Arhive categorie: Comunicat de Presa

Recomandări pentru perioada caniculară

canicula-falticeniDirecţia de Sănătate Publică Suceava a transmis spre mediatizare o serie de recomandări pentru perioada caniculară.

Recomandari generale pentru populaţie
a) Evitaţi, pe cât posibil, expunerea prelungită la soare între orele 11 – 18;
b) Dacă aveţi aer condiţionat, reglaţi aparatul astfel încât temperatura să fie cu 5 grade mai mică decât temperatura ambientală;
c) Ventilatoarele nu trebuie folosite dacă temperatura aerului depaşeşte 32 grade Celsius;
d) Dacă nu aveţi aer condiţionat în locuinţă, la locul de muncă, petreceţi 2-3 ore zilnic în spaţii care beneficiază de aer condiţionat (cinematografe, spaţii publice, magazine);
e) Purtaţi pălării de soare, haine lejere şi ample, din fibre naturale, de culori deschise;
f) Pe parcursul zilei faceţi duşuri calduţe, fără a vă şterge de apă;
g) Beţi zilnic între 1,5 – 2 litri de lichide, fără a aştepta să apară senzaţia de sete. În perioadele de caniculă se recomandă consumul unui pahar de apă (sau echivalentul acestuia) la fiecare 15 – 20 de minute.
h) Nu consumaţi alcool (inclusiv bere sau vin) deoarece acesta favorizează deshidratarea şi diminuează capacitatea de luptă a organismului împotriva căldurii;
i) Evitaţi băuturile cu conţinut ridicat de cofeina (cafea, ceai, cola) sau de zahăr (sucuri racoritoare carbogazoase) deoarece acestea sunt diuretice;
j) Consumaţi fructe şi legume proaspete (pepene galben, roşu, prune, castarveţi, roşii) deorece acestea conţin o mare cantitate de apă;
k) O doză de iaurt produce aceeaşi hidratare ca şi un pahar de apă;
l) Evitaţi activitaţile în exterior care necesită un consum mare de energie (sport, gradinarit, etc).
m) Aveţi grijă de persoanele dependente de voi (copii, vârstnici, persoane cu dizabilităţi) oferindu-le, în mod regulat lichide, chiar dacă nu vi le solicită;
n) Păstraţi contactul permanent cu vecini, rude, cunoştinţe care sunt în vârstă sau cu dizabilităţi, interesandu-vă de starea lor de sănătate.
o) Cum putem să limităm creşterea temperaturii în locuinţe:
a) Inchideţi ferestrele expuse la soare, trageţi jaluzelele şi/sau draperiile;
• Ţineţi ferestrele închise pe toată perioada cât temperatura exterioară este superioară celei din locuinţă.
• Deschideţi ferestrele seara târziu, noaptea şi dimineaţa devreme, provocând curenţi de aer, pe perioada cât temperatura exterioară este inferioară celei din locuinţă.
• Stingeţi sau scadeţi intensitatea luminii artificiale.
• Închideţi orice aparat electro-casnic de care nu aveţi nevoie.
2. Recomandari pentru prevenirea aparitiei de imbolnaviri in randul copiilor

Pentru sugari si copiii mici
a) realizarea unui ambient cat mai normal, ferit de cadura, umiditate excesiva si curenti de aer.
b) sistemul de alimentatie avut pana in acel moment nu trebuie modificat prin introducerea de alimente noi in aceasta perioada
c) se va realiza hidratarea corespunzatoare, iar pentru sugari mama va alapta ori de cate ori sugarul solicita
d) copilul va fi imbracat lejer, cu hainute din materiale textile vegetale comode
e) nu va fi scos din casa decat in afara perioadelor caniculare din zi, si obligatoriu cu caciulita pe cap
f) copiii vor primi apa plata sau apa cu proprietati organoleptice corespunzatoare, ceai foarte slab indulcit, fructele proaspete si foarte bine spalate
g) mamele care alapteaza trebuie sa se hidrateze corespunzator cu apa plata sau apa cu proprietati organoleptice corespunzatoare, ceai slab indulcit, sucuri naturale de fructe facute in casa fara adaus de conservanti. Se va evita in acelasi timp consumul de cafea sau alcool si vor avea grija sa mentina o igiena riguroasa a sanului si evident igiena generala
h) la cel mai mic semn de suferinta al copilului sau mamei, acestia se vor prezenta la medicul de familie care va decide conduita terapeutica
i) atentie deosebita se va acorda conditiilor de igiena atat pentru copil cat si pentru mama. Copilul va fi tinut cu hainute sau scutece curate si uscate si mama se va ingriji de igiena riguroasa a pielii acestuia. In acest sens copilul va fi imbaiat cel putin odata pe zi, si obligatoriu seara la culcare iar in restul timpului i se va face toaleta locala ori de cate ori este nevoie.
j) copiilor prescolari li se vor face dusuri cu apa la temperatura camerei.

