Arhive categorie: Rememorări

Monumentul grănicerilor din Fălticeni: Simbol al vitejiei și credinței soldatului român (II)

statuia-granicerul-din-falticeni

Iniţiativa ridicării unui monument închinat jertfei grănicerilor pentru salvarea oraşului Fălticeni de la distrugere aparţine primarului de atunci, Octav Lovinescu.  Din diferite motive aceasta nu a avut ecoul scontat. Ideea însă a dăinuit şi a fost preluată de către primarul oraşului Fălticeni, Vasile Ciurea, şi de către prefectul judeţului Suceava, Ioan Mazere.

În același asentiment era și un comitet format din 22 de personalităţi locale, dintre care îi amintim pe: comandantul garnizoanei, administratorul financiar – Petru Ioanescu, poliţistul oraşului, George G. Ghiţescu, generalul Neculcea C., locotenent-colonelul N. Gârlea, Octav Lovinescu, Ioan Tatos, profesorul Virgil Tempeanu, Gh. Papadopol, Ioan Giosanu, I. Dragoslav, Neculai Tolea, Adolf Bayer, Dimitrie Secară, Alexandru Cantacuzino – Paşcanu, N. Vaiselberg – doctor, Gh. Vârnav, Serafim Ionescu, Ioan Blându, Davidel Tatos şi Gheorghe Fira – învăţător din Hârtop, iar din 1929 profesor de muzică la liceu, şi avându-l ca  membru activ pe locotenent-colonelul Becheanu Gheorghe, comandantul Regimentului 16 Dorobanţi din Fălticeni.

Ca urmare, a fost ridicat un monument în anul 1922, care reprezintă un grănicer la veghe, monumentul fiind opera sculptorului Theodor Burcă, din Bucureşti.

Ridicarea Monumentului Eroilor Regimentului 2 Grăniceri, dar şi a bustului Maiorului Ioan (opera sculptorului Francisc Tomatti, după un model oferit de către profesoara din Fălticeni Maria Alexandru Costescu – Mihăescu), a fost posibilă în principal prin subscripţie publică şi s-a ridicat, la finalizare, la suma totală de 168.444,65 lei.

Costurile doar pentru Monumentul Eroilor Regimentului 2 Grăniceri au fost în valoare de 130.000 de lei, în sumă incluzându-se şi costurile pentru turnarea fundaţiei.

Plata către sculptor s-a făcut în rate. Prima rată, de 30.000 de lei, a fost achitată începând cu luna noiembrie 1921. Este de remarcat faptul că suma colectată de Comitetul de iniţiativă pentru cele două obiective şi cea alocată de Primăria Fălticeni a fost de numai 90.000 de lei, diferenţa de aproximativ 80.000 de lei a fost donată de către Casa Administraţiei Bunurilor Regale, ca urmare a unor apeluri din partea generalului Constantin Neculcea şi a locotenent-colonelului Gârlea N. (fost primar al oraşului Fălticeni) către Regele Ferdinand I.

Prima variantă a monumentului pe care a propus-o sculptorul Theodor Burcă primarului în exerciţiu, locotenent – colonelul Gârlea N., la 23 aprilie 1921 avea următoarele caracteristici: înălţimea era de 4,75m, sub forma unui trunchi de piramidă bine aşezat pe soclu, cu 2 trepte, iar în vârful coloanei era postat un vultur care îşi ia zborul, în cioc ducând lanţuri sfărâmate cu care părea că fusese încătuşat.

Soclul urma a fi realizat din beton în formă de careu placat cu piatră şi amenajat în formă de bancă pe care se vor putea odihni călătorii aflaţi în trecere prin Fălticeni. Pe faţa şi spatele trunchiului de piramidă la mijloc urmau să fie fixate două plăci din bronz pe care, în basorelief, să fie sculptate episoade din timpul bătăliei. În partea superioară a trunchiului de piramidă pe faţa principală urmau să fie săpate numele eroilor căzuţi pe locul bătăliei, iar pe faţa opusă, numele membrilor Comitetului de iniţiativă.

