Martie

Comoara din fundul dulapului –
O tanti „Tamara” autohtonă a lăsat familiei o comoară… expirată
Zilele trecute, un bătrân din Fălticeni şi-a făcut curăţenie în casă. În cîteva zile trebuie să organizeze praznicul de 40 de zile după moartea soţiei. Bărbatul a avut o surpriză de proporţii când cotrobăind prin lucrurile nevestei a dat peste o comoară. Nu o să vă vină să credeţi dar, într-o sacoşă erau îngrămădiţi nici mai mult nici mai puţin decât 7 milioane de lei în bancnote vechi de 10.000 de lei, de culoare roşie. Bancnotele nu mai sunt de ani buni în circulaţie şi, normal, nu mai au valoare circulatorie. De acest lucru s-a convins şi bătrânul care a dat „comoara” unei femei sărmane din satul Basarabi, care îl ajuta să transporte lucrurile de prisos la buncărul de gunoi. Ana – femeia pe mâinile căreia au intrat cele 7 milioane de lei – nu are serviciu dar îşi câştigă existenţa muncind cu ziua în gospodăriile fălticenenilor. Ea ne-a spus că banii îi va duce acasă copiilor săi „să aibă cu ce se juca”. Ana nu-i proastă şi ştie că banii nu mai au valoare. „O nebună domnule”, asta este părerea femeii neşcolite care s-a pricopsit cu averea defunctei. N-o şti ea carte, dar evidenţa banilor pe care îi câştigă muncind la particulari o ţine cu stricteţe. „Nu vă spun câţi bani am strâns până acum dar am grijă să-i trec pe CEC”, ne-a declarat Ana. Vă mai amintiţi ce puteaţi face cu 7 milioane de lei în urmă cu 12 ani? Ei bine, nici noi nu mai ştim şi nici nu prea am mai vrea, când ne uităm în buzunare şi vedem că din leafă se alege praful într-o zi. Totuşi cu un simplu exerciţiu de memorie putem vedea ce însemnau 7 milioane de lei în anul 1994. În acel an dolarul a avut o cotaţie de 1308 lei în luna ianuarie şi de 1767 lei la sfârşitul lunii decembrie. Dacă ar fi schimbat leii în dolari, fălticeneanca putea să economisească la puşculiţă aproape 4.000 de dolari ! „În 1994, suma de 4000 de dolari era una frumuşică chiar şi pentru un om cu salariu bun. Nu trebuie să punem un şablon asupra acestor bătrâni, dar asta reflectă lipsa de educaţie românilor şi mai ales lipsa informaţiei. Este o mare problemă pentru noi românii care nu prea citim ziarele pentru informaţiile bancare şi preferăm să păstrăm banii la saltea. Sunt şi oameni cu carte care nu fac operaţiuni bancare la timp şi pe urmă se plâng că au pierdut sume mari de bani”, ne-a declarat doamna Elena Sireteanu, directorul Filialei Suceava a Băncii Naţionale Române. Salariul mediu net lunar în acel an a fost de 150.000 lei, în banii decedatei aproape salariul pe patru ani. Dacă punem la socoteală şi inflaţia din ultimii 12 ani, cele 7 milioane ale fălticenencei ar fi valorat astăzi aproape 300 milioane de lei…vechi! Cine a spus că banii n-au miros s-a înşelat. Nu au miros, dar duhnesc. Autorul articolului s-a convins de acest lucru când a numărat bancnotă cu bancnotă comoara din fundul dulapului.

