Eftemie din Galați, Alexa Paşcu din Fălticeni, Ion Maria şi Lucian Bulătan, împreună cu soţia, din Craiova, George Voica şi Teodor Constantin Tăutu din Râmnicu Vâlcea. Apoi, în timp ce grupul primilor veniţi se înfrupta din faimoasele plăcinte ardeleneşti, a sosit şi delegaţia clujeană, fiind formată din Al.Florin Ţene – preşedintele LSR, Antonia Bodea – preşedinta Cenaclului „Artur Silvestri“, poeţii Titina Nica Ţene şi Ioan Cărăşel, artistul plastic Lazăr Morcan şi prozatoarea Voichiţa Pălăcean-Vereş, purtătoarea de cuvânt a LSR, fiind însoţită de dl. Peter Vereş.
În sprijinul lui Claudiu-Nicolae Şimonaţi, cel care a avut inspirata idee de a avea un festival de poezie la Geoagiu, au venit: Aurel Dîncşorean – consilier local, Maria Diana Cimpoieşu – secretara oraşului, Marin Fegher, responsabil la Casa de Cultură „Ion Budai-Deleanu“ Geoagiu şi, nu în ultimul rând, inimosul şi talentatul Ion Velica – preşedintele Filialei Hunedoara a LSR, care venit de la Petroşani.
Picture2
După-amiază, invitaţii au avut posibilitatea să viziteze două monumente istorice, aflate în imediata apropiere a locului de cazare, Biserica Reformată şi Capela Romanică (Rotonda). Biserica Reformată are ca datare secolele XVII-XVIII, la intrarea căreia pot fi admirate două sculpturi funerare romane reprezentând doi lei. În zidurile acestei biserici sunt incorporate mai multe monumente funerare romane, dar şi mormite din perioada renascentistă.Picture3
Capela Romanică (Rotonda), monument istoric cu datare secolele XI-XII, este considerată o raritate în cadrul arhitecturii romanice din Transilvania, pentru planul circular şi materilalele de construcţie folosite: cărămidă romană refolosită şi foarte puţină piatră de râu. De fapt, aceasta este singura rotondă din ţară care mai este în picioare şi poate fi vizitată.Deşi este cea mai veche biserică ardeleană construită în plan circular, în literatura de specialitate sunt foarte puţine referiri la acest monument de cult.Ca ghid pentru vizitarea acestor monumente istorice l-am avut pe domnul Aurel Dîncşorean, consilier local, care a ţinut în faţa oaspeţilor o adevărată lecţie de istorie universală.
Programul zilei de vineri,23 august, a continuat cu cina, care s-a desfăşurat într-o atmosferă caldă, fiind pigmentată cu glume şi cântece de voie bună.Atmosfera s-a destins şi mai mult când au apărut lăutarii lui Claudiu, dar şi când şi-a dat drumul la cântec şi momente vesele Ion Velica. Puţin obosiţi, dar bine dispuşi, spre miezul nopţii,rand pe rand, oaspeţii au mers să se odihnească.
A doua zi, sâmbătă 24 august, după micul dejun, programul a continuat cu deplasarea
oaspeţilor la Casa Memorială „ Ion Budai Deleanu” din Cigmău, unde s-a depus o coroană de flori din partea organizatorilor şi s-a discutat despre activitatea ilustrului reprezentant al Şcolii Ardelene. Şi de această dată s-a auzit vocea lui Aurel Dîncşorean. Domnia sa ne-a vorbit despre clădirea ridicată pe locul unde odinioară a fost casa părintească a lui Ion Budai Deleanu, despre eforturile pe care le fac edilii pentru ca aceasta să capete, cât mai curând, statutul de casă de cultură,unde să aibă loc activitaţi ale cenaclurilor literare, expoziţii de pictură, serbări şcolare ş.a. Pentru realizarea acestei dorinţe, desigur, mai sunt multe de făcut, dar merită efortul.
Picture4 După ce am părăsit Casa Memorială „Ion Budai Deleanu” ne-am deplasat să vizităm Drumul Roman, care are ca datare secolele II-III.Rolul acestui drum, pavat cu dale poligonale, era de a face legătura cu Castrul de la Cigmău. Din acest drum mai există în prezent doar o porţiune în lungime de 165 m, în unele locuri având o adâncime de 70 cm, fiind prevăzut cu rigole pentru scurgerea apelor pluviale.
Castrul de la Cigmău a fost construit odată cu Drumul Roman. Se află în zona numită de localnici Cetatea Urieşilor, deasupra Luncii Mureşului, pe malul drept al râului.Castrul roman străjuia accesul spre zona auriferă Apulum şi Albunus Maior şi supraveghea drumul imperial care ducea către Ulpia Traiana Sarmizegetusa şi Micia către Apulum,aci fiind cantonată Legiunea a XIII-a Gemina.
Picture5
Se spune că aici ar exista şi o aşezare fortificată din perioada dacică. Rămâne ca arheologii să o scoată la lumină.Toate aceste lucruri, despre Drumul şi Castrul Roman, aveam să le aflăm tot de la dl Aurel Dîncşorean, un ghid adevărat.
Respectând programul zilei, următoarea etapă a pelerinajului cultural a fost la Binţinţi, satul care astăzi poartă numele lui Aurel Vlaicu, pentru a vizitat monumentul şi Muzeul „ Aurel Vlaicu”. Casa natală nu a putut fi vizitată deoarece, după moartea nepoatei de frate a lui Aurel Vlaicu, nu a mai fost permis accesul publicului.
Picture6
După ce ne-am fotografiat lângă bustul lui Aurel Vlaicu, amplasat în faţa Casei Memoriale, lucrare realizată în bronz de către Dumitru Bârlan în 1933, am vizitat muzeul, ascultând explicaţiile custodelui, care ne-a prezentat exponatele şi ne-a povestit câte ceva despre viaţa şi activitatea lui Aurel Vlaicu.
Precizez că localitatea se afla în plină pregătire, în data de 13 septembrie 2013 urmând să aibă loc comemeorarea a 100 de ani de la tragicul sfârşit al celui care, în ziua de 17 iunie 1910, avea să se ridice de la pământ cu primul său aparat de zbor „Vlaicu I ”, reuşind cel dintâi zbor cu motor.
Odată încheiată şi această vizită, ne-am întors la Geoagiu pentru a lua masa de prânz. Etapa cu vizitarea Termelor Romane din Staţiunea Geoagiu-Băi, deşi prevăzută în program, a fost sărită, din cauza ploii care a venit pe intervalul orar 12,30- 15,00, repetând figura din prima zi când la fel a plouat.
Imediat ce am servit masa de prânz am avut un scurt răgaz pentru odihnă şi pregătire, după care ne-am deplasat la Casa de Cultură, timpul rămas fiind închinat cu totul poeziei.Cu alte cuvinte, Festivalul Naţional de Poezie „Ion Budai Deleanu” a intrat în linie dreaptă.
Manifestările de la Casa de Cultură „Ion Budai Deleanu” din Geoagiu s-au deschis cu o expoziţie de pictură, unde au expus lucrări cu diverse teme următorii: pictorul Mircea Zdrenghea din Orăştie care a prezentat o serie peisaje foarte frumos realizate, pictorul craiovean Lucian Bulătan, care a încântat ochiul cu câteva naturi moarte pline de culoare,şi tânăra şi extrem de talentata pictoriţă, de numai 16 ani, Iulia Patricia Igna din Geoagiu, care a prezentat publicului câteva lucrări grafice şi portrete pline de culoare.
Picture7Concomitent cu expoziţia de pictură, scriitorul Stejărel Ionescu din Deva şi-a prezentat câteva volume de poezie.
La ora 17,30 a debutat spectacolul organizat pe scena din sala mare a Casei de Cultură din Geoagiu, avându-l ca maestru de ceremonii pe tânărul Octav Cişmaşu, cel care a fost în mijlocul oaspeţilor şi în prima seară.
După ce poetul Claudiu – Nicolae Şimonaţi, coordonatorul festivalului, a adresat oaspeţilor şi publicului cuvântul de bun-venit, a urmat scriitorul Ion Velica, preşedintele Filialei Hunedoara a LSR, care a vorbit despre eforturile făcute de organizatori pentru ca festivalul de poezie, ajuns la a III- a ediţie, să poată avea loc, spunând, printre altele, că şi pe aceste meleaguri minunate, ca şi pe Valea Jiului sau în marile centre culturale ale ţării, poezia este mereu acasă.
Picture8
Despre propăşirea prin cultură a vorbit, imediat după Ion Velica, Al.Florin Ţene, care a şi recitat poemul de suflet, de o deosebită sensibilitate, Glorie Limbii Române, provocând o vie emoţie asitenţei.
A urmat apoi Gheorghe Pitarca, din Orăştie, care a vorbit despre cea mai recentă carte a sa, Poveste cu final dulce, după care localnica Doina Mija Păstârnac a recitat şi a cântat, în manieră originală, câteva creaţii proprii, doine.
Picture9
Mărturisesc că o vie emoţie mi-a produs cântecul doinit, în care se amintea de Bucovina şi Ardeal.Atunci m-am gândit la Eminescu, la ceea ce spunea el despre Bucovina şi Ardeal,că nicăieri inima nu bate mai tare ca în aceste două locuri.
A urcat apoi pe scena festivalului tânărul Teodor Constantin Tăutu din Râmnicu Vâlcea,de numai 13 ani, care a recitat două poezii, dovedind un real talent, semn că pepiniera poeţilor este bună în locul de unde vine.
Încet-încet, emoţiile au început să crească, punctul următor din program fiind festivitatea de premiere din cadrul Festivalului Naţional de Poezie „ Ion Budai Deleanu”, ediţia a III- a.
Ioan Velica, preşedintele Filialei Hunedoara a LSR, a oferit Mariei Cimpoieşu, secretarul oraşului Ceoagiu, un Vitraliu de Petroşani, iar lui Al. Florin Ţene i-a conferit Diploma de Excelenţă şi Medalia de Aur – ordin minier instituit în oraşul Vulcan.
Acelaşi animator cultural i-a înmânat Diploma de Excelenţă şi Medalia de Aur şi lui Claudiu Şimonaţi.
Din partea Comitetului Ligii Scriitorilor din România, preşedintele AL. Florin Ţene, a acordat Diploma Specială a LSR dlui Aurel Dîncşorean; Diploma „Agora Literară” pentru Oana Mihai din Bucureşti; Diploma Specială a LSR, acordată lui Ioan Vălean, primarului oraşului Geoagiu; Diploma Specială a LSR, acoradată Mariei Cimpoieşu, secretarul primăriei; Diploma de Excelenţă, acordată poetului Caludiu-Nicolae Şimonaţi, care a scos recent de sub tipar volumul „Chimie în două versuri”, la editura clujeană „Napoca Nova”.
Al. Florin Ţene a oferit apoi Trofeul „Muza” lui Ioan Velica şi lui Caludiu-Nicolae Şimonaţi, în semn de recunoştinţă pentru activitatea desfăşurată, atât în domeniul scrisului cât şi în cel al acţiunilor culturale desfăşurate pe plaiurile natale.
Din partea corordonatorului festivalului Claudiu – Nicolae Şimonaţi, au primit Diploma de Excelenţă scriitorii şi artiştii plastici: Antonia Bodea, Lucian Bulătan, Ioan Cărăşel, Iulia Patricia Igna, Lazăr Morcan, Voichiţa Pălăcean-Vereş, Gheorghe Pitarca, Dumitru Tâlvescu, Ion Velica şi Mircea Zdrenghea.
După aceste momente s-a ajuns la punctual culminant al după-amiezii: Gala Laureaţilor Festivalului; lista de laureaţi ai festivalului reunind nume ale celor două secţiuni: volume de poezie apărute în 2012 şi poeme premiate.
La secţiunea Volume de versuri s-au acordat următoarele premii: Premiul I-Vânătorul de cerbi,Cgeorge Voica; Premiul II- Călcâiul vulnerabil al mării, Al.Florin Ţene; Premiul III-Un strop de veşnicie, Titina Nica Ţene; Premiul Cenaclului Literar „Ion Budai Deleanu ” din Geoagiu- Blue in Vitro, Daniela Voicu din Constanţa.
La secţiunea Poezie au fost acordate următoarele premii: Marele Premiu- Dorel Mihai Gaftoneanu, Botoşani; Premiul I- Petru Ioan Gârda, Cluj-Napoca; Premiul II- Alexa Paşcu, Fălticeni, jud.Suceava; Premiul III-Ion Maria, Craiova; Menţiune-Mariana Eftime Kabbout,Galaţi; menţiune-Emanuel Ştefănescu, Câmpulung Muscel; Premiul acordat de LSR-Oana Mihai, Bucureşti; Premiul Casei de Cultură „Ion Budaiu Deleanu ” din Geoagiu- Elena Mateica, Cugir; Premiul Special „Traian Mihaiu”-Diana Marin, Braşov.
Premianţilor le-au fost oferite trofee, diplome şi premii constând în tablouri şi cărţi. Deşi timpul ne presa, în semn de respect faţă de public, o parte dintre laureaţi, printre care Mariana Eftime Kabbout, Ion Maria şi Alexa Paşcu, am avut posibilitatea să spunem, nu fără emoţii, câteva cuvinte despre festival şi să recităm din creaţiile proprii, primind aplauzele cuvenite.
Picture10
După Gala Laureaţilor spectacolul a continuat cu desfăşurarea în forţă a tinerilor artişti din Geoagiu. Mai întâi a cântat Mădălina Glonţ, elevă în clasa a IX-a, care a interpretat două piese pop aflate în topurile internaţionale, după care a urmat Ansamblul Folcloric „Germisara” al Casei de Cultură „ Ion Budai Deleanu” din Geoagiu, care a prezentat un buchet de dansuri, având la conducere pe Giani Vlad, recent întors de la un concurs internaţional, unde a fost premiat.
Picture11
A venit apoi rândul soliştilor adolescenţi Olguţa Istici şi Răzvan Furdui, dar şi al lui Mihai Feche (cel care, la doar 20 de ani, este director al Casei de Cultură), care au impresionat publicul cu vocile lor frumoase,dar şi cu repertoriul ales.
Spectacolul de la Casa de Cultură „Ion Budai Deleanu” din Geoagiu avea să se încheie cu o reprezentaţie de excepţie, când a urcat pe scena Preşedinta Crucii Roşii Rome – alias Ion Velica- cel care ne distrase şi cu o seară înainte, care a oferit un deosebit moment umoristic, împletind replicile satirice cu muzică şi dans.
Picture12
Un alt moment de bucurie şi emoţie pentru subsemnatul a fost acela de la finalul spectacolului, când aveam să mă revăd cu fostul profesor şi director al Liceului Agricol din Fălticeni, fost director al Liceului Tehnic Agricol din Geoagiu, acum veritabil pensionar,dl Stelian Puşcaşu.Vestea că se află în sală mi-a dat-o prietenul Claudiu Şimonaţi.
În sfârşit, programul de sâmbătă s-a încheiat cu cina festivă organizată la Hotelul „Ceres” din Staţiunea Geoagiu -Băi, unde, alături de invitaţi, s-au regăsit şi cei mai inimoşi localnici care, prin eforturile lor, au contribuit la buna desfăşurare a festivalului. Sigur că după cina festivă, întorşi la locul de cazare, discuţiile prietenşti au continuat, lungindu-se până spre miezul nopţii, când am plecat pe rând la odihnă, deoarece unii dintre noi aveau să plece spre casă destul de dimineaţă.Pe ultima sută de metri,în acea noapte, aveam să mai câştig un „ premiu ”: Lucian Bulătan mi-a făcut portretul, fapt pentru care îi mulţumesc şi cu această ocazie.
Duminică dimineaţă, după micul dejun, a avut loc şi încheierea oficială a festivalului. Mulţumind organizatorilor pentru toate, rând pe rand, oaspeţii şi-au luat la revedere de la gazde şi de la prietenii din ţară, având în minte şi în suflet frumoasele clipe petrecute împreună.Cu toţii am plecat spre casă deja cu gândul la următoarea ediţie a Festivalului Naţional de Poezie „Ion Budai Deleanu”, care se va desfăşura în luna august 2014.
Ca o concluzie la final, la Geoagiu actul cultural există şi rezistă; Festivalul Naţional de Poezie „Ion Budai Deleanu”, ediţia a III- a, a fost o reuşită.Că putea fi şi mai bine? Cu siguranţă! Însă, scopul principal este ca acest festival de poezie să aibă continuitate, să nu se oprească prea repede. De aceea adresez rugămintea organizatorilor, oricare ar fi ei, să fie din toate punctele de vedere alături de tânărul şi inimosul poet Claudiu-Nicolae Şimonaţi, pentru că merită!
Picture13Notă: Fotografiile au fost realizate de către autorul acestui material.__________________________________________________________________________
Dublă lansare de carte Alexa PaşcuLansare de carte Alexa PascuIn memoriam: Nichita Stănescu. Îngerul blond
29 martie 2013