Realizarea acestei variante a monumentului urma să se facă în deplină colaborare între sculptorul Theodor Burcă şi arhitectul Cercului Militar din Bucureşti, Ştefănescu. Preţul estimat al acestei prime variante era de aproximativ 95.000 de lei.

Proiectul a stârnit vii controverse, provocând un adevărat scandal, mai ales în şedinţa publică a Comitetului de iniţiativă din 27 mai 1921, când s-au format două tabere, prima, favorabilă proiectului, condusă de colonelul Rădulescu Dumitru, fostul comandant al Regimentului 2 Grăniceri şi, în acel moment, Director al Infanteriei şi prieten al sculptorului. Tabăra care se opunea proiectului îl avea în frunte pe publicistul şi scriitorul Ion Dragoslav (pseudonim al lui Ion Ivaciuc), care a catalogat monumentul propus ca fiind „necorespunzător esteticei şi artei cerute şi nu face cinste oraşului”.

Cel care a tranşat disputa printr-un compromis a fost generalul Neculcea Constantin, impunându-şi punctul de vedere şi anume că monumentul va fi realizat numai de către sculptorul Theodor Burcă, care va fi şi arhitectul lui, astfel făcându-se unele economii, iar acesta urmând să propună un nou monument deoarece cel în cauză nu întrunise unanimitate.

Sculptorul Theodor Burcă şi-a însuşit obiecţiile formulate, a făcut chiar şi o vizită scurtă la Fălticeni unde s-a întâlnit şi discutat cu membrii Comitetului de iniţiativă, a vizitat locul unde urma să fie amplasat monumentul, a renunţat la sprijinul arhitectului Ştefănescu şi a propus o a doua variantă de monument, mult mai simplă şi mai ieftină, respectiv o cruce din piatră în înălţime de 3,3 m ornată cu diferite elemente florale tradiţionale româneşti. Nici acest proiect nu a primit aviz unanim, dar toţi membrii l-au apreciat pozitiv, ca fiind mai potrivit decât primul.

Ilie Nuțu

Reclame

Monumentul grănicerilor din Fălticeni: Simbol al vitejiei și credinței soldatului român (I)

statuia-granicerul-din-falticeni

Atestat documentar încă din perioada medievală, Fălticeniul este cu adevărat un reper pentru cultura românească, în principal prin numărul mare de personalităţi care s-au format şi care au creat aici. Totodată, orașul a jucat, de-a lungul timpului, un rol administrativ important în regiune, dar şi unul strategic, aflându-se în imediata apropiere a Bucovinei, răpită prin înşelăciune Moldovei de către Austria în 1775.

În primul război mondial, prin poziţia sa geografică extrem de favorabilă, aflându-se la mai puţin de 30 km de Suceava, oraşul de pe Șomuz, cel mai important aflat lângă poarta de intrare prin sudul Bucovinei austriece, putea fi utilizat cu uşurinţă, atât de armata română, cât şi de aliatul acesteia, Rusia, în scopul de a iniţia, de aici, acţiuni militare importante pe direcţiile est – vest şi sud – nord. A fost, prin urmare, martorul unor evenimente militare deosebite.

Unul dintre cele mai importante evenimente, păstrat până în prezent la loc de mare cinste în amintirile fălticenenilor, a fost Lupta de la Spătăreşti, declanşată pe fondul „marii defecţiuni ruse” de la sfârşitul anului 1917, când foştii mari aliaţi din est au abandonat linia frontului, nu au mai respectat ordinele superiorilor, au săvârşit jafuri şi crime la adresa populaţiei paşnice, bolşevitizându-se în totalitate.

Intenţiile trupelor ruseşti de a părăsi frontul înarmate şi a se deplasa către diferite regiuni sau zone locuite de ruşi şi nu numai, pentru a instaura anarhia şi a îndepărta autorităţile legitime s-au lovit de opoziţia fermă a armatei române. Astfel s-a ajuns destul de repede la adevărate lupte  precum cele de la Galaţi, Spătăreşti şi Mihăileni.