Pentru copiii aflati in tabere
• se vor asigura conditii corespunzatoare de cazare,
• alimentele trebuie sa respecte riguros normele de igiena si sa fie proaspete.
• se va avea grija de hidratarea corespunzatoare a copiilor
• copiii vor fi supravegheati, iar locul de joaca va fi amplasat la umbra, in afara orelor de canicula avand capul protejat de palariute.
• scaldatul, acolo unde e cazul, va fi facut sub absoluta supraveghere a insotitorului.

Recomandari pentru persoanele varstnice si cu afectiuni cronice
a) creearea unui ambient care sa nu suprasolicite capacitatea de adaptare a organismului
b) hidratare corespunzatoare cu apa plata sau apa cu proprietati organoleptice corespunzatoare, ceai slab indulcit, sucuri naturale de fructe facute in casa fara adaus de conservanti
c) alimentatia va fi predominat din legume si fructe proaspete
d) se vor consuma numai alimente proaspete din magazinele care disupun de instalatii frigorifice functionale de pastrare a alimentelor. Se va evita consumul alimentelor usor perisabile
e) este interzis consumul de alcool si cafea in timpul caniculei
f) se va evita circulatia in perioadele de varf ale caniculei, sau daca este absolut necesar se va folosi imbracaminte usoara din materiale vegetale precum si palariuta de protectie pe cap
g) persoanele care sufera de anumite afectiuni isi vor continua tratamentul conform indicatiilor medicului. Este foarte util ca in aceste perioade, persoanele cu afectiuni cronice, cardio-vasculare, hepatice, renale, pulmonare, de circulatie, mentale sau cu hipertensiune sa consulte medicul curant in vederea adaptarii schemei terapeutice la conditiile existente
h) mentinerea cu rigurozitate a igienei personale, efectuarea a cate 3 – 4 dusuri pe zi.

Recomandari pentru persoanele care prin natura activitatilor lor depun un efort fizic deosebit
a) acestia vor incerca dozarea efortului in functie de periodele zilei incercand se evite excesul de efort in varfurile de canicula. Daca valorile de caldura sunt foarte mari se va proceda la stoparea activitatii
b) se va asigura hidratarea corespunzatoare cu apa minerala, apa plata sau apa cu proprietati organoleptice corespunzatoare, ceai slab indulcit, sucuri naturale de fructe facute in casa fara adaus de conservanti
c) este total contraindicat consumul de cafea si alcool in aceasta perioada.
d) utilizarea unui echipament corespunzator, din materiale vegetale si echipament pentru protejarea capului de efectele caldurii excesive

Recomandari pentru angajatori:
6.1. Pentru ameliorarea condiţiilor de muncă:
a) reducerea intensităţii şi ritmului activităţilor fizice;
b) asigurarea ventilaţiei la locurile de muncă;
c) alternarea efortului dinamic cu cel static;
d) alternarea perioadelor de lucru cu perioadele de repaus în locuri umbrite, cu curenţi de aer.
6.2 Pentru menţinerea stării de sănătate a angajaţilor:
a) asigurarea apei minerale adecvate, câte 2 – 4 litri/persoană/schimb;
b) asigurarea echipamentului individual de protecţie;
c) asigurarea de duşuri.