NichitaPoet, jurnalist literar şi eseist român, născut la data de 31 martie 1933, în Ploieşti, Nichita Stănescu ar fi împlinit anul acesta frumoasă vârstă de 80 de ani. Dar cum marii, în general, pleacă mai devreme dintre noi, din anumite motive, aşa s-a întâmplat şi cu Nichita , care a părăsit această lume la vârsta de 50 de ani. Cu toate acestea putem spune că anii pe care i-a trăit au fost suficienţi să-şi pună amprenta cu vârf şi îndesat asupra literaturii române, lasând în urma sa o vastă operă literară, mai ales în domeniul poeziei, recunoscută şi bine primită atât în ţară cât şi peste hotare.
Referitor la activitatea literară a lui Nichita Stănescu voi începe cu anul de debut 1957, luna martie, în revistele literare „Tribuna” şi „Gazeta literară” , pentru a continua apoi cu titlurile volumelor sale de versuri: Sensul iubirii (1960), O viziune a sentimentelor (1964), Dreptul la timp (1965), 11 Elegii (1966), Roşu vertical (1967), Alfa(1967), Laus Ptolomaei(1968), Un pământ numit România (1969), În dulcele stil clasic, Poezii (1970), Cartea de recitire (1972), O literă în oglindă ( 1972) , Belgradul în cinci prieteni (1972), Măreţia frigului, Romanul unui Sentiment(1972), Clar de inimă (1973) Ion Neculce: O seamă de cuvinte aşezate în chip de vers de către Nichita Stănescu, Starea poeziei(1975), Epica magna (1978), Opere imperfecte (1979), Noduri şi semne(1982).
Mărturie a deschiderii sale spre universalitate stau traducerile din opera sa poetică în diverse limbi: germană, franceză, engleză, cehă, sârbo-croată, maghiară, suedeză, rusă, polonă, macedoneană şi bulgară. Iar în semn de recunoaştere a valorii creaţiei sale literare i s-au decernat numeroase premii în ţară şi peste hotare, dintre care menţionez: Premiul Uniunii Scriitorilor (1964, 1969,1972,1975), Premiul Internaţional „ Gottfried von Herder” (Viena,1975), Premiul „ Mihai Eminescu” al Academiei Române (1978) , Marele Premiu „ Cununa de Aur” (Struga,1982). Tot aici trebuie menţionat şi faptul că, în anul 1978, mai multe personalităţi ale vieţii literare şi artistice din Suedia şi Iugoslavia au propus candidatura lui Nichita Stănescu la Premiul Nobel, dar n-a fost să fie, deoarece a fost preferat Odyseus Elytis, un binecunoscut poet grec, mai în vârstă ca el.
Pentru meritele sale pe tărâm literar, Nichita Stănescu a fost ales postum membru al Academiei Române.
Pe bună dreptate este considerat atât de critica literară cât şi de publicul larg ca unul dintre marii scriitori ai limbii române, pe care el o considera dumnezeiesc de frumoasă.
Iubind deopotrivă limba română şi poporul român, Nichita Stănescu era de un optimism nepereche. Avem această confirmare într-una din convorbirile sale cu Gheorghe Pituţ:„ Bătrâne, câtă vreme suntem în mijlocul poporului român, nu trebuie să ne fie teamă de nimic, deoarece el ştie mai bine decât oricine drumul eternităţii, iar noi n-avem nevoie de altceva decât să fim atenţi la viaţa şi manifestările lui, promiţându-i cu câteva clipe mai repede gândul şi metafora lui! „
Ca poziţionare în templul literaturii române, critica literară îl consideră pe Nichita Stănescu ca aparţinând temporal, structural şi formal poeziei moderniste sau perioadei neo-modernismului românesc din anii 1960-1970. Dar, ca orice scriitor de marcă, Nichita Stănescu nu seamănă decât cu el însuşi, reputaţi critici literari, printre care Alexandru Condeescu şi Eugen Simion, considerându-l ca fiind poetul de rară amplitudine şi intensitate remarcabile. Nichita Stănescu este considerat ca făcând parte din acea categorie foarte rară a inventatorilor lingvistici şi poetici.Toate aceste aspecte le găsim cu prisosinţă în scrierile sale.
Cunoscându-şi talentul, Nichita Stănescu nu se înfumura, avea un deosebit respect faţă de valori.Un exemplu elocvent este cel legat de întâlnirea sa cu Nicolae Labiş, mai exact cu poezia sa când, în ultima primăvară a lui Labiş, în amfiteatrul Odobescu al Facultăţii de filologie, l-a ascultat recitând Moartea căprioarei. Iată ce spunea despre această întâlnire:
„Brusc nu mai ţin minte nimic şi păstrez numai sentimentul de atunci, sentimentul deznădăjduitor că el era de neatins… Aş fi dat orice să fiu eu autorul acelei poezii. Norocul lui mi se părea uriaş. Cu oricine altul aş fi putut să fiu prieten, cu el niciodată. Mi se părea şi foarte frumos, deşi nu era. Nu puteam să-i prind în noţiuni personalitatea acelei recitări şi asta îmi dădea o mare nelinişte… Atâta vreme cât el a trăit eu nu am publicat nici un vers. El a murit în decembrie, eu am debutat în martie, anul următor”. (Timpul asasinilor, Cezar Ivănescu şi Stela Covaci, Ed. Libra,Bucureşti,1997, p.196-197).
Cât despre dragostea sa şi respectul faţă de creaţia eminesciană, ce să mai spunem? Vorbeşte de la sine poemul pe care-l redau mai jos în întregime:

Atâta să nu uitaţi:
că el a fost om viu
viu
pipăibil cu mâna.
Atâta să nu uitaţi
că el a băut cu gura lui, –
că avea piele
îmbrăcată în ştofă.Atât să nu uitaţi, –
că ar fi putut să stea
la masă cu noi,
la masa cinei celei de taină.Atât să uitaţi! Numai atât, –
că El a trăit,
înaintea nostră…
Numai atât,
în genunchi vă rog, să uitaţi!(După unii acest poem este considerat a fi dedicat Domnului Iisus Hristos, ceea ce nu poate fi rău , dacă prin această prismă privim spre Eminescu ca la un Hristos al literaturii române).
Multe ar fi de scris despre Nichita Stănescu, dar timpul şi spaţiul nu ne permit. Poate cu altă ocazie. Vreau doar să mai adaug ceva din ceea ce spunea academicianul Eugen Simion despre Nichita Stănescu:
„Acesta era Nichita Stănescu, acesta era Poetul Nichita Stănescu, o sublimă nedesăvârşire, un om care nu şi-a desăvârşit viaţa cum ne aşteptam, un lider care nu vrea să fie lider, să nu se ia în serios.Era un lider, prin personalitatea lui şi prin talentul lui, dar într-adevăr el lupta împotriva acestei imagini,făcea tot ce este posibil ca să nu o săvârşească… Este peste tot şi pretutindeni şi niciodată într-un spaţiu foarte delimitat şi limitat…”
În semn de respect şi recunoştinţă faţă de opera sa, să păstrăm cu bucurie în inima şi mintea noastră veşnic aprinsă flacăra neuitării, şi să transmitem generaţiilor viitoare dragostea pentru creaţia literară a îngerului blond – Nichita Stănescu !
În încheiere redau frumosul său poem Pentru o mie de cântece, scris în 1973:Pentru o mie de cântece
am fost născut.
Nouă sute nouă zeci şi nouă
sunt răguşite de cântecul, unul
pentru care-am fost născut.
Nu mă înjumătăţiţi voi timpuri!
S-ar putea, înalt cum este
cântecul, unul ,
să fie la urmă…

In memoriam Mircea Motrici
22 martie 2013

mircea motriciLa data de 24 martie a.c. ar fi împlinit 60 de ani. Plecat mult prea devreme dintre noi (la data de 16 mai 2007), acum nu putem decât să ne mângâiem cu amintirea sa, cu cărţile scrise de el şi cu frumoasele sale reportaje. În semn de preţuire şi respect pentru tot ce a făcut Omul Mircea Motrici, să ne plecăm pioşi frunţile şi să ne rugăm pentru liniştea sufletului său.
Purtându-i recunoştinţă veşnică, pentru ceea ce a însemnat Mircea Motrici pentru mine, redau mai jos două dintre poemele închinate memoriei sale. (Alexa Paşcu)
In memoriam Mircea Motrici.jpg

La mulţi ani doamnelor şi domnişoarelor din Fălticeni!
8 martie 2013

… vă urează Cronica de Fălticeni, „în complicitate” cu poetul fălticenean Alexa Paşcu
Să vă fie viaţa o primăvară în floare şi să vă bucuraţi de cele mai frumoase împliniri!
La mulţi ani!
Poezii Alexa Pascu

„Eminescu cel etern”
16 ianuarie 2013

DSC04364Aşa cum în fiecare an trăim cu bucurie şi primim în inimă şi suflet mângâierea dumnezeiască în zilele sărbătoririi Naşterii şi Invierii Domnului Iisus Hristos, tot aşa trăim şi în zilele ce le dedicăm marelui poet national Mihai Eminescu, poetul nemuririi noastre. In aceste zile simţim în noi o stare de renaştere, ne îndestulăm cu hrană spirituală şi parcă devenim mai conştienţi de marile valori ale neamului nostru, de rolul acestei naţii pe acest pământ, vedem mai bine greşelile şi pericolele ce ne pasc, asupra cărora Mhai Eminescu a stăruit la vremea sa şi care, din păcate, nici astăzi nu-şi găsesc rezolvarea datorită unor interese obscure. Dar nu despre aceste probleme vrem să vorbim în continuare, le vom lăsa pentru alte ocazii, şi sunt destule, slavă Domnului. Pentru câteva clipe să uităm de durerile şi necazurile de zi cu zi şi să intrăm sub cerul de sărbătoare al marelui şi eternului nostru poet naţional, Mihai Eminescu.
Fără drept de tăgadă, chiar dacă mai sunt şi cârtitori la adresa sa, Mihai Eminescu este recunoscut astăzi drept cel mai reprezentativ poet român. El este indiscutabil creatorul limbajului poetic românesc şi expresia cea mai înaltă pe care a putut să o atingă spiritul creator al geniului. Din fructul genialei sale creaţii s-au hrănit şi se vor hrăni şi de-acum încolo, întru împlinirea cu rost a muncii pe tărâm literar, generaţii şi generaţii de scriitori.
Apropiindu-ne de Eminescu şi parcurgându-i câmpia mănoasă a creaţiei sale, ne îmbolnăvim de iubire, de dragoste şi dor de neam şi ţară.
Pentru oglindirea acestui mare adevăr voi prezenta în continuare un citat din ceea ce scria Grigore G. Păucescu despre Mihai Eminescu, pe vremea când era redactor la „Timpul”.
“Eminescu în momentul de faţă domneşte peste literatura noastră. Oricine are o inspiraţiune poetică, oricine vrea să potrivească două rime, simte înrâurirea predominatoare a lui Eminescu, era să zicem jugul lui. Şi acela este mai bun între toţi, care se apropie mai mult de felul de a spune al lui Eminescu.
Cu Eminescu poezia noastră intră într-o eră nouă: vârsta copilăriei se sfârşeşte şi începe vârsta bărbăţiei. Nimănui nu-i mai este îngăduit de acum înainte să vorbească de ghiocei şi de viorele, fără să ascundă sub flori ascuţişul unei idei. Între Eminescu şi cei mai mulţi din poeţii noştri este această deosebire, că, pe când ceilalţi ne amuză şi ne încântă, Eminescu ne farmecă şi ne subjugă. Şi jugul ce ne pune nu putem să-l lepădăm. Niciodată un suveran n-a stăpânit aşa de bine poporul lui, niciodată un căpitan n-a fost atât de ascultat de trupele lui, precum stăpâneşte Eminescu literatura română, precum este el ascultat de scriitorii care se ridică! Omul acesta blajin, care fugea de lume, a devenit un tiran căruia se supun toţi românii.
Eminescu este un mare poet; dar el nu este numai poet, el este şi prozator distins. Această parte a lui este cu totul a partidului conservator şi a ziarului „Timpul”. Mai bine de o decenie el a onorat „Timpul” cu colaborarea lui.(…)
Nimeni n-a fost mai mare potrivnic al frazei goale şi al etichetei fără conţinut. Nimeni n-a combătut mai cu putere elementele parazite care se strecoară în politică.
Naţionalitatea românească a găsit într-însul nu un apărător, ci un apostol.
Ideea conservării şi dezvoltării neamului românesc ajunsese la el o religiune (…).”(1)
Nimic, putem spune, nu poate fi mai elocvent decât această frumoasă prezentare a lui Grigore G. Păucescu, coleg de redacţie cu marele poet la „Timpul”,cel dintâi editor al primului volum din publicistica lui Mihai Eminescu.
Aşadar, să rămânem mai departe sub imperiul genialei creaţii eminesciene, crescându-ne generaţiile prezente şi viitoare cu dragoste şi dor de Eminescu, să-i cunoască în totalitate opera sa,căci nu vom avea decât de câştigat. Aşa se va putea împlini mai repede, poate, dorinţa sa pentru acest neam şi ţară:
“Ce-ţi doresc eu ţie, dulce Românie,
Ţara mea de glorii, ţara mea de dor?
Braţele nervoase, arme de tărie,
La trecutu-ţi mare, mare viitor!”(1) Eminescu/Un veac de nemuririe/Editura Minerva, Bucureşti,1990Album alcătuit de Victor Crăciun-p.263