Lebedele care iernează pe iazurile Fălticeniului, şase păsări adulte şi un pui, sunt sănătoase !
La această concluzie au ajuns şi inspectoriii sanitari zonali după o acţiune organizată cu câteva zile în urmă. Fălticenenii sunt entuziasmaţi că şi în acest an au avut bucuria de a le vedea lebede la ei acasă. Totuşi există şi o fărâmă de teamă, cauzată de avertizările menite să prevină apariţia virusului aviar. Încă de la sfârşitul anului trecut oamenilor le-a fost interzis să-şi mai lase raţele şi gâştele în preajma iazului, care a rămas în totalitate în stăpânirea găinuşelor de baltă şi, mai nou, lebedelor. De puţin timp riveranii iazurilor şi angajaţii principalei societăţi piscicole care administrează iazurile au fost vacinaţi antigripal. Inspectorul zonal dr. Dumitru Cojocaru ne-a informat că au existat câteva cazuri în care oamenii care au văzut lebedele, la podul Sucevei, au alertat Direcţia Sanitar Veterinară Suceava crezând că unele dintre păsări sunt moarte. De fapt, ei au nimerit perioada în care păsările se odihnesc, ţinând capul în pene pentru a profita de căldura corpului. Şefa Muzeului Apelor “Mihai Băcescu” ne-a declarat că migraţia păsărilor este întotdeauna interesantă, în funcţie de deplasările lor sezoniere. “Lebăda de iarnă Cygnus Cygnus care apare şi pe iazurile din Fălticeni, în unele ierni, are un penaj alb curat, ciocul negru cu baza galbenă. Aria de răspândire este din Islanda, nordul Scandinaviei şi până în Kamceatka. În perioada clocirii trăieşte izolat, în rest în cârduri zgomotoase. Iernează la ţărmul Mării Nordului, Mării Baltice, în Asia Centrală, China, Japonia. În România, Cygnus Cygnus apare ca pasăre de pasaj în Delta Dunării şi Marea Neagră dar şi pe unele iazuri unde este oaspete din februarie până în martie”, ne-a spus Dana Tofan.

Hoţii au cerut chitanţă !
Doi minori domiciliaţi în suburbiile municipiului Fălticeni s-au trezit luni cu noaptea-n cap, cu gândul de a se înbogăţi. N-au avut nevoie decât de o căruţă şi câteva fierăstraie. Le-au făcut cu ochiul suporţii metalici care susţineau cândva instalaţiile depozitului de acetoncianhidrină ai fostei societăţi METADET. Până la ivirea zorilor au tăiat cam 150 de kilograme de fier – profil, iar fapta lor putea să rămână necunoscută dacă o bucată de schelet metalic nu s-ar fi desprins de pe stâlpii de beton, sărind în ochii reprezentanţilor Primăriei Fălticeni, proprietara depozitului dezafectat. A doua greşeală a hoţilor a fost că au vândut fierul unui depozit de colectare din apropiere, care le-a eliberat chitanţă. La câteva ore după ce Primăria a sesizat furtul, o patrulă a Grupei de pază şi ordine jandarmi Fălticeni a descins în zona Topitoriei – Ţarna Mare. A fost de ajuns copia chitanţei eliberate de gestionarul depozitului şi minorii s-au trezit cu oamenii legii la uşa părinţilor. Tinerilor le-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunilor de furt şi furt calificat, urmând ca dosarul să fie înaintat Parchetului. Prejudiciul a fost recuperat în întregime.

De 8 martie, fălticenencele au avut parte de o babă bună
Chiar dacă a fost mai frig din punct de vedere termic, soarele a ieşit în peisajul celei mai importante zile pentru doamnele din Fălticeni. Principalele cliente ale saloanelor de frumuseţe au fost puştoaicele de liceu, care şi-au pregătit coafiurile – coc-uri şi şuviţe – pentru petrecerile de după amiază. Femeile care au vrut să arate foarte bine au cheltuit pentru înfrumuseţare cel puţin un milion de lei. Cine a vrut să iasă cu soţia sau prietena în oraş, şi nu a luat în calcul o rezervare din timp, a avut surpriza să nu mai găsească locuri libere pentru petrecerea de 8 martie. Cadrele didactice au rezervat restaurantele mari (Bistro, Turist, Dumbrava), partidele politice au preferat restaurantele intime iar liceenii s-au mulţumit cu barurile de cartier şi discotecile din oras. Centrul oraşului a fost raiul florarilor care au vândut flori chiar din zori: 3 lei garoafa, 5 – 10 lei trandafirul; 50 de bani – ghioceii; 2 lei – frezia, 10 – 15 lei – orhideea; 1,50 – zambila. La Primăria Fălticeni, cele 64 de salariate (inclusiv din serviciile subordonate), au primit liber de la program începând de la ora 11, nu înainte de a fi felicitate în cadru festiv de conducerea primariei. De acelaşi tratament s-au bucurat şi cele 6 doamne şi domnisoare poliţiste şi angajatele civile de la Poliţia Fălticeni, care pe lângă felicitări şi flori, au avut parte în această zi şi de un premiu financiar. La Spitalul Municipal Falticeni, doamnele care activează pe secţiile de cardiologie, interne, laborator, radiologie şi serviciul de statistică medicală au primit câte o floare din partea conducerii, dar, pentru ca aşa impune situaţia, 8 martie a fost sărbătorit prin muncă. Jandarmeriţele au fost sărbătorite cu o zi mai devreme. Marţi, la Centrul de Pregătire şi Perfecţionare Jandarmi ,, Petru Rareş” Fălticeni a avut loc un moment festiv dedicat jandarmeriţelor. În prag de primăvară, femeile-jandarm au avut parte de o zi deosebită. De la soldat la colonel toţi bărbaţii au încercat să le ofere un moment festiv în prag de primăvară celor care zi de zi servesc patria alături de ei, ne-a informat purtătorul de cuvânt al unităţii, căpitan Cătălin Ungureanu.