Recomandari pentru situatiile de cod rosu:
– reduceti deplasarile la cele esentiale
– nu va deplasati intre orele 11.00-17.00
– consumati lichide intre 2- 4 litri /zi
– nu consumati alcool
– daca faceti tratamente pentru afectiuni cronice, luati-va medicamentele in mod regulat, cu multa apa,
– nu scoateti copii sub 3 ani afara decat inainte de ora 9 dimineata si dupa ora 20.00
– evitati mancarurile grele si mesele copioase
– folositi serviciile medicale spitalicesti sau de urgenta doar in cazuri justificate ; pentru probleme curente de sanatate anuntati telefonic medicul de familie.

Conform Ordinului Ministerului Sănătăţii nr. 1168/23.06.2008, pentru implementarea unitară a măsurilor necesare pentru intervenţia rapidă în cazul apariţiei perioadelor cu temperaturi extreme, se definesc următoarele nivele de alertă în funcţie de codurile meteorologice şi intensitatea măsurilor adoptate:
a) Codul verde ( 40ºC in intervalul orar 11.00 – 17.00) – se instituie măsurile de mobilizare maximă.

(C.P.)

Reclame

9 decembrie – Ziua Internationala Anticoruptie

foto intalnire anticoruptie Prefectura Suceava 09.12.2014

Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei a stabilit în urmă cu 11 ani data de 9 decembrie ca fiind Ziua Internaţională Anticorupţie.

Semnată de România la data de 9 decembrie 2003, la Merida (Mexic) şi ratificată prin Legea nr. 365 din 15 septembrie 2004, Convenţia Organizaţiei Naţiunilor Unite împotriva Corupţiei este primul tratat cu vocaţie universală în domeniul combaterii corupţiei.

Marţi, 9 decembrie 2014, între orele 10 – 11.00, la sediul Palatului Administrativ din Suceava a avut loc o întâlnire organizată de Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava în parteneriat cu Instituţia Prefectului – Judeţul Suceava.

La întâlnirea desfăşurată în sala Nicolae Labiş au participat peste 40 de lucrători din cadrul Instituţiei Prefectului şi serviciilor deconcentrate.

Au fost prezentate o serie de materiale de către reprezentanţii Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava, evidenţiindu-se ameninţările pe care le reprezintă corupţia la adresa statului de drept în cadrul societăţii contemporane, subminând instituţiile şi valorile democratice, atentând la ordinea socială şi capacitatea statului de a asigura drepturi şi libertăţi egale cetăţenilor săi.

Prefectul judeţului, domnul Florin Sinescu a subliniat faptul că este nevoie de un efort comun pentru prevenirea şi combaterea practicilor corupte. Tocmai de aceea este imperios necesară atragerea cetăţenilor şi a funcţionarilor oneşti în lupta cu acest flagel.

Ulterior, în zona centrală a municipiului Suceava, poliţişti din cadrul DGA Suceava şi din cadrul Compartimentului de Analiză  şi Prevenire a Criminalităţii – IPJ Suceava au  distribuit peste 100 de flyere cu conținut preventiv, care au drept scop conştientizarea populaţiei cu privire la riscurile la care se expun prin săvârşirea unor fapte de corupţie.

În acelaşi timp, s-au purtat discuţii cu cetăţenii, fiind prezentate aspecte legate de modul de sesizare a unor fapte de corupţie prin Linia Verde Anticorupţie – 0800.806.806, ce poate fi apelată gratuit din orice reţea de telefonie mobilă sau fixă. Pot fi sesizate faptele de corupţie şi la numărul de telefon 0230/203340, aparţinând Serviciului Judeţean Anticorupţie Suceava,  precum şi la adresa de e-mail: suceava.dga@mai.gov.ro

Simularea Sesiunii Parlamentare la USV

simulare atidAsociația Tinerilor Istorici și Diplomați vă invită în perioada 13 – 14 decembrie 2014 la Simularea Sesiunii Parlamentare Politici Universitare pentru integrare în piața muncii. Simularea se va desfăşura sub forma unor întâlniri-training cu 4 reprezentanţi ai partidelor politice din Suceava, iar studenţii vor realiza o propunere de proiect legislativ pe tematica menţionată.