Doi prieteni buni
10 ianuarie 2013
Este bine cunoscut faptul că, în perioada cât a stat la Iaşi, între Mihai Eminescu şi Ion Creangă a fost o mare prietenie. De-a lungul vremii, multe s-au spus şi s-au scris despre această pritenie a lor. Mult timp au petrecut ei împreună, povestind despre unele şi altele, fie pe o bancă de brad, la umbra deasă a copacilor, însoţiţi de cântecul păsărilor, până îi prindea noaptea cu un cer plin de stele şi cu greierii concertând fără odihnă; fie în faţa unei căni cu vin, la vreo crâşmă preferată unde adesea îi prindea dimineaţa; dar şi acasă la Creangă, în Bojdeuca din Ţicău, când se întorceau din preumblările lor de zi sau noctur-ne, iar Tincuţa îi aştepta cu bucate calde.
Uneori, când erau cu chef, pe drumul de întoarcere spre bojdeuca lui Creangă, îşi manifestau hazul cum numai ei ştiau. În privinţa aceasta ne vom lămuri cât de cât chiar din cele ce urmează.
După o lungă noapte de povestiri petrecută la una din crâşmele din strada Sărărie, şi după ce-or fi golit ei mai multe căni cu vin, hotărâră să plece acasă la Creangă. De cu seară ştiau că Tincuţa îi va aştepta cu plăcinte calde şi cu câte o cană cu lapte acru.

Cum mergeau cei doi agale,
Colo-n colţ cu Sărărie,
Le-a ieşit o doamnă-n cale.
Eminescu stă, priveşte:
-Măi să fie, să nu fie!?
Apoi zice:-Frate Ioane,
Ia doamna şi o iubeşte!

Mijind ochii spre Eminescu ca şi cum atunci s-ar fi trezit din somn, Creangă îşi scutură puţin capul şi, cu un zâmbet ce parcă-i lumina faţă, îi răspunse:

-Ah, bădie, ce mi-ar place
Să mă dau oleacă huţa!
Însă nu ştiu ce m-oi face,
De mă va zăpsi Tincuţa!

Eminescu râde, nu se lasă şi îl îndeamnă iar:

– N-o să ai nicio problemă!
N-o să afle de la mine.
Nu fi corigent la temă:
Mergi cu ea, să-ţi fie bine!

Lovindu-se uşor cu palma peste frunte, Creangă se răsuci pe picioare şi se uită mai bine către tânăra doamnă ce se depărta. Aceasta, după ce întoarse un pic capul, trăgând cu coada ochiului spre ei, dispăru după colţ pe o stradă lăturalnică. Descumpănit şi speriat, scuturat parcă de un fior rece, Creangă se întoarce spre Eminescu şi-i zice:

-Vai de mine şi de mine!
Zici mata că nu-i nimica,
Dar eu m-am uitat mai bine:
Doamna parcă-i Veronica!

Urmară câteva clipe de aşteptare. Eminescu puse degetul pe buze, semn să nu mai vor-bească deloc. După ce mai păstrară încă vreo câteva momente de tăcere, când nici paşi nu se mai auzeau pe stradă, Eminescu îl luă pe Creangă pe după umeri:

-Uite cum, măi frate dragă,
Mi-am găsit belea, nu şagă!

La rându-i, Creangă îi răspunde, îndemnându-l:

-Hai bădie de aici,
Câinii nu sunt cu covrigi.
Tinca cred că ne aşteaptă
Cu plăcintele la poartă.

Şi plecară cei doi spre bojdeucă.Tincuţa, într-adevăr, îi aştepta cu plăcinte calde şi cu câte o cană cu lapte acru, să le ogoiască foamea, dar să se şi dreagă după o aşa de lungă noapte. După ce le puse bucatele pe masă, merse de le pregăti aşternutul de culcare şi îşi văzu mai departe de treburile sale prin gospodărie. Nici prin cap nu-i trecea despre păţania lor.
Acu, dacă o fi fost sau nu Veronica, şi ce căuta la ora aceea pe acolo doamna ce le-a ieşit în cale, sigur eu nu ştiu. Eu v-am povestit doar ceea ce mi-a şoptit un duh venit din acele vremuri. Dacă va mai reveni cu amănunte, cu siguranţă că le voi aduce la cunoştinţă şi domniilor voastre.

Eminescu cel etern

10 ianuarie 2013

Când vorbim de poezie
Şi de dorul cel de Ţară,
De simţim în trup zvâcnire
De căldură, e un semn.
Este semnul de iubire
Că-n curând o să apară
Să ne-aducă bucurie
Eminescu cel etern.

Iar de-n noapte norii cern
Fulgi de nea căzând cu stele,
Zorii noştri troienind,
Este-un semn de mângâiere,
Chiar un dar ce ni-l trimite
Eminescu cel etern.

Şi dacă ne cheamă teii
Sub al florilor parfum,
Şi-n plimbări, în fapt de seară,
Auzim doina pe deal,
Este semnul de magie,
Semnul de iubire clară,
Că-i cu noi aici şi-acum.

El mereu ne dă un semn,
Eminescu cel etern.

_______________________________________________________________
Cititorilor mei
20 decembrie 2012

Seara de Crăciun

Stele multicolore
Se aprind pe cer
În seara de Crăciun.
Şi printre cei nămeţi
sclipind
Trec cete de copii
Cu al Naşterii frumos
colind.

Din culmi de munţi
Cu brazi pe frunte,
Ce par ca nişte moşi
cărunţi,
Cântând cu voci
şi alăute,
Cete de îngeri şi de sfinţi
Se alătură copiilor cuminţi.

E seara cea mai sfântă
Când de sus
O stea călăuzit-a magii
Spre locu-n care
S-a născut Iisus.

Urare

Pentru voi, spre totdeauna,
Soare-n zi, şi-n noapte Luna
Să vă mângâie cu stele
Şi cu gândurile mele.
S-aveţi parte doar de bine
În ăst an şi-n cel ce vine.
Greutăţi?… Vă ocolească,
Belşugul mai mult să crească.
Să aveţi drumul deschis
Către viaţa cea de vis.
Un loc sigur pentru muncă
Şi păsări să cânte-n luncă.
Mult mai multe bucurii
La serviciu, în drumeţii.
Sănătate, dar şi bani,
Fără vreme de criză.
O viaţă mereu în priză,
Şi acum şi peste ani!

_________________________________________________________________________________________
Mircea Motrici. Omul
24 martie 2012