Poliţiştii de proximitate din Fălticeni vor să rupă barierele comunicării
Ieri, , în zonele cu afluenţă de trecători din municipiu, au fost montate patru cutii poştale speciale destinate primirii mesajelor pentru poliţiştii de proximitate. Dacă această iniţiativă va avea sau nu efect asupra omului de rând, vom vedea în săptămânile următoare. Ceea ce este mai important, este faptul că poliţiştii vor ca fălticenenilor să nu le mai fie frică să discute cu oamenii legii. Recent, şeful Poliţiei Fălticeni, comisar Eugen Rotaru se arăta nemulţumit de faptul că subordonaţii săi motivează prea des că nu au timp să discute cu cetăţenii. De aceea apar reticenţe din partea populaţiei atunci când se petrec evenimente nedorite şi nu pot fi culese informaţii care să ajute la instrumentarea dosarelor penale. Să fie aceasta soluţia care rupe barierele comunicării între poliţişti şi omul de rând? Cutiile poştale sunt instalate astfel: la casieria operatoului local de televiziune prin cablu, sediile Distrigaz şi E-On şi Asociaţia de Proprietari nr. 2.

Un 8 martie …al nonviolenţei
Ziua de 8 martie a fost laitmotivul unei manifestări inedite, în care actorii principali au fost elevii Colegiului Naţional „Nicu Gane”. Coordonate de profesoara Megan Ost Liv – un voluntar din Corpul Păcii care profesează de doi ani în Fălticeni -, un grup de eleve i-a întâmpinat pe fălticenenii care treceau prin centrul oraşului, cu mesaje împotriva violenţei. Doamnele şi domnii care au parcurs Piaţa civică „Nada Florilor” pentru a ajunge la tarabele cu flori, s-au oprit mai întâi să discute cu elevii despre violenţele cărora le cad victime femeile, iar voluntarii au împărţit trecătorilor broşuri informative. Acţiunea „Spune NU violenţei” va continua astăzi cu o dezbatere în amfiteatrul Colegiului Naţional „Nicu Gane” şi cu vizionarea filmului „Mona Lisa Smile” la sala Cinema Doina. Pentru seara de vineri, elevii au pregătit o piesă de teatru care va fi prezentată pe scena Casei de cultură.