Politicile statale cât şi universitare ce vizează integrarea tinerilor în piaţa muncii au cunoscut o dinamică ascendentă, această tendinţă fiind mai evidentă din anul 2000, când, potrivit datelor statistice, rata şomajului a scăzut, însă, numărul celor ce reuşesc să se angajeze imediat după finalizarea studiilor sau în perioada imediat următoare este destul de scăzut. Acestea fiind constatările faptice şi statistice, studenţii din Universitatea „Ştefan cel Mare” Suceava sunt chemaţi să îşi aducă aportul personal, prin ideile lor, în vederea creşterii şi dezvoltării acestor strategii în cadrul simulării parlamentare menţionate.

Simularea parlamentară se va desfăşura sub forma unor întâlniri-training cu 4 reprezentanţi ai partidelor politice din Suceava (P.S.D. şi P.N.L.), iar studenţii vor realiza o propunere de proiect legislativ pe tematica menţionată.

Obiectivele simulării sunt: Identificarea principalelor strategii de facilitare a integrării absolvenților pe piața muncii; Familiarizarea cu instituții de profiluri diverse; Analiza eficienței activităților de consiliere în carieră; Dezvoltarea unei scheme inovative pentru ușurarea tranziției universitate – piața muncii pentru studenți; Interacţionarea cu mediul politic şi educaţional sucevean şi analizarea percepţiei acestora cu privire la  integrarea în piaţa muncii; Realizarea unor propuneri legislative de către studenţii USV.

Vrei să fii parlamentar pentru două zile? Atunci te asteptăm alături de noi. Perioada de înscriere este 8 – 10 decembrie 2014.

Pentru informaţii suplimentare: e-mail: atid.suceava@gmail.com, facebook: ATID SV sau Asociația Tinerilor Istorici și Diplomați şi la numărul de telefon: 0745696461, Preşedintele ATID Ursu George.

 

Pompierii suceveni au terminat pe locul doi Concursurile Serviciilor Profesioniste pentru Situatii de Urgenta

concurs_pompieri_2

În perioada 31 iulie – 1 august a.c., s-a desfăşurat etapa zonală a Concursurilor Serviciilor Profesioniste pentru Situaţii de Urgenţă, competiţie organizată anul acesta de către Inspectoratul pentru Situaţii de Urgenţă „Mihail Grigore Sturdza” al judeţului Iaşi, la care au participat loturile sportive ale pompierilor militari de la inspectoratele din Iaşi, Suceava, Bacău, Neamţ şi Botoşani.

În urma desfăşurării celor patru probe de concurs, Scara de fereastră, Ştafeta 4 x 100 de metri, Pista cu obstacole pe 100 de metri şi Realizarea dispozitivului de intervenţie la motopompă, lotul Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava s-a clasat pe locul al II-lea, în clasamentul general, cu un punctaj care îi permite accesul în competiţia finală. Faza naţională se va desfăşura la sfârşitul lunii august şi va fi găzduită de judeţul Sibiu, iar la startul acesteia se vor prezenta cele mai bune 12 echipe din cele 42 de Inspectorate pentru Situaţii de Urgenţă din ţară.

După cum ne-a informat plt.adj. Alin Găleată, purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, din anul 2007, pompierii militari suceveni au reuşit în fiecare an să se califice la etapa naţională şi să obţină locuri fruntaşe. Astfel, lotul sportiv al Inspectoratului pentru Situaţii de Urgenţă „Bucovina” al judeţului Suceava şi-a creat un renume la nivel naţional şi chiar internaţional, prin reprezentanţii selecţionaţi în lotul Inspectoratului General pentru Situaţii de Urgenţă, care anul trecut a câştigat Campionatul Balcanic al Pompierilor.

Echipa pompierilor militari suceveni a fost condusă de locotenent-colonel Marius Tăuteanu şi i-a avut în componenţă pe sergent major Andrei Petriceanu (antrenor), plutonier Radu Bolohan, plutonier major Sergiu Avasiloaie, plutonier Robert Irimia, sergent major Mugurel Corduş, plutonier Radu Cârnu, plutonier Dumitru Dranca, plutonier Stephan Stan, sergent major Pamfil Cicşa şi plutonier Irinel Costea.

Andrei A.