Fire blândă şi calmă, suflet deschis şi cald, gata să sară în ajutor la nevoie, să dea un sfat, un îndemn de a face pasul atunci când erai nehotărât. Aşa l-am cunoscut eu pe Mircea Motrici, aşa l-am păstrat şi-l păstrez mereu în mintea şi sufletul meu: un prieten adevărat, un frate chiar. De ce spun toate acestea? Pentru că lui îi datorez debutul, prin publicarea primei mele cărţi de poezie „Libertatea zborului”. Şi tot lui îi datorez continuarea întru ale scrisului, în special poezie. Cum s-a întâmplat? Simplu! În calitatea sa de corespondent pentru judeţul Suceava al Societăţii Române de Radiodifuziune, urmărea noutăţile din fiecare zonă, deci şi din Fălticeni. Aşa se face că după înfiinţarea sucursalei BCR la Fălticeni, la începutul anului 1992, unde eram director-adjunct, trecând din când în când şi pe la noi să culeagă noutăţi pentru reportajele sale, Mircea Motrici se oprea şi la o ceaşcă de cafea în birou la mine, timp în care povesteam despre unele şi altele. Pe parcusul acestui ritual dezlegam fiecare câte un snop de amintiri fără să ne dăm seama căt de repede trecea timpul. La o vreme se uita la ceas şi se ridica de pe scaun zicând: „Aoleu! E târziu!…Ne ajunge pentru astăzi. Trebuie să mă grăbesc, să nu întârzii la… Ne mai auzim la telefon…La revedere!”. Îmi dădea mâna şi, luându-şi geanta pe umăr, ieşea din birou. Eu îl conduceam până la ieşire şi pe treptele băncii sau în curte ne mai luam încă o dată la revedere. Treptat, prietenia dintre noi a crescut, iar în toamna anului 1995 avea să dea cel mai frumos rod, lansarea primei mele cărţi de poezie „Libertatea zborului”. Cum s-a întâmplat? Ca de fiecare dată când Mircea Motrici scoatea o carte, venea şi la Falticeni, să împartă bucuria cu prietenii, atât cei de la sucursala BCR, cât şi de la alte unităţi din oraş. (Spun aceasta pentru că el a fost, şi aşa va rămâne – stimat şi iubit de fălticeneni). Aşa a fost şi pe la începutul verii anului 1995, când a venit să ne aducă una din bucuriile sufletului său, cartea “Visul sărută Japonia”. Mi-aduc aminte cât de fericit era să ne împărtăşească impresiile sale din călătoria făcutâ în Ţara Soarelui-Răsare. Ce faţă luminoasă avea! După ce a împărţit cartea cu autograf la toţi salariaţii băncii (nu a fost unul care să nu-i fi cumpărat cartea !), ne-am retras în birou la mine, să bem o cafea şi să mai povestim câte ceva. Aşa s-a întâmplat să-i spun că şi eu cochetez cu scrisul mai demult, mai ales cu poezia, că am publicat căte ceva prin ziare, că am în sertar un manuscris care a trecut prin mâinile domnului Alexandru Raicu, membru al Uniunii Scriitorilor, şi care mi-a zis că pot să-l public. Atunci el s-a uitat la mine mirat şi m-a întrebat iute: ”Şi de ce nu-l publici? Ce mai aştepţi?”.
„Nu m-am decis încă, poate mai târziu, i-am răspuns eu”. „Dă-i drumul, nu sta! Adică ce vrei, să-l publici când vei ajunge la pensie? Nu mai bate pasul pe loc. Pregăteşte manuscrisul, adică revizuieşte ce mai ai de revizuit şi hai la tipar cu el! Eu te pun în legătura cu Editura ARC de la Bucureşti, cu domnul Alexandru Cebuc, la el am tipărit cartea ce tocmai ţi-am dat-o. Tehnoredactarea o faci cu băieţii de la ASSIST Suceava, tot eu te pun în legătură cu ei. În maxim două săptmâni ai rezolvat problema. Până luna viitoare, când si eu am treabă la Bucureşti, ai timp să termini totul şi putem merge împreună la editură. Ce zici, batem palma?” “Da”, i-am răspuns eu hotărât”. Pe faţa lui luminoasă apăru un zâmbet de satisfacţie. „Chiar de astăzi, după ce ies de la serviciu, mă apuc să mai fac o revizuire a manuscrisului. Vorbiţi cu băieţii de la ASSIST să facem tehnoredactarea începând de săptămâna viitoare, dar numai după-amiază, după ce termin programul de lucru la bancă”. ”Nicio problemă. Sunt băieţi foarte înţelegători, o să vezi. Îmi pare bine că te-ai hotărât. Îţi spun eu, cum o să tipăreşti prima carte, o să ai chef să mai scoţi una, şi tot aşa. Pofta vine mâncând,prietene!”, mă bătu el uşor cu palma peste umăr. După ce terminarăm de băut cafeau şi pusesem la cale programul pentru editarea cărţii, ne despărţirăm cu obişnuitele strângeri de mână, dar cu sufletele mult mai entuziasmate. Fiindcă întâlnirea noastră avusese loc pe la începutul săptămânii, în zilele următoare, aproape în fiecare zi, mă sună să vadă cum stau cu pregătirea manuscrisului. Nu concepea să mă vadă că abandonez cumva din nu ştiu ce motiv. Mă ţinea din scurt, cum s-ar zice. Vorbise deja cu băieţii de la ASSIST despre mine, aşa că, săptămâna următoare când am mers să discut pentru a începe tehnoredactarea cărţii, mi-a fost foarte uşor să stabilim un program de lucru convenabil.
După ce am terminat cu tehnoredactarea, aşa cum mi-a promis, Mircea Motrici a mers împreună cu mine la Bucureşti, la Editura ARC, unde l-am cunoscut pe d-l Alexandru Cebuc, cu care am perfectat actele privind tipărirea “Libertătii zborului”. Către sfărşitul lunii august, nu după câteva peripeţii, pe care le detaliez acum, cartea era gata. Pe la începutul lunii septembrie 1995 am hotărât să fac lansarea la Casa Cărţii “Mihail Sadoveanu” din Fălticeni. Desigur că la această sărbătoare, împreună cu mine, a împărtăşit bucuriile şi emoţiile Mircea Motrici. Tot el a fost cel ce m-a pus în legătură cu poetul Ion Beldeanu, rugându-l să-mi facă şi prezentarea cărţii. A fost alături de mine în toate. Îl simţeam cum se bucură şi se emoţionează odată cu mine, ca un frate geamăn parcă. A vorbit la lansarea cărţi şi, imediat, a făcut şi prezentarea la radio. Aşa era Mircea Motrici, omul cu un suflet ca o pâine dulce.
Desigur că, după lansarea cărţii, legăturile noastre au fost şi mai strânse, prietenia noastră a înflorit şi mai mult. În orice autograf ce mi-l dădea, încheia cu „…în semn de prietenie continuă”. Mereu mă întreba dacă am mai scris ceva şi mă îndemna să nu abandonez, să merg înainte. Chiar dacă la serviciu eram tot mai ocupat, iar în timpul liber îmi găsisem şi alte preocupări în domeniul economic, tot am continuat să scriu poezie. Aşa că prezicerea făcută cu ani în urmă s-a adeverit. In vara anului 1999, la îndemnul lui Mircea Motrici şi cu ajutorul poetului Ion Beldeanu, am scos a doua carte de poezie “Însemnele clipei”, la editura “Muşatinii” din Suceava. Şi de această dată, părtaş la bucuriile şi emoţiile mele de la lansare a fost bunul şi caldul meu prieten Mircea Motrici. Da,”pofta vine mâncând”, cum a zis el. Am continuat să scriu şi astfel am ajuns la cea de-a şasea carte de poezie. Eu, care sunt “un economist cu suflet de poet”, cum îmi zicea adesea el când stăteam şi discutam la o cafea.
Chiar şi după ce s-a îmbolnăvit am continuat legătura noastră prietenească prin telefon.
Când îl întrebam cum se mai simte, ce mai face, îmi răspundea cu voce lui caldă,dar slabă: ”Bine, lucrez la un reportaj. Tu ce mai faci? Mai scrii?”. Simţindu-i durerea din suflet, îi răspundeam că fac bine şi că scriu mai departe…Şi încheiam cu ochii înlăcrimaţi, urându-i să se facă bine. Dar boala s-a agravat şi bunul Mircea nu s-a mai însănătoşit.
După ce a murit, în semn de iubire, recunoştinţă şi respect, nu a fost carte pe care să o public şi în care să nu am cel puţin o poezie dedicată lui Mircea Motrici, în memoriam.
În ultima carte -“Urmele păsării-cuvânt”, tipărită la Editura StudIS Iaşi, 2011, şi lansată la începutul lunii ianuarie a.c., în semn de recunoştinţă pentru el am scris poezia „Cineva mi-a fost aproape”, din care redau versurile din strofa finală:
„Da, nu mai pot fi învins/ Nici de aproape/ Şi nici de departe; /Mă apără un cineva/ Ce-odată mâna mi-a întins,/ Ducându-mă în spaţiul de nemoarte”.
Pentru că acum nu mai este posibil a face urarea ce se cuvine la împlinirea unor ani, îmi voi pleca cu pioşenie capul, mă voi ruga pentru el şi voi spune din suflet, simplu: Lui Mircea Motrici, veşnică recunoştinţă!
Iar pentru atunci când nici acestea nu vor mai fi posibile, vor rămâne, lumânări mereu aprinse, poeziile dedicate lui.

La 24 martie a.c., jurnalistul şi scriitorul Mircea Motrici ar fi împlinit 59 de ani…

_________________________________________________________________________________________

Gânduri de primăvară

După un somn lung, eliberându-se de sub cojocul zăpezii, pământul s-a trezit. Frecându-se cu palmele la ochi şi făcând câteva mişcări să-şi dezmorţească braţele, a aruncat o scurtă privire spre soare şi, după un strănut puternic, a început să-şi reia respiraţia normală, înălţându-şi aburii vieţii în semn de mulţumire către cer. Apoi cu o voce puternică, al cărei ecou a făcut să răsune văile şi luncile, urcând până în vârful munţilor, a strigt: Asosit primăvara!!!
Da, primăvara a sosit. Chiar dacă prin locurile mai ferite de soare încă se mai văd petice de zăpadă, urme ale bogatei şi friguroasei ierni ce a fost la începutul acestui an, sunt semne sigure că primăvara e la noi. O spun: vântul, prin cântecul său, cu stropii de ploaie ce îi aduce, căldura soarelui şi seninătatea cerului, lumina zilei şi farmecul nopţilor înstelate, iarba şi florile ce şi-au dat drumul încolţirii, oamenii trebăluind prin grădini şi livezi, şi forfoteala de lume prin pieţe, cumpărând seminte pentru grădina de legume. Că primăvara a venit o spune pădurea, unde păsări cântând se zbenguie vesele printre ramurile ai căror muguri cresc căutându-şi drumul spre lumină; parcă se aude Simfonia primăverii a lui Vivaldi.
Da, a venit primăvara, vremea trezirii la viaţă a întregii naturi, vremea înnoirii şi înfloririi. Asemenea naturii să fim şi noi oamenii participanţi la înnoire, să ne bucurăm de primăvară, de darurile ce ne-au fost lăsate pe acest pământ, fără ură şi ranchiună. Să aruncăm din mintea noastră toate gândurile negative, să ne uşurăm sufletele de balastul răutăţilor, îndreptându-ne toată atenţia doar spre ceea ce este bine, întru câştigarea unei vieţi liniştite, cu zile senine, în bună comuniune cu toţi cei din jurul nostru. Să păstrăm
în noi vie speranţa că mâine poate fi mai bine, punând mai mult suflet în tot ceea ce facem astăzi. Să fim mereu pregătiţi ca gândurile şi faptele bune să le covârşească pe cele rele; să ne purificăm sufletele în numele unei vieţi fericite şi luminoase.
Trebuie să avem o primăvară şi o viaţă frumoasă!

Alexa Paşcu

Fălticeni,21.03.2012
_________________________________________________________________________________________

Este vremea pregătirii întru bucurie

În această săptămână, numită şi Săptămâna Mare sau Săptămâna Patimilor, creştinătatea trăieşte din plin momente de o deosebită semnificaţie:slujbele legate de patimile Domnului nostru Iisus Hristos, sărbătoarea Sf.Mare Mucenic Gheorghe-purtătorul de biruinţă (sâmbătă) şi marea sărbătoare a Invierii Domnului,aşteptată cu cea mai mare bucurie de creştini.
Oricât aş fi dorit să scriu, în cele mai meşteşugite si frumoase cuvinte,despre cum trebuie să primim şi să trăim sfânta sărbătoare a Invierii,nu cred că aş fi putut-o face mai bine decât Sf.Ioan Gură de Aur. De aceea voi reda în continuare, în întregime, Cuvânt la Inviere de Sf. Ioan Gură de Aur.