Militarii din penultima serie de încorporare au depus jurământul la Fălticeni
Încă de la primele ore ale zilei de sâmbătă strada Armatei din Fălticeni a cunoscut o agitaţie aparte. Aşa se întâmplă de fiecare dată când jandarmii de la Fălticeni depun jurământul militar. La poarta nou înfiinţatului Centrului de Pregătire şi Perfecţionare a Jandarmeriei Române, lume de toate felurile, oameni veseli, nerăbdători şi mândri că fii lor care îmbracă haina de jandarm sau de pompier. Oameni simpli care pentru această zi aparte s-au pregătit aşa cum numai la momente de sărbătoare se întâmplă. Poate mai mult ca niciodată cu aocazia acestui jurământ militar, în mulţime am observat zeci şi zeci de copii, veniţi să-şi vadă fraţii, verii sau prietenii la unul din cele mai importante momente ale vieţii lor. Puţin după ora 8.00, porţile unităţii s-au deschis şi, după ce s-a trecut prin nelipsitul filtru militar, lumea se îmbulzeşte în sectoarele special amenajate pe platoul unităţii. Cel mai mic oaspete are mai puţin de un an, este înfăşat şi ţinut strâns la piept de tatăl său. Emoţie aparte pentru o grupă de copii cu probleme de vorbire şi auz, de la Grădiniţa Specială Fălticeni, care însoţiţi de educatoarea lor au venit să vadă ce înseamnă să fii soldat. La scurt timp sosesc în marş şi ostaşii, formând dispozitivul pentru ceremonial: plutoanele de jandarmi, fanfara şi drapelul de luptă al unităţii de la Fălticeni şi pompierii militari din Inspectoratele Pentru Situaţii de Urgenţă ,, Bucovina” Suceava şi ,, Nicolae Iorga ” Botoşani. În altă parte a unităţii garda de onoare constituită special pentru acest eveniment întâmpină oficialităţile: I.P.S. PIMEN – Arhiepiscopul Sucevei şi Rădăuţilor, Chestor Ioan Inclezan Dimitriu- Director general adjunct al Direcţiei de Integrare Europeana şi Relaţii Internaţionale din M.A.I., – Primarul Vasile Tofan, deputaţii Ioan Stan şi Romică Andreica, inspectorul şef al Inspectoratului de Jandarmi Judeţean Suceava Eugen Şalar, colonelul. Lulciuc Lucel – Inspectorul şef al Inspectoratului Pentru Situaţii de Urgenţă ” Bucovina ” Suceava şi şeful Poliţie Fălticeni Eugen Rotaru. La ora 9 punct, fanfara dă semnalul începerii ceremonialului militar de depunere a jurământului militar. Chestorul Ioan Inclezan trece în revistă garda de onoare şi invită musafirii în loja special amenajată. Activităţile de pe platoul unităţii se derulează fără cusur. Corala şi cântăriele preoţeşti sunt singurele voci care se aud înainte ca garda unităţii să aducă steagul de luptă în faţa plutoanelor de jandarmi şi pompieri pentru rostirea jurământului. Cât de mult reprezintă acest moment pentru soldaţi am aflat de la părinţii lor, majoritatea oameni de la ţară care, chiar şi acum nu înţeleg de ce România renunţă la serviciul militar obligatoriu. „Ştiu este greu să-ţi vezi copilul chemat la încorporare, dar dintotdeauna a fost o mândrie să faci armata. Asta înseamnă că eşti bărbat”, ne-a spus cu lacrimi în ochi una din multele mame prezente pe platoul unităţii. Aşa cum era normal nu puteau lipsi mesajele oficialităţilor. Pe rând, au luat cuvântul primarul Fălticeniului, Vasile Tofan care le-a vorbit militarilor despre încărcătura, semnificaţia şi plăcuta aducere aminte de peste an a acestor momente, chestorul Ioan Inclezan care a spus că devotamentul uman nu este de ajuns ca o instituţie să funcţioneze cum trebuie şi că anul acesta se vor face eforturi considerabile pentru modernizarea jandarmeriei astfel încât să nu se resimtă dispariţia obligativităţii stagiului militar. Î.P.S PIMEN a rostit un cuvânt de învăţătură din care nu au lipsit referirile la comandanţii văzuţi ca părinţi duhovnici pentru formarea de viitor a tinerilor care acum îmbracă haina militară….A fost penultimul jurământ militar din acest an în formulă extinsă. Jurăminte vor mai fi şi în anii următori chiar dacă haina militară nu va mai avea aceiaşi valoare pentru mulţi din tinerii acestei ţări. În 2005, România a încorporat peste 15.000 de jandarmi şi 8.000 de pompieri, cifre care cu greu vor mai putea fi atinse în anii ce vor urma.