Lupta de la Spătăreşti ocupă, aşadar, un loc aparte, deoarece forţele angajate au fost în defavoarea românilor într-un raport zdrobitor de 10 la 1, efectivele fiind între 8.000 – 10.000 de ruşi şi 500 – 800 de militari români. Prin marea victorie a românilor au fost salvate de la distrugere în principal oraşul Fălticeni, dar şi partea de sud a Bucovinei împreună cu numeroase alte zone locuite de români aflate pe direcţiile probabile de retragere a trupelor ruseşti.

Desfăşurarea propriu-zisă a evenimentelor a fost anunţată de reţinerea, în apropierea Fălticenilor, a unor militari ruşi bolşevetizaţi, rătăciţi de unitatea lor, de către o patrulă românească aparţinând Regimentului 16 Dorobanţi din Fălticeni.

În urma informaţiilor obţinute de la aceşti militari ruşi a rezultat că în zonă urmau să sosească numeroase trupe ruseşti aparţinând Corpului 2 Armată, comandat de soldatul Selepin şi avându-l ca şef de Stat Major pe măcelarul evreu Moina Podolski, pentru a se deplasa spre Bucovina cu intenţia „(…) să se unească cu alt corp de armată de a lor ca de acolo să înceapă operaţiunile lor criminale; să cuprindă Ţara până la Iaşi, să detroneze pe Rege şi să omoare pe demnitarii statului şi ale armatei noastre”, precum făcuseră cu aceea a statului rusesc, „(…) jefuind în acelaşi timp avutul tuturor şi dărâmând şi arzând oraşele şi satele (…) astfel, ca să facă din Moldova doar un petec pe care să-l coase cu uşurinţă la marea lor republică sovietică (…).”

Lupta de la Spătăreşti, în care a fost implicat doar Batalionul 3 al Regimentului 2 Grăniceri (celelalte batalioane asigurau paza interioară la Piatra Neamţ şi Galaţi) şi un escadron de cavalerie, comandate de colonelul Rădulescu Dumitru (ulterior avansat general), a avut loc în noaptea de 14/15 ianuarie 1918 (27/28 ianuarie 1918 stil nou) împotriva trupelor ruseşti concentrate în localităţile Costeşti, Dumbrăviţa şi Spătăreşti.

Este de reţinut faptul că nu a fost posibilă intervenţia iniţială a Regimentului 16 Dorobanţi cu reşedinţa în Fălticeni deoarece majoritatea efectivelor sale erau deja angajate într-o serie de lupte sporadice cu trupele ruseşti la Miroslăveşti, Brăteşti, Soci, Moţca, Paşcani, Sodomeni ş.a.

Regimentul 2 Grăniceri românesc, sosit la Fălticeni ca urmare aplicării unor măsuri de pază împotriva efectelor disoluţiei trupelor ruse de pe frontul moldovenesc, care apăra linia Şoldăneşti-Ciumuleşti-Fântâna Mare-Bogdăneşti, pentru a avea sub control drumul spre Baia şi Cornu Luncii, a avut în cele aproximativ 12 ore cât a durat lupta, pierderi în oameni de 14 morţi (Mircioiu Ioan, Grănişteanu Ioan, Caloianu Sava, Chirilă Iordache, Paraschiv Petre, Voicu Haralambie, Ionescu Constantin, Panţâru (?), Nistor Teodor, Gomei Vasile şi Pascu Stanciu în total 11, trei, pe care însă nu am reuşit să-i identificăm, decedând ulterior la spital în urma rănilor grave), 28 – 32 de răniţi grav şi 55 de răniţi uşor (majoritatea dintre aceştia au fost îngrijiţi în Spitalul „Stamate” din Fălticeni”).

Pe de altă parte, ruşii, au avut pierderi mult mai mari: după unele surse între 150 şi 200 de morţi şi dispăruţi (80 dintre aceştia au fost îngropaţi de grănicerii români) şi aproximativ 500 de răniţi.

În cele 5 zile cât a ţinut dezarmarea, s-au confiscat de la trupele ruse: 4.010 puşti, 74 de mitraliere, 84 de tunuri, 158 de chesoane, 1.343 de baionete, 400 de săbii, 1.070 de revolvere, 3 ante-tunuri, 2 afete, 13.082 de proiectile, 1.865 de focoase, 116 ţevi de rezervă mitralieră, 2.369 de raniţe, 194 de cutii cartuşe, 1.200 de cutii benzi mitralieră, 5 lăzi dinamită, 15 aparate telefonice, 32 de bobine sârmă de telefon, o etuvă şi 3 bucătării.