Am lepădat povara postului, dar n-am lepădat rodul lui, pe care e vremea să-l culegem. A trecut oboseala nevoinţelor, dar să nu treacă râvna faptelor bune. S-a dus postul, dar să rămâna evlavia. Mai bine spus, a trecut postul cel trupesc, dar n-a trecut postul cel duhovnicesc. Acesta e mai bun decât acela, iar acela pentru acesta s-a făcut. Dupa cum, când posteşti, vă spuneam că se poate să nu posteşti, deşi posteşti, tot astfel şi acum vă spun că se poate să posteşti, deşi nu posteşti. Cum poate să nu postească cel care posteşte? Iată: când cineva se opreşte de la mâncare, dar nu se opreşte de la păcate. Cum poate să postească cel care nu posteşte? Iată: când se bucură de mâncare, dar nu gustă din păcat.
Poate să se îmbete şi cel care nu bea vin („Vai de cei care se îmbată fără vin!” – Isaia 28, 1) şi poate să fie cumpătat şi cel care bea vin („Foloseşte-te de puţin vin pentru stomacul tău şi pentru desele tale slăbiciuni” – I Timotei 5,23). Şi oare nu ne invaţă Apostolul: „Nu vă îmbătaţi cu vin, în care este desfrânarea, ci umpleţi-vă de Duhul” (Efeseni 5, 18). Aceasta este beţia cea bună. Umple mintea până sus cu Duhul, ca pe un pahar, ca diavolul să nu mai poată turna nimic în el! Paharul nostru de bună beţie să fie potirul cel duhovnicesc, potirul neîntinat al sângelui Celui Inviat, care nu îmbată, nici nu molşeşte, ci ne întăreşte întru cumpătare. De această beţie să ne îmbătăm, iar de la cealaltă să ne abţinem, ca să nu pângărim acest mare praznic, al pământului şi al cerului deopotrivă. Căci bucurie mare este astăzi şi pe pământ, şi în cer. Dacă, atunci când se întoarce un singur păcătos, este bucurie pe pământ şi în cer (Luca 15, 7 )cu cât mai mare bucurie va fi în cer când întreaga lume este smulsă din mâinile diavolului? Acum saltă de bucurie îngerii, acum se veselesc arhanghelii, acum heruvimii şi serafimii prăznuiesc împreună cu noi Invierea cea de a treia zi.
Foarte mult am dorit să mănânc Paştele acesta cu voi”, a zis Domnul (Luca 22,15). Iar dacă a dorit să prăznuiască Paştele împreună cu noi, atunci negreşit că a dorit să prăznu-iască şi Invierea. Aşadar, când îngerii şi arhanghelii se bucură, iar Stăpânul tuturor pute-rilor cereşti prăznuieşte El Insuşi împreună cu noi, ce pricină de întristare mai rămâne?
Să prăznuim sărbătoarea aceasta atât de mare şi de luminată, a Invierii Domnului, nu numai cu prisos de bucurie, ci si cu prisos de evlavie. Căci Domnul a înviat, şi a înviat si lumea dimpreună cu El, şi legăturile morţii s-au rupt prin Inviere. Adam a păcătuit şi a murit. Dar Hristos n-a păcătuit şi a murit. O, lucru nou şi minunat: acela a păcătuit şi a murit, Acesta n-a păcătuit şi a murit! Pentru ce? Pentru ca acela ce-a păcătuit şi a murit să poată să scape de legăturile morţii prin Cel Care n-a păcătuit, dar a murit. Aşa se petrece şi în afacerile băneşti: cineva, de multe ori, rămâne dator şi, pentru că nu are cu ce să plătească, este ţinut în lanţuri. Altul nu e datornic nimănui, dar, pentru că poate să plătească, plăteşte şi îl slobozeşte pe cel vinovat. Astfel s-a întâmplat şi cu Adam: era dator şi stăpânit de diavol, dar nu putea să plătească. Hristos nu era dator, nici nu era stăpânit de diavol, dar putea să plătească datoria. Şi iată că, venind, a plătit cu moartea Sa pentru acela care era stăpânit de diavol, ca pe acela să-l slobozească.
Ai văzut isprăvile Invierii? Ai văzut iubirea de oameni a Stăpânului? Ai văzut mareţia purtării Lui de grijă? Să nu fim aşadar nerecunoscători faţă de un astfel de binefăcător, nici să nu ne lenevim sub cuvânt că a trecut postul, ci acum, mai mult chiar decat înainte, să avem mare grijă de suflet, ca nu cumva, îngraşându-ne trupul, să rămână sufletul mai neputincios, sau nu cumva, îngrijindu-ne de rob, să neglijăm stăpânul! Căci care este folosul dacă, sub pretextul sărbătorii, mănânci peste trebuinţă şi depăşeşti în toate măsura? Acest lucru şi trupul îl pângăreşte, şi puterea sufletului o micşorează. Să păzim deci măsura şi trebuinţa, împlinind cu sufletul şi cu trupul cele cuvenite, ca nu cumva să vărsăm deodată toate cele adunate prin post. Vă opresc eu oare de la a vă desfăta de hrană si de odihnă? Nicidecum. Vă îndemn însă ca, împlinindu-vă cele de trebuinţă, să nu depaşiţi măsura în desfătări, încât sănătatea sufletelor voastre să nu cunoască vătămare.
În adevăr, unul care depăşeşte hotarele trebuinţei, nici de plăcere nu se bucură, când păţeşte boli şi alte necazuri. Eu însă nu mă îndoiesc că veţi da urmare acestor îndemnuri, pentru că ştiu ascultarea voastră.”

La aceste frumoase cuvinte, adaug poezia închinată marii sărbători a Învierii Domnului Iisus Hristos.

Ridicaţi-vă, neamuri!

Ridicaţi-vă, neamuri!
La ceas de mare taină
Şi-aprindeţi lumânări
Împodobite
Cu înflorite ramuri,
La sărbătoarea lumii
În nouă haină.

Ridicaţi-vă, neamuri!
Trâmbiţa schimbării
A sunat,
În toate cele patru
Puncte cardinale.
Strigaţi cu glasul tare:
Hristos a înviat!

Alexa Paşcu

_________________________________________________________________________________________
Japonia – Speranţa printre lacrimi şi durere

Tragedia pe care o trăieşte poporul japonez, de la declanşarea uriaşului cutremur (8,9 grade pe scara Richter) în 11 martie a.c., care împreună cu numeroasele replici a produs pagube însemnate, materiale şi umane, urmat apoi de puternicul tsunami ce a şters de pe suprafaţa pământului localităţi întregi, afectând reactoarele centralei nucleare de la Fukuşhima, ridicând dimensiunea tragediei la cote superioare, prin pericolul radiaţiilor nucleare în zonă, dar şi în lume, ar tebui să preocupe întreaga omenire.
Nu putem fi impasibili la ceea ce se întâmplă in jurul nostru, indiferent de ce naţie suntem, atunci când sunt puse în pericol mediul, viaţa unei colectivităţi, a unui popor, a lumii în general.
Imaginile apocaliptice din Japonia, transimse în întreaga lume de televiziuni, arată
neputinţa omului în faţa dezastrelor naturale, dar şi al propriilor sale creaţii, încât ne conduc repede cu gândul la Biblie, mai exact la cuvintele Ecclesiastului, fiul lui David, rege în Ierusalim, cu privire la „Nestatornicia lucrurilor pământeşti(cap.1):” Deşărtăciunea deşărtăciunilor, zice Ecclesiastul, deşărtăciunea deşărtăciunilor, toate sânt deşărtăciuni! (1.2) Ce folos are omul din toată truda lui cu care se trudeşte sub soare? (1.3). Un neam trece şi altul vine, dar pământul rămâne totdeauna! (1.4) “Şi adevăr este! Tot ce omul poate să facă, tot atât de bine poate să dispară într-o clipă, fără ca mai apoi să mai rămână vre-o urmă. Dar, Pământul, ori de câte ori se tocmeşte, prin răbufnirile sale, dăinuie, modificându-se pe sine, pentru că şi el este un viu. El îşi are legile sale, neguvernate şi neguvernabile de către om, ci de altcineva. Omul, pe când se va aşeza să înţeleagă bine toate acestea? Să se schimbe în bine, spre a trăi în bună comuniune cu tot ce-l înconjoară? Nu se ştie. Dar va trebui să o facă destul de repede.
Acum poate fi destul de clar că, cu cât tehnologiile sunt mai avansate, cu atăt mai mult, determinate de anumite fenomene, evenimente, în anumite momente, pot să se întoarcă împotriva omului. Civilizaţii au mai fost şi au dispărut, şi, cu toate descoperirile făcute până acum, multe au rămase nedescifrate de om. Astfel că, iarăşi ajungem la Ecclesiastul:
”Ceea ce a mai fost, aceea va mai fi, şi ceea ce s-a întâmplat se va mai petrece, căci nu este nimic nou sub soare (1.9). Dacă este vreun lucru despre care să se spună: „Iată ceva nou!” aceasta a fost în vremurile străvechi, de dinaintea noastră (1.10). Nu ne aducem aminte despre cei care au fost înainte, şi tot aşa despre cei ce vor veni pe urmă nici o pomenire nu va fi la urmaşii lor“ (1.11).
Iată de ce consider că este de datoria fiecărui stat, în tot ceea ce întreprinde pentru înteresele poporul său, să se gândească în acelaşi timp şi la interesele comune întregii umanităţii, la continuitatea acestei lumi. S-au făcut fel şi fel de uniuni statale, coaliţii, pe zone geografice pentru a se apara diferite interese de natura economică, pentru zone de influenţă, se poartă războaie în numele acestor interese, sub falsa lozincă a drepturilor umane şi democraţiei, în timp ce în toată lumea este din ce în ce mai greu şi se declanşează criză după criză.
Mai lesne s-a facut coaliţia de atacă Libia, decât coalitia internaţională pentru spri-jinirea Japoniei în greaua încercare, si pentru înlaturarea efectelor radiaţiilor nucleare provocate de explozia reactoarelor de la centrala nucleară Fukuşhima, care, în definitiv, nu privesc numai Japonia. Să ne gândim la tot ce a dat bun Japonia întregii lumi.
Dacă întreaga omenire va înţelege cu adevărat dimensiunea tragediei japoneze,
dacă mai marii lumii vor înţelge că grija faţă de mediu şi om va trebui să se manifeste cu totul altfel de acum încolo, înseamnă că speranţa de viaţă pe Pământ va creşte, dacă nu, va fi o pâlpâire până ce Dumnezeu o va opri !
*
În semn de compasiune pentru poporul japonez, închin poemul de mai jos.
Floare albă de cireş
Floare albă de cireş
A frumosului bonsai,
Unde oare ai dat greş
De-acum zile negre ai?

Floare albă de cireş!
Floare albă de cireş!
Lacrimile-ţi dau ocol,
Căci te-a năpădit nămol,
Cu ape învolburate,
De cutremur provocate.
Şi peste acest pahar
Ai şi răul nuclear,
Ce-aduce norul de moarte
Şi la voi şi mai departe.