“Mister PI”, prima ediţie în judeţul SuceavaAstăzi, elevii şi cadrele didactice din judeţul Suceava participă la cea de-a patra ediţie a Concursului Naţional de Matematică pe Calculator “Mister π”. Din Fălticeni participă la concurs 34 de elevi şi 35 de cadre didactice din 10 şcoli şi comunele arondate. Concursul este găzduit de Şcoala „Ioan Ciurea”. La Cîmpulung Moldovenesc acţiunea este organizată de Şcoala „Theodor Darie” iar la Suceava de Liceul Economic Dimitrie Cantemir”. Coordonatoarea proiectului de la Fălticeni, prof. Aurora Zaharia a declarat pentru Evenimentul că „O singură şcoală π coordonează celelealte şcoli din zona arondată oraşului. Concursul este iniţiat în cadrul , Ziua Internaţională a numărului π . În România, concursul este iniţiat de Asociaţia Română de Resurse Educaţionale (ARRE) în parteneriat cu Ministerul Educaţiei şi Cercetării. Scopul programului este promovarea matematicii şi în special a matematicii pe calculator şi interdisciplinaritatea, matematica îmbinată cu alte domenii. Concursul are mai multe secţiuni “π”, “e”, “Numere celebre”, “a / b” şi “Armonia numerelor”. În judeţul Suceava este primul an în care se derulează acest concurs, în parteneriat cu Inspectoratul Şcolar Judeţean Suceava. Fiecare şcoală a avut o preselecţie şi s-au selectat un număr limitat de elevi. Acţiunea va debuta la aceiaşi oră, 9.00, în toată ţara. Primii trei elevi clasaţi la fiecare secţiune primesc premii din partea organizatorilor iar lucrările lor sunt trimise în aceiaşi zi la Braşov pentru selecţia finală”. Preşedintele de onoare al concursului din acest an este academicianul Radu Miron de la Universitatea “Alexandru Ioan Cuza “ din Iaşi.

Babele s-au vitaminizat pentru cea mai aprigă zi de iarnă
din această primăvară

Vreme autentică de iarnă la Fălticeni. Ceea ce duminică părea o ninsoare trecătoare, s-a transformat în câteva ore într-o adevărată vijelie. Cu o oră înainte de miezul nopţii, cele trei pluguri semipurtate ale Primăriei Fălticeni şi utilajul wolla au fost nevoite să iasă pe teren. Comandamentul de iarnă a reactivat de urgenţă echipele de intervenţie care au încercat să facă tot ce le-a stat la îndemână pentru ca mijloacele auto să nu rămână blocate în trafic. Pentru că şoselele au fost priortitare, pietonilor le-a rămas să se descurce pe cont propriu, până au început să se deschidă magazinele şi angajaţii acestora au deszăpezit trotuoarele. Aşadar s-a circulat pe carosabil la concurenţă cu autoturismele, viscolul fiind principalul inamic atât pentru pietoni cât şi pentru conducătorii auto. Secţia Drumuri Judeţene Fălticeni a început săptămâna cu trei drumuri blocate care parţial au fost redate traficului până spre amiază. Cele mai mari bătăi de cap le-a dat drumul judeţean 209 H: Fălticeni – Baia care a fost dezăpezit cu mari eforturi dar spre amiază abia se putea circula pe un fir. În jurul prânzului în zona Fălticeni erau închise circulaţiei drumul Fălticeni – Horodniceni – Rotopăneşti – Boteşti, DJ 208C Pleşeşti –Hârtop, iar pe drmurile judeţene 208E Oniceni – Forăşti, 209 H Fălticeni – Baia, pe anumite tronsoane se circula pe un singur sens. Drumurile comunale Forăşti – Manolea şi Pocoleni – Horodniceni vor intra în programul de deszăpezire abia în această dimineaţă. Transportul public de călători a avut de suferit atât pe cursele comunale cât şi cele interjudeţene, pe care dimineaţă se înregistrau întârzieri între 60 şi 120 de minute. Mulţi dintre elevii din comunele arondate au lipsit la primele două ore de program iar multe mămici nu şi-au mai trimis copiii la grădiniţă. Formaţiunea de Poliţie Rutieră Fălticeni a patrulat în permanenţă pentru a-i determina pe conducătorii auto să nu staţioneze pe drumul european E 85, staţionări care împiedicau accesul utilajelor de deszăpezire. Iarna corelată cu neadaptarea vitezei şi a distanţei regulamentare în deplasare, au dus la producerea a două tamponări fără urmări grave. Chiar dacă spre orele amiezii continua să ningă uşor, viscolul era cel care făcea legea spulberând zăpada şi zădărnicind munca celor angrenaţi în stăvilirea efectelor iernii. Cum nici o problemă nu vine singură, reîntoarcerea iernii a adus mai multe avarii pe reţelele de apă. Dacă luni a fost nevoie de o singură intervenţie, pentru astăzi sunt programate deja două sistări în furnizarea apei, în regim de urgenţă.

