Arhive categorie: Zoom

Liniștea dinaintea asfaltării

asfaltare-sucevei-1

Mai sunt puține ore până la mult așteptata asfaltare pe strada Sucevei. Lucrările vor începe astăzi. Trei din utilajele firmei Transporturi Auto Botoșani au fost aduse la Fălticeni încă de ieri.

Lucrările vor începe din zona Ocolului Silvic spre podul de pe Șomuz.

Cel puțin 10 autovehicule încărcate cu materialul necesar asfaltării vor fi la fața locului. Se va turna pentru început stratul de legătură, pe un singur sens.

Lucrările vor demara în această seară la ora 22, după cum afirma ieri directorul executiv al firmei botoșănene, inginerul Viorica Timofte.

Rudy Hödl

Reclame

Comuna Rădășeni are doi noi ”Cetățeni de onoare”: Preotul Petru Irimescu și canotorul Ciprian Tudosă

preot-irimescu-canotor-tudosa

Au devenit ”Cetățean de Onoare” al Comunei Rădășeni. Preotul Petru Irimescu și canotorul Ciprian Tudosă au primit astăzi distincțiile din partea primarului Neculai Perju. Două generații diferite, dar care au în comun  activitatea prolifică din domeniile în care activează fiecare.

Titlurile au fost acordate astăzi în cadrul evenimentului ”Hora de la Rădășeni”.

Preotul Irimescu și sportivul Tudosă fac cinste localității și fac să se vorbească despre aceasta în țară și în străinătate. Pe lângă plachetele care atestă distincția conferită, cei doi noi ”Cetățeni de Onoare” ai comunei Rădășeni au primit buchete de flori, aplauze și urări de bine.

Rudy Hödl

ZOOM – Trafic rutier blocat de un autotren pe strada Republicii

IMG_1546 copy

În jurul orei 13, traficul rutier era blocat pe strada Republicii, de la intersecţia cu strada Dimitrie Leonida spre centru.

Din cauza unei defecţiuni, un autotren a blocat strada. În zonă este restricţionat accesul auto şi pe strada 13 Decembrie pentru lucrări la reţelele de apă şi canalizare.

Noul model de parcare ecologica s-a ”patentat” la Falticeni

parcare_ecologică
Cine a spus că românul este descurcăreț, în orice situație, nu a greșit cu nimic. Un fălticenean avea mare nevoie de un loc de parcare. Problema s-a rezolvat într-un mod foarte simplu.

Ecologic.

Cu două-trei brațe de iarbă verde, omul nostru și-a marcat spațiul dorit.

Nu știm cât de eficientă s-a dovedit măsura, cert este că efortul nu a fost deloc mare. Problema este că șoferii nu prea ar ține seama de un astfel de spațiu delimitat cu iarbă.

Și, totuși. Idee bună sau nu?

Se pare că la Fălticeni s-a ”patentat” noul model de parcare ecologică. Soluție ieftină, rapidă și eco.

Rudy H.