Floare albă de cireş!
Floare albă de cireş!
O, bonsaiul meu cel drag,
Moartea e-n arhipelag,
Şi durere cât nu crezi,
Peste fraţii japonezi!

Floare albă de cireş !
Floare albă de cireş!
Unde oare ai dat greş,
Ca tu singură din toate,
Să-nduri chin
Chiar peste poate?

Dă-le, Doamne, o mângâiere,
Că au prea multă durere;
Judecă-i cu a Ta dreptate,
Dar nu-i mai bate cu moarte!

Floare albă de cireş!
Floare albă de cireş!

___________________________________________________________________________________________

21 martie – Ziua Mondială a Poeziei
La cea de-a 30-a Sesiune UNESCO, ce a avut loc la Paris în octombrie-noiembrie 1999, în semn de recunoaştere pentru contribuţia remarcabilă la îmbogăţirea culturii şi spirutualităţii universale, adusă de către oamenii de litere şi cultură, data de 21 martie a fost declarată drept Ziua Mondială a Poeziei.
Această zi este marcată pretutindeni pe glob, scopul principal al acţiunii întreprinse de UNESCO fiind acela de a sprijini diversitatea lingvistică prin intermediul poeziei.
Oamenii de litere, poeţii şi scriitorii din întreaga lume, au fost şi sunt un partener activ, angajat şi responsabil în răspândirea principiilor şi idealurilor universale, luptă pentru apărarea păcii şi stabilităţii pe glob, a demnităţii şi libetăţii umane. Ei militează
consecvent pentru valori şi idealuri comune care contribuie la unirea tuturor fiinţelor umane.
În această lume atât de zbuciumată, cu numeroase tensiuni şi divergenţe, inclusiv conflicte armate, care distrug vestigii culturale, dar şi mii şi mii de vieţi omeneşti, poeţii şi scriitorii din întreaga lume pot contribui la întărirea dialogului şi toleranţei între popoare; ei pot deveni acele punţi viabile de comunicare între culturi şi civilizaţii, puse în slujba forţelor binelui, al cooperaării şi solidarităţii planetare.
Şi la Fălticeni, ca peste tot în lume, această zi este marcată de manifestări ce au loc în scoli şi şi licee.
Şi tot întru sărbătorirea Zilei Mondiale a Poeziei , duminica 20 martie 2011 ,ora 16,00, la Sala “Pictor Aurel Băeşu „ a Muzeului de Artă „Ion Irimescu” din Fălticeni va avea loc
lansarea volumului de poezie “ Dorul de cânt, de lumina-cuvânt” a poetului fălticenean Alexa Paşcu.
Prezentarea cărţii va fi făcută de către Isabel Vintilă-critic literar- şi poetul Alexandru Ovidiu Vintilă din Suceava.
Tuturor iubitorilor de poezie, si nu numai, le adresăm invitaţia de a participa şi gusta
din paharul spiritualităţii poetice.
Fie ca această zi să ne întărească speranţa întru pace şi mai bine în întreaga lume!
Oamenilor de pe întreaga planetă , închin poezia de mai jos.
Tu , călător prin lume
Învaţă de la soare
Cum poţi să dai lumină!
Învaţă de la stele
Când se-oglindesc în mare!
Învaţă de la arbori
Cum să prinzi rădăcină!
Învaţă să-nvingi răul
Cu o vorbă bună
Şi schimbă în dulceaţă
Tot ce e mătrăgună!
Învaţă de la apă ,
Prin greu cum poţi să treci,
Cănd ea în stăncă sapă ,
Spre şes făcând poteci!
Învaţă de la fier
Când se căleşte-n foc ,
Să ştii cum să suporţi
Cel al schimbării şoc!

De tânăr eşti ,
Ascultă de bătrân ,
Şi-nvaţă să fii darnic
Şi nicidecum hapsân!
Învaţă de la primăvară
Cum este să fii viu
Şi ce înseamnă , -floare rară-,
Mai trebuie să-nvăţ să ştiu!
Învaţă din peisajul verii
Ce-nseamnă auritul lan!
Cum cresc şi scad
Izvoarele puterii
La om în fiecare an!
Învaţă de la toamnă bine
Când roadele se strâng,
Să ai o fericere-n tine
Că-n jurul tău alţii nu plâng!
Învaţă de la iarnă
Cum vine albul peste negru
Şi în popor ce-nseamnă
Să fii un om integru!
Învaţă să iubeşti natura
Şi tot ce are-un nume!
Să nu te stăpânească ura,
Tu, călător prin lume!

Învaţă de la păsări
Cum se ajută-n stol,
Şi-nveseleşte şi-acei oameni
Al căror suflet este gol!
Învaţă să primeşti iubirea,
Să ştii iubire cum să dai!
Acordă tu întâi iertarea,
Ca mai apoi şi tu s-o ai!
Învaţă să iubeşti Pământul
Şi tot ce te-ncojoară!
Învaţă să-ţi respecţi cuvântul
Şi locul tău de-odinioară!
Alexa Paşcu
___________________________________________________________________________________________

De vorbă cu Mihai Eminescu despre societatea românească azi
(Pseudo-interviu)

02 IULIE,2010

Dacă a fost cineva cu aplecare asupra publicisticii lui Mihai Eminescu, mai ales
asupra celeia din perioada ce coincide cu anii de intensă activitate publicistică la redacţia ziarului Timpul (1877-1883) -şi de se va fi aplecat cu atenţie şi înţelepciune asupra acesteia -, de bună seamă a înţeles că Eminescu stăpânea cu desăvârşire cunoştinţe despre trecutul românesc şi, în acelaşi timp avea o perfectă iniţiere în istoria universală.
Eminescu avea un instinct al adevăratului înţeles al istoriei , ştiind să plasesze problemele curente într-un cadru de temporalitate istorică , punând adesea trecutul în relaţie cu prezentul şi viitorul.
Iar omul politic , desigur , va fi fost impresionat să constate cât ştia , cât înţelegea şi cât de mare era puterea lui întru integrarea faptelor vieţii contemporane în măreaţa curgere a dezvoltării istorice. La fel de bine va fi înţeles că pentru Eminescu omul politic, cel ce vrea să ajungă în fruntea ţării , în organismele de diriguire ale statului , numaidecât trebuie să aibă suflet de adevărat român şi să fie cu aplecare mai întâi asupra intereselor ţării şi mai apoi alor sale.
Multe din chestiunile pe care Mihai Eminescu le dezbătea în acele timpuri , tre-cându-le prin filtrul valoroasei sale gândiri , le regăsim şi în societatea noastră de astăzi.
Iată de ce cred că Mihai Eminescu trebuie studiat în şcoli şi universităţi, nu numai ca poet ci în totalitatea geniului său.
Plecând de la aceste considerente, am găsit necesar să realizez acest pseudo-
interviu , unde , pentru comentariile marelui Mihai Eminescu , am utilizat, extrase din articolele cuprinse în cartea Mihai Eminescu/ Publicistică , Editura -Cartea moldovenească , Chişinău,1990

*

AP: Domnule Mihai Eminescu , de ani buni societatea românească este ca o corabie în deriva, parcă şi-a pierdut busola.V-aş ruga să exprimaţi un punct de vedere asupra societăţii noastre de azi , cu frământările şi neliniştile sale.

ME: “ Dacă privim fierberea vieţii noastre publice, putem vedea lesne că neliniştea perpetuă din generaţiunea ce e azi la ordinea zilei şi frecările ei atât din viaţa politică, cât şi din cea spirituală , nu-şi au cauza lor pe-atât în interese personale ( precum o susţin unii) , ci mai mult în profunda sciziune dintre direcţiunile pe care au apucat unii pe de o parte , alţii pe de alta.
Adăugând, pe lângă acestea, un caracter cam vehement , precum e cel al rasei noastre , ne putem lesne esplica de ce simple divergenţe în păreri se schimbă în neîn-credere şi în acuzări de intenţiuni subversive.
Răul cel mare nu e că o asemenea stare de lucruri esistă , ci că se perpetuă şi se
moşteneşte; şi dacă generaţiunea ce este azi ar aduce cu sine o moştenire atât de tristă, nu ne îndoim că, prin o consecinţă nedreaptă şi mereu în creştere , antitezele ar deveni mai mari şi mai neîmpăcate. Insă generaţiunea ce creşte are şi ea datorii de împlinit , precum are fiecare generaţiune ce se înţelege pe sine însăşi , şi e lesne de presupus că membrii ei , îndată ce au cunoscut răul , au cugetat şi la remedii contra lui”.(1)
În orice caz de la rezolvarea chestiunii sociale şi economice atîrnă existenţa po-porului românesc.Cine cu ocazia aceasta nu se va arăta cu inimă bărbată , asupra aceluia
cadă cuvintele lui Vasile Lupu VV ” Cine –şi vicleneşte moşia şi neamul , mai rău decît ucigaşii de părinţi să se certe”.(2)

AP: Ce părere aveţi despre politica ce se face azi la noi ?

ME: “Părerea mea individuală în care nu oblig pe nimeni de-a crede e că politica ce se face azi în România şi dintr-o parte şi dintr- alta e o politică necoaptă , căci pentru ade-vărata şi deplina înţelegere a instituţiilor noastre de azi ne trebuie o generaţiune ce-avem de-a o creşte de acu-nainte.
Eu las lumea, ce merge deja, să meargă cum îi place Dumisale-misiunea oamenilor ce vor din adîncul lor binele ţării e creşterea morală a generaţiunei tinere şi a generaţiunei ce va veni.Nu caut adepţi la ideea cea întîi , dar la cea de-a doua sufletul meu ţine cum ţine la el însuşi”.(3)

AP: Bun , dar cu atâtea partide politice , fiecare cu programul său , care se luptă pentru putere , promiţând că vor face şi vor drege şi, când ajung acolo ,uită ce au promis sau dau vina pe greaua moştenire lăsată de ceilalţi , credeţi că îi este uşor societăţii noastre?