Două mâini şi o minte bolnavă … au spart geamurile la second hand
Duminică dimineaţă, în jurul orei 01.00, o patrulă a Grupei de Ordine Publică Jandarmi Fălticeni, care îşi executa serviciul în zona centrală a municipiului Fălticeni a identificat un minor de 17 ani, care, în timp ce se deplasa împreună cu trei prieteni de la o discotecă din oraş înspre domiciliu, a spart vitrinele a două magazine de pe strada Nicu Gane şi geamurile laterale ale unui autoturism parcat în apropierea acestora. În urma celor constatate minorului i-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. Ghinionul puştiului care s-a crezut stăpânul oraşului, a fost că cele două magazine cărora le-a spart geamurile se aflau la câţiva metri de sediile Grupei de Ordine Publică Jandarmi şi Poliţiei Comunitare, care s-au alertat şi au colaborat la depistarea scandalagiului. Paguba produsă de tânăr a fost stabilită la 1000 de lei.

Patru drumuri judeţene au fost blocate mai bine de 12 ore în zona Fălticeni
Este vorba de traseele care leagă Fălticeniul de Baia, Pleşeşti, Horodniceni – Pocoleni, şi comunele Oniceni şi Manolea. În rest drumarii au patrulat în permanenţă cu gredere semipurtate şi material antiderapant iar pe carosabil a persistat un strat de câţiva centimetri de zăpadă frământată. Mulţi dintre elevii din comune, care învaţă în oraş, au avut şi ieri dimineaţă probleme în a ajunge la timp la ore iar mai multe mămici ne-au spus că din cauza frigului nu-şi vor timite nici astăzi copiii la grădiniţă. Sute de autoturisme stau de duminică parcate la marginea trotuarelor sau între blocuri. Asta nu înseamnă că se circulă mai bine. Din contra, blocarea carosabilului nu a permis accesul utilajelor de deszăpezire.Fălticenenilor proprietari de autoturisme nu le prea pasă că semenii lor nu au pe unde traversa străzile iar locatarii de la blocuri au fost părăsiţi de foarte mult timp de spiritul civic. Aşa-i în democraţie…Iarna are şi ea aspectele ei haioase. Pentru că a fost şi este zăpadă din abundenţă, edilii oraşului au fost nevoiţi să-i cheme la muncă pe mai toţi beneficiarii Legii venitului minim garantat. Oamenii au venit la muncă cu toată familia, ba chiar şi cu căţeii din curte. Aşa se face că în unele locuri alături de oamenii care trudeau la lopată puteau fi văzute şi patrupedele care-şi supravegheau stăpânii să nu se piardă prin nămeţi.

Delicvenţa juvenilă a luat proporţii
În ultimele patru zile, trei minori din Fălticeni şi zona arondată au avut de dat cu subsemnatul la poliţie. Un tânăr de 17 ani din Fălticeni a fost identificat ca autor al mai multor spargeri ale unor obiective din Fălticeni. În noaptea de duminică spre luni, după spargerea unor ochiuri de geam, el a pătruns într-un magazin de unde a sustras bunuri (ţigări, băuturi alcoolice, produse alimentare) în valoare de 500 lei. Nemulţumit de pradă a pătruns şi într-un oficiu postal, de unde nu a sustras bunuri sau valori dar a produs distrugeri de 250 lei. La rând au venit o societate comercială, de unde a sustras 40 lei şi un local, de unde a sustras 500 lei şi băuturi alcoolice. Valoarea totală a prejudiciului a fost de 1.000 lei. Din cercetari s-a stabilit ca cel in cauza este si autorul unui furt din noaptea de sâmbătă spre duminică dintr-un alt magazin din localitate.
Judecatoria Falticeni a dispus luni arestarea preventivă pe o perioadă de 20 zile a unui minor reţinut la sfârşitul săptămânii trecute, pentru săvