Arhive categorie: Învăţământ

Școala “Al. I. Cuza” a sărbătorit 174 de ani de existență

scoalacuza174_3În acordurile Horei Unirii au debutat manifestările dedicate aniversării a 174 de ani de la înființarea Școlii Gimnaziale “Al. I. Cuza” din Fălticeni.

VEZI GALERIE FOTO

„Școala Domnească”, numele purtat inițial al școlii, s-a deschis, potrivit mărturiilor istorice, la 2 februarie sau 1 aprilie 1842 în casa lui Teodor Ceraski, avându-l ca profesor pe protosinghelul Neofit Scriban. Ulterior, în anul 1859 denumirea școlii s-a schimbat în “Școala primară de băieți nr. 1”. Un an mai târziu, în 1860, școala a fost vizitată de domnitorul Alexandru Ioan Cuza (vizită care se va repeta și în 1864). Aceste vizite vor marca existența școlii, numele domnitorului intrând în titulatura școlii încă din anul 1900.

Unirea Principatelor Române sub conducerea lui Alexandru Ioan Cuza a fost sărbătorită la Fălticeni, vineri, 22 ianuarie 2016, cu acest prilej fiind aniversată și Ziua Școlii.

La manifestări au fost prezenţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale şi ai administraţiei judeţene: Preşedintele CJ Suceava, Cătălin Nechifor, Primarul Cătălin Coman (foşti elevi ai şcolii), Vicepreşedintele Alexandru Rădulescu, Viceprimarul Constantin Bulaicon, reprezentanţi ai instituţiilor locale de învăţământ, foste cadre didactice ale şcolii, părinţi şi elevi.

Oficialităţile şi conducerea şcolii au depus coroane şi jerbe de flori la monumentul domnitorului Alexandru Ioan Cuza, apoi cei prezenţi s-au prins într-o Horă a Unirii.

Manifestările au continuat apoi la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, unde au fost transmise mesajele aniversare iar elevii au prezentat un spectacol artistic adecvat aniversării a 157 de ani de la momentul istoric al Unirii Principatelor Române.

Conducerea școlii (prof. Daniela Ilincăi – director, și prof. Dana Crăciun – director adjunct), a oferit oferit inviaților primul număr al publicației “Anotimpul Cuvintelor”, noua revistă a școlii, editată cu sprijinul Editurii George Tofan a Casei Corpului Didactic Suceava.

Alex Săvescu

Reclame

Şcolile din Fălticeni se pot înscrie la Concursul de artă plastică „Pe urmele maestrului Ion Irimescu”

PE URMELE MAESTRULUI ION IRIMESCU-Concurs de arta   plastica-AFISPână pe data de 29 ianuarie 2016, elevii şcolilor gimnaziale din municipiul Fălticeni se pot înscrie la Concursul de artă plastică „Pe urmele maestrului Ion Irimescu” – Ediţia I.

Concursul este organizat de Şcoala Gimnazialǎ „Ion Irimescu”, în parteneriat cu Muzeul de Artă”Ion Irimescu” Fălticeni, şi va avea loc  luni, 22 februarie 2016. Coordonatorii proiectului sunt: prof. Oana Cepoi, prof. Costică Parfenie (Directorul Şcolii Gimnaziale „Ion Irimescu”), documentarist Teodora-G. Moroşanu (Muzeul de Artă „Ion Irimescu”).

Sunt aşteptaţi sǎ participe elevii talentaƫi şi dornici să se implice în activităƫi culturale, însoţiţi de profesorii lor îndrumǎtori dar şi de profesori invitaţi, de la şcolile gimnaziale de pe raza oraşului Fălticeni. Perioada de înscriere a început în data de 10 decembrie 2015 şi se va finaliza în data de 29 ianuarie 2016”, ne-a informat Teodora Moroşanu, documentarist la Muzeul de Artă „Ion Irimescu”.

Concursul cuprinde trei secţiuni:

Artă plastică – Tema „Chipul şi opera maestrului Ion Irimescu în imagini-subiecte plastice. Chipul maestrului (grafică), Mama şi copilul, Muzica în imagini, Naştere şi Geneză, Muzeul în ochii copiilor, etc. Lucrările se vor executa în tehnică la alegere sub formă de: portret, compoziţie, modelaj sau colaj.

Concurs de cunoştinte generale – despre viaţa şi opera Maestrului Ion Irimescu.

Creaţie literară – Scrisoare către Maestrul Ion Irimescu conţinând „răspunsul” dat de elevi, la una dintre misivele trimise de personalităţile de seamă ale vremii, adresate Maestrului.

Jurizarea lucrărilor va avea loc în perioada 15-20 februarie 2016. În data de 22 februarie 2016, la Muzeul de Artă „Ion Irimescu”, în Sala Pictor” Aurel Băeşu”, de la ora 12, va avea loc Concursul de cunoştinţe generale. Tot cu această ocazie va avea loc şi Vernisajul expoziţiei ce cuprinde toate lucrările participante la Secţiunea „Artă plastică”.

Expedierea diplomelor şi a adeverinţelor de participare ale cadrelor didactice se va face la încheierea concursului pe adresa şcolii participante, până pe data de 18 martie 2016.

Alex Săvescu

Premiu pentru Școala Gimnazială „Mihail Sadoveanu” la un concurs de promovare a minorităților

echipaj_scoala_m_sadoveanuSâmbătă, 16 ianuarie 2016, echipajul Școlii Gimnaziale “Mihail Sadoveanu”, format din elevii Nona Gheorghieși (clasa a VI-a A) și Aurel-Constantin Bîrliba (clasa a VII-a A), sub îndrumarea profesoarei Elena Pașcovici, a obținut Premiul al III-lea la concursul „În lumea minorităților”. Concursul a fost organizat în cadrul Galelor minorităților „minore” desfășurate prin proiectul „Minorități minore” (Iași, Muzeul Literaturii Române-Casa Pogor).

Proiectul se derulează în cadrul Programului PA17/RO13 „Promovarea diversității în cultură și artă în cadrul patrimoniului cultural european” și este finanțat printr-un Grant oferit de Norvegia, Islanda, Liechtenstein și Guvernul României. Proiectul este derulat de Fundația Corona din Iași în parteneriat cu Muzeul Literaturii Române Iași.

Minoritățile abordate în cadrul proiectului și al concursului sunt: germanii (sași și șvabi), evreii, turcii, rușii lipoveni și ucrainenii. Pentru a nu lăsa uitării contribuția și impactul pe care aceste comunități etnice le-au avut asupra culturii românești, proiectul urmărește recuperarea, conștientizarea, promovarea și valorificarea moștenirii cultural-istorice a celor 5 minorități naționale.

La Gala de la Iași au mai participat două echipaje din județul Neamț, un echipaj din județul Vaslui și două echipaje din Iași. Fiecare echipă a amenajat câte un stand tematic prin care a promovat minoritatea evreilor (obiecte, cărți, fotografii, documente). Jurizare

Dor de Eminescu…

Cu ocazia împlinirii a 166 de ani de la nașterea luceafărului poeziei românești, elevii și cadrele didactice ale Școlii Gimnaziale ”Al.I.Cuza” Fălticeni au organizat manifestări cultural-artistice care au avut menirea de a revitaliza receptarea operei și personalității eminesciene.

Elevii au recitat poezii, natura feerică descrisă, sentimentele de iubire sau de dezamăgire, profundul sentiment patriotic au creat o atmosferă potrivită  comemorării poetului  național. Aceste clipe au căpătat intensitate o dată cu recitalul clasei a II-a A, coordonat de prof. înv. Ilincăi Daniela.

Având drept obiective cunoașterea vieții și a operei lui Eminescu în ansamblul ei, cultivarea gustului pentru lectură și dezvoltarea sensibilității artistice și estetice, momentele organizate au reușit să-i impresioneze atât pe elevi, cât și spectatori.

Activitatea a fost un omagiu adus poetului, ca personalitate culturală de nivel naţional şi internaţional  care şi-a legat numele de cel al poporului român, aducându-i astfel, nemurirea. Dorim să continuăm promovarea imaginii iubitului creator român și la începutul lunii februarie, când echipajul școlii ,,AL.I. Cuza” va participa la proiectul/concurs județean ,,Numai poetul…”, desfășurat în parteneriat cu ISJ Suceava, Muzeul de Artă  ,,I. Irimescu” și școlile gimnaziale din zona Fălticeni, a declarat prof. Dana Crăciun.