ME: “Sunt în viaţa popoarelor situaţiuni în care omul luminat trebuie să se ridice mai presus de strîmtele vederi de partid şi să judece oamenii şi faptele cu imparţialitatea
istoriografului nepreocupat…O asemenea situaţiune e şi aceea în care statul român se află în zilele noastre.
Dezvoltarea politică şi socială a poporului roman a ajuns într-un stadiu în care oricărui popor i se pune întrebarea:este ori nu este un element capabil de a întreţine şi de a menţine ordinea socială ca garanţie de dezvoltare , pe o bucată oarecare de pămînt? …
Nu mai putem astăzi să ne desvinovăţim , ca în trecut , cu vrăjmaşi care ne încon-joară şi nu ne lasă să înaintăm spre împlinirea misiunei noastre ; ori de cîte ori ne oprim în cale , dovedim că nu suntem vrednici nici de locul la care ne-a pus întîmplarea…
E un român slab de înger acela care sperie ţara cu primejdii ce ne-ar fi amenintînd de afară; soarta , viitorul nostru şi al urmaşilor noştri atîrnă de la înţelepciunea noastră şi de la buna chibzuinţă cu care vom înainta spre realizarea misiunei istorice ce ni se cuvine şi numai spre a acesteia uneia si singure misiuni ; primejdiile , dacă ne ameninţă , ne ameninţă din lăuntru”. (4)

AP: Oare sunt capabili politicienii noştri să înţeleagă acest lucru? Vă rog să continuaţi!

ME: “ Uşurinţa, reaua credinţă , nesocotinţa ori zelul pătimaş la noi înşine , numai aces-tea pot să fie izvorul primejdiilor ce ne amenintă şi vai şi amar de noi dacă , în vremile noastre mari , am avea parte de a fi conduşi de oameni mici al căror cap e prea strîmt spre a putea cuprinde conceptia bogată a misiunei unui popor(…), ori a căror inimă e prea sarbădă spre a se putea încălzi de această misiune, oameni ce ar voi să ne ducă unde n-avem să mergem prea în pripă, prea departe ori în direcţii nepotrivite cu firea blîndă şi aşezată a neamului nostru”.(5)

AP: Din cele spuse până acum rezultă un corolar clar: dacă politicienii noştri nu înţeleg că trebuie să ajungă la un consens, să aibă un ideal comun, pe care să-l respecte cu toţii, nu vor putea ajuta nicicum la propăşirea noastră.

ME:“ Ideea comună, fie cea religioasă, fie cea politică, se aseamănă cu toarta pe care olarul o pune oricărei oale încît le poţi înşira şi aduna pe toate la un loc pe un fir de aţă.
Fără idei comune , nu esistă popor”.(6)

AP: Partidele politice au promis şi promit mereu una şi alta, se dau mari reforma-toare şi, odată ajunse la putere, iniţiază fel şi fel de reforme în societatea româneas-că , dar fără rezultate notabile , unele chiar catastrofale. Şi înainte , dar şi acum când a venit şi criza peste noi , s-au plans şi se plâng mereu de lipsa fondurilor la bugetul statului , luând măsuri fiscale care mai mult frânează dezvoltarea economiei româneşti ; activitatea intreprinderilor private bate pasul pe loc si chiar scade , iar oamenii trăiesc din ce în ce mai rău. Cum comentaţi?

ME: “ Oare crezut-au reformatorii că lucrurile acestea nu vor ţinea bani? Şi dacă ştiau că va ţine, n-au ştiut de unde, cum şi cine va plăti? Nu ştia nimenea cum stat, armată , biserică, cultură, c-un cuvînt tot ce e comun naţiei se plăteşte numai din prisosul gospo-dăriei private, cum că din acel prisos se hrănesc toate formele civilizaţiei şi că, dacă istoveşti pe acestea, atunci începi a mînca însuşi capitalul de muncă al oamenilor, condi-ţiile existenţei lor private, şi-i ucizi economic , deci trupeşte şi sufleteşte?
Deci abecedarul nostru economic zice: Natura i-a dat omului putere mărginită, socotită numai pentru a se ţine pe sine şi familia. El produce ceva mai mult decît consu -mă. În acest “ceva” mai mult, în acest prisos sunt cuprinse: întîiu ceea ce-i trebuie pentru a reproduce, va să zică condiţiile muncii de mîini şi, încolo un prea mic prisos, care-l poate pune la dispoziţia societăţii , sub formă de dare. Din acest prea mic prisos
al gospodăriei producătorului trăieşte toată civilizaţia naţională.
Dacă hrănim cu acest prisos străinătatea de idei, de instituţii şi de forme, lipsite de cuprins,(…) atunci nu ne mai rămâne nimic pentru ceea ce este într-adevăr românesc, pentru cultura naţională în adevăratul înţeles al cuvîntului”.(7)

AP: Oamenii constată că din ce în ce mai mult, prin fel şi fel de promisiuni, pentru a ajunge la putere, prin măsurile pe care le iau, partidele politice sunt aservite unor grupuri de interese şi încurajează chiar nemunca. Dumneavoastră ce credeţi?

ME: ” Adevăraţii apostoli ai libetăţii erau, înainte de toate, români pătrunşi de conştiinţa unităţii noastre naţionale şi doreau libertatea şi egalitatea numai ca nişte înlesniri pentru desvoltarea poporului… (8)
Între capi iar sunt o mulţime de oameni-de o necontestată inteligenţă , n-o negăm-dar pentru care statul e o unealtă pentru a-şi mai reîmprospăta averile, sau cel puţin numele şi influenţa personală…
C-un om care doreşte bine statului şi numai pe aceasta cale poţi discuta, c-un om însă pentru care binele statului e numai un pretext, iar binele lui propriu, ţinta adevarată, nu există discuţie, căci cu apetitul nu se discută decât punându-i înainte perspectiva de
a-l îndestula si mai bine.
Organizaţia de astăzi a favorizat fuga de muncă, ea a ridicat elemente care n-au nimic în fruntea statului, ca să trăiască sau să se îmbogăţească din averea lui şi tot organizaţia aceasta a făcut şi pe alte clase să crează că numai prin politică poţi ajunge ceva…
O societate ca a noastră, care nu se întemeiază pe muncă , e o societate coruptă “.(9)

AP: V-aş ruga să vă opriţi puţin şi asupra urmatoarei chestiuni: în lumea de astăzi , pentru unii, ideea de patriotism pare ceva desuet, iar tineretul este dezorientat , parcă nu mai are niciun reper. Ce părere aveti?

ME:“ E trist că o ţară al cărei trecut e atât de bogat în caractere, care a produs atâţia eroi, atâţia oameni vrednici, a ajuns prin demagogie la aşa hal…(10)
Oare un stejar care-l rupi de la rădăcină şi-l sădeşti în mod meşteşugit într-o grădină de lux, are viitor? Oare neamul românesc cu toată trăinicia rădăcinilor,are viitor, când trunchiul e rupt de întreg trecutul nostru şi răsădit în mod meşteşugit în stratul unei dezvoltări cu totul străine?… (11)
Nu e deosebire de ţară şi ţară, ci de generaţie şi generaţie; şi dacă n-am avea spe-ranţa că poporul românesc îşi va veni în fire şi va începe a distinge minciuna şi golul demagogiei de adevăr şi de ideea serioasă a unui stat bine organizat, am aruncat condeiul
pustiei, lăsând ca opinia publică să se formeze prin benemerentele Nichipercea .(12)
Trebuie să fim un strat de cultură la gurile Dunărei; aceasta e singura misiune a statului român şi oricine ar voi să ne risipească puterile spre alt scop pune în joc viitorul urmaşilor şi calcă în picioare roadele muncii străbunilor noştri.
Legăturile de sânge şi identitatea individualităţii nationale faţă cu unii, comunitatea traditiunilor istorice şi identitatea vederilor religioase faţă cu alţii ne deschid şi netezesc calea înrîurirei pacinice şi binefăcătoare pe care trebuie să păşim cu cea mai deplină bună-credinţă”. (13)

AP: Mulţumindu-vă pentru amabilitate şi pentru inestimabila valoare a gândurilor exprimate, v-aş ruga, domnule Mihai Eminescu , în încheiere, să transmiteţi un mesaj conducătorilor şi politicienilor noştri, poporului român în general .

ME: “ Mari sunt vremurile în care trăim şi fiecare dintre noi trebuie să ia hrană întări-toare din conştiinţa misiunei la împlinirea căreia a fost chemat prin aceea că se află în rândul românilor azi în viaţă”. (14)

___________________________________________________________________________________________

Picatura spirituală,la sărbatorirea zilei de naştere a maestrului Ion Irimescu 27 februarie 2011
Expoziţie: tapiserie – Cela Neamţu, pictură – Costin şi Lisandru Neamţu

Binecuvântarea Maestrului

Deşi cu viaţa, mare drum,
A încheiat a lui poveste,
Prin opera
Şi amintirea sa,
Iată-l aici şi-acum:
El este !
Un duh ce ne-nconjoară,
Nespus de părinteşte.
Venind uşor de-afară,
Cu-al său cuvânt
Ne miruieşte.

Ne binecuvântează
Şi ne învaţă:
Ca să rămânem vii,
Să fim mai buni
Şi puri;
Cu mintea veşnic trează
Şi bucuroşi
De fiecare dimineaţă!

Pentru Cela Neamţu
„Ţesătoarea de lumină „

Prin a ei tapiserie,
Bogăţie de imagini,
Cela Neamţu mereu scrie
O carte cu multe pagini.
*
Din al inimii amvon,
Ne-a dăruit din cer lumina
Şi-n ’Ferestre pentru Ierihon’’
Îngerii ne fac cu mâna.

 

 

 

Anunțuri

4 răspunsuri la „Picatura spirituala / cu Alexa Pascu

  1. Pingback: 21 martie – Ziua Mondială a Poeziei « CRONICA DE FĂLTICENI·

  2. Pingback: Japonia – Speranţa printre lacrimi şi durere « CRONICA DE FĂLTICENI·

  3. Pingback: Este vremea pregătirii întru bucurie « CRONICA DE FĂLTICENI·

  4. Pingback: Picătura spirituală – “Mircea Motrici. Omul” « Cronica de Fălticeni·

Introduceti anuntul dumneavoastra

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s