Eduard Macovei – Poezie

eduard macovei

 

28 iunie 2014

Anii au trecut atât de rapid, si eu, ca erou al propriei mele poveşti, am rămas în urmă, nedefinit, pierdut în capitole viitoare sau trecute, dar la sfârşitul fiecărui episod tot aud acea voce puţin sinistră dar foarte melodioasă care mă împinge să scriu o altă pagină, şi parcă aştept acel capitol al vieţii mele, în care să mă trezesc după un somn bun să-mi fac o cafea, şi doar să admir frumuseţea unei dimineţi însorite.

Păsările
Păsările dreptunghiulare,
Sunt ca florile parfumate,
Le simţi dar nu le poţi vedea,
Pe toate,
Păsările dreptunghiulare,
Zboară doar noaptea,
Ziua se ascund,
E greu să zbori ziua!
Piramida
Şi văd cele trei păsări zburând,
Deasupra piramidei,
Prinzându-se în unghi,
Şi rămânând aminte,
Unor trei ce vor veni – se vor lăsa
în a cerului voie
Şi în strigătul celor trei,
Pentru a nu cădea la rândul lor,
În vârf de piramidă,
Căci e ceaţă, şi nu se vede.
Balada unei după-amiaze anoste
Stau în stilul
clasic vremii noastre,
Privesc ceasul albastru ….
Se pare…..eram pierdut in spatiu,
Cinci fără zece …..
– Tic , toc , tic , toc ……..
Plec la serviciu dintr-o cameră în alta
Tic, toc , tic , toc ……
Izzi-o Allabama
Am trecut în apropierea unui timp,
Stătea tăcut, nemişcat,
Dar defapt era un anotimp,
Şi am trecut nemişcat …………
Crearea conceptului de creaţie a conceptului
Represat în univers,
Spiritul fuge, scapă ! ( imperativ)
Iese printr-un cântec,
Şi urlă, şi urlă, şi urlă,
-E acum ! (lung)
Timpul e acum !
Acum…acum…acum (auzit tot mai încet )
……………………….bing ! (ascuţit )

 

 

 

 

 

 

 

 

eduard macovei
Eduard Macovei, 16 ani, elev la Colegiul Tehnic “Mihai Băcescu” din Fălticeni.


5 noiembrie 2013

Univers

O imperfecţiune perfectă,
De rânduri nealineate.
Singura floare,
Din lumea stearpă fără flori.
O cursă nebună,
Spre un sfârşit nedefinit,
O căutare ce ar duce la ceva,
Deja găsit,
Când eul din mine,
E deja în tine,
Şi fiinţa ta, intră-n eu,
Când totul e neantul,
Şi definitul, e defapt nedefinit.

Poezie

Pulsează de viaţă,
Coarda fină a poeziei,
Ca într-o orgie romană ,
Veşic la începuturi,
Lăsând neînţelesului,
Doar o netă descriere,
Ca sensul unui absolut,
Neabsorbit de esenţă,
Aproape alegoric,
Rândul înjunghiat,
Imortalizat, naşte o picătură,
Ce tinde să cadă în hăul,
Din care va lua naştere,
Chiar un nou sentiment.

Simţirea Toamnei

Stau ca un eretic,
Şi-mi plâng de milă,
Toamna mă dispreţuieşte,
Mă îngroapă, mă învie,
Îmi dă o palmă, mă împinge la pământ,
Mă ridic copleşit, şi toamna,
Îmi dăruieşte o frunză.

Şi frunza cade,
Sub greutatea toamnei,
Cade şi se rupe,
Sub greutatea altei frunze.

26 iunie 2013
poezie eduard macovei

Anunțuri