Dintre ofiţerii Regimentului 2 Grăniceri care s-au remarcat în bătălie îi amintim pe: maiorul Loghin Constantin, căpitanul Poenaru Alexandru, locotenentul Pavelescu Gheorghe, sublocotenenţii Ionescu Constantin, Nicolae Gheorghe, Mazilu Gheorghe, Pascu Dumitru, ş.a.

Militarii români morţi au fost înhumaţi în cimitirul Tâmpeşti şi în cel de la a Târgu – Frumos. În amintirea lor şi „(…) pentru comemorarea strălucitei izbânzi, repurtată (…) de Regimentul 2 Grăniceri la 14/15 ianuarie 1918, contra copleşitorului număr de bolşevici ruşi (…)” s-a avut în atenţie, încă din acele momente, ridicare unui monument.

Ilie Nuțu

Monumentul Eroilor din Fălticeni

monumentul-eroilor-fălticeni

Fălticeni. Un oraş unde istoria este la tot pasul, care te striveşte parcă cu „Galeria oamenilor de seamă”, te încântă cu Muzeul „Ion Irimescu” şi te întâmpină cu „Grănicerul de veghe”, şi-a cinstit din totdeauna eroii. O astfel de iniţiativă care se înscrie într-o veche tradiţie a locului, a avut loc şi în anul 1990.

Dintre cele mai recente monumente ridicate pentru nemurirea celor care şi-au jertfit bunul cel mai de preţ pentru ţară – viaţa – este şi „Monumentul Tuturor Eroilor” din Fălticeni, opera cunoscutului pictor Gabrel Baban. Monumentul este închinat tuturor eroilor din Fălticeni, contrar celor afirmate în general, şi anume că monumentul ar fi dedicat numai eroilor Revoluţiei române din decembrie 1989.

Ansamblul arhitectural este, aşadar, după cum afirmă şi autorul Gabrel Baban, un omagiu adus tuturor eroilor care au murit pentru patrie în timpul diferitelor conflicte armate în care ţara noastră a făcut parte.

Iniţiativa realizării unui astfel de monument a venit din partea tinerei administraţii a Primăriei din Fălticeni la începutul anului 1990, condusă de primarul Constantin Bulaicon și sprijinit de Consiliul Orăşenesc al Frontului Salvării Naţionale.

În acest scop, aceasta a organizat un concurs de creaţie, decizie aflată în totalitate sub impresia momentelor dramatice ale zilelor Revoluţiei române din decembrie 1989.

La acest concurs, recompensat cu o sumă modestă de bani, au fost prezentate mai multe proiecte, dintre care s-au remarcat cele susţinute de profesorul Gabrel Baban şi de autodidactul Mihai Emanoil Agapi (autorul frescelor de la Muzeul Apelor „Mihai Băcescu”). În urma jurizării care a avut loc la sediul Primăriei Fălticeni a fost declarată câştigătoare lucrarea pictorului Gabrel Baban. Tot în acest moment s-a stabilit şi responsabilul de executare a monumentului în persoana inginerului Iacob, de la întreprinderea de construcţii din localitate.

În scopul de a scoate în evidenţă importanţa acestuia pentru comunitatea locală cât şi pentru a fi în măsură să apreciem eforturile depuse de toţi factorii implicaţi în finalizarea monumentului, aducem în prim plan câteva date tehnice sugestive precum: fundaţia de beton cu armătură de fier de aproximativ 20 metri cubi, placa din beton şi fier pe care s-a construit monumentul şi care este un paralelipiped dreptunghic cu o lungime de aproape 4 metri.

Cel de-al doilea paralelipiped dreptunghic bine proporţionat, faţă de primul şi este ridicat pe acesta.

Asimetria plăcilor este intenţionată şi este uşor vizibilă din părţile laterale ale monumentului.

Cele trei coloane sunt fixate pe cel de-al doilea paralelipiped cu o deviaţie spre dreapta de la axul central de 0,08m.

Placa în formă de trapez isoscel orientată spre fostul magazin „Casa Cărţi” are fixată cu ajutorul unor cârlige metalice o placă gravată din marmură albă. Pe această placă este săpat un citat din opera poetului naţional Mihai Eminescu: ”Martirul, eroul şi înţeleptul sunt trei forme ale aceleiaşi substanţe: adevărul”.

Textul a fost sugerat artistului Baban de prietenul şi colegul său, profesorul Sturzu Nicolae, care a intenţionat ca citatul să însumeze istoria oraşului Fălticeni şi faptul că aici a existat o unitate militară puternică, plină de glorie, care a luptat cu vitejie la Griviţa, Oituz, Măgura Caşin, Tisa, Cotul Donului, Iaşi.

Potrivit celor afirmate de pictorul Baban, acesta a vrut să reprezinte cu ajutorul celor două plăci trapezoidale baza unei piramide. Aşa după cum se cunoaşte, piramida reprezintă stabilitatea, echilibrul şi armonia. Datorită cunoştinţelor superioare de matematică necesare realizării acesteia, monumentul astfel realizat accentuează perfecţiunea absolută. Baza piramidei simbolizează în cazul nostru masele largi de eroi, care prin sacrificiul lor au consolidat România de astăzi. Totodată putem afirmă că cele două plăci trapezoidale împreună cu textele săpate în ele sunt adevărate pagini din Cartea Neamului, unde fiecare erou al poporului român îşi găseşte un loc aparte.

Dacă interpretăm întregul ansamblu arhitectural sub semnul celor trei valori eminesciene: martirul, eroul şi înţeleptul, găsim poate şi altă motivaţie a artistului cu privire la alegerea celor trei coloane în formă de cruce latină. Faptul că acestea sunt inegale dau impresia dintr-o perspectivă îndepărtată a unei figuri geometrice plane, reprezentată de o cruce mare sau a unui impunător trident salvator, sau dacă va fi nevoie distrugător, autorul inspirându-se în realizarea întregului monument din simbolistica troiţelor tradiţionale româneşti, adevărate coloane ale cerului, semne creştine ale alegerii căii spre Marele Necunoscut.

Cea de-a doua placă tot în formă de trapez isoscel orientată de data aceasta spre intrarea în oraşul Fălticeni are, de asemenea, fixată prin aceeaşi tehnică o placă de marmură albă cu inscripţia „GLORIE EROILOR”.

Cele două feţe ale monumentului sunt în general foarte asemănătoare, dar asimetrice, astfel tehnica aplicată surprinzând intenţia autorului de a rupe monotonia.

Mijlocul monumentului din care se înalţă spre cer cele trei coloane având prin decupaj stilizat trei cruci, este înalt de aproximativ 11 metri. Realizarea celor trei cruci prin tehnica decupajului şi aprofundarea acelui spaţiu gol simbolizează în viziunea artistului momentul învierii şi speranţele legate de viaţa veşnică.

Cele trei coloane sunt de asemenea asimetrice, cu toate că artistul nu şi-a dorit acest lucru.

Cifra 3, regăsită des în dimensiunile elementelor ce compun „Monumentul Tuturor Eroilor din Fălticeni”, se referă fără îndoială la faptul că Dumnezeu este unul existent în trei persoane distincte, care acţionează în unitate perfectă şi au aceeaşi substanţă: Domnul Dumnezeu care există ca Dumnezeu Tatăl, Dumnezeu Fiul şi Dumnezeu Duhul Sfânt. Totodată aceeaşi reprezentare poate sugera îmbrăţişarea celor trei virtuţi creştine din sufletul eroilor: jertfa, iubirea şi speranţa.

Poziţionare monumentului în locaţia actuală cât şi dimensiunile sale, sunt bine alese, încadrându-se corespunzător în peisajul urban al zonei întreaga realizare fiind de altfel una reuşită, aşa după cum poate aprecia orice trecător.

Prezent la inaugurarea şi sfinţirea monumentului la 15 martie 1990, maestrul Ion Irimescu a avut numai cuvinte de laudă la adresa pictorului şi profesorului Gabrel Baban.

Reabilitarea monumentului din 2014, a fost de bun augur, culoarea alb aleasă şi în care a fost zugrăvit în totalitate, contrastează foarte bine cu clădirile din jurul său, făcând monumentul uşor vizibil şi scoţându-i în evidenţă toate detaliile.

Acum când se împlineşte un sfert de secol de la ridicarea acestui Monument al tuturor eroilor din Fălticeni, apreciem încă o dată efortul celor din 1990, care, în chiar primele lor obiective după instaurarea regimului democratic în ţara noastră, s-au gândit să imortalizeze pentru eternitate sacrificiul necondiţionat al înaintaşilor, pentru o Românie demnă, liberă, democratică şi fără comunism.

Totodată, susţinem că astfel de iniţiative nu trebuie să fie singulare, iar administraţia locală de acum poate şi are chiar datoria să continue această frumoasă tradiţie, să omagieze prin monumente, busturi, plăci comemorative, troiţe, personalităţile şi marile evenimente care au marcat viaţa oraşului Fălticeni şi a României.

Ilie Nuțu

Acum 100 de ani urgențele medicale erau deservite la Fălticeni de mașina Salvării

masina-salvarii-falticeni

În urbea de pe Șomuz unele lucruri au ținut pasul cu timpurile. Serviciul urgențelor medicale este unul dintre acestea. La începutul secolului XX marile orașe ale țării aveau deja constituite echipe de ambulanțieri care soseau la cei bolnavi cu trăsura, una ceva mai specială, construită după modelul austriac.

Fălticeniul avea la anii 1900 două unități medicale: Spitalul Stamate (astăzi Spitalul Municipal) și Spitalul Elias (astăzi maternitate). Tot atâtea spitale aveau și orașe mai mari ca Brăila, Constanța sau Ploiești.

Primele ambulanțe motorizate, care vor intra în serviciul Salvării, sosesc în România abia în anul 1912.

Însemnări ale vremii arată că în 1913 un astfel de vehicul specializat exista și la Fălticeni. Era un autovehicul de producție franțuzească. Se pare că doctorul Gabriel Tatos, ulterior devenit director al spitalului din oraș, este cel care ar fi purtat discuții atât la Paris, reușind să convingă și autoritățile de la București de a furniza un astfel de vehicul, de mare necesitate, și la Fălticeni.

Gabriel Tatos practica deja meseria de medic chirurg de 7 ani și era deosebit de respectat atât în Franța, unde s-a specializat, cât și în România.

În același an 1913 populația orașului Fălticeni număra 8.600 de oameni. Singura autosanitară din târg era folosită doar pentru cazurile grave. Un doctor specializat în medicină internă și un asistent preluau pacienții. După primul an de la introducerea în circulație, mașina salvării intervenise în aproape 100 de cazuri. Cele mai multe solicitări veneau după postului Învierii și pe perioada verii.

Unele urgențe se anunțau telefonic la spital, însă rețeaua era slab dezvoltată la nivel de oraș, majoritatea cazurilor fiind aduse la
cunoștință medicilor de oameni care veneau călare sau cu căruța până la spital. Când vehiculul se strica era reparat de un mecanic trimis de la București. Cu timpul s-a deschis un atelier de mecanică auto și la Fălticeni, iar defecțiunile autospecialei se rezolvau mai repede și cu bani mai puțini.

Mașina Salvării se deplasa și în localitățile apropiate: Bunești, Rădășeni, Petia, Hârtop. Când vremea era rea, iar drumurile erau aproape impracticabile, ambulanțierii așteptau la poarta satului, iar pacientul era adus cu o căruță până la autospeciala spitalului.

Vehiculul avea să joace un rol mult mai important în perioada primului război mondial când la Spitalul Stamate din Fălticeni erau aduși răniți de război. Tot atunci mașina Salvării își schimbase puțin aspectul exterior. Pe timp de război, autospeciala purta crucea roșie pe părțile laterală și spate, simbol regăsit uneori pe stegulețe din pânză montate pe aripile față.

Prima ambulanță la Fălticeni a fost utilizată până în 1924 când a fost înlocuită cu una nouă, tot de producție franțuzească.

Rudy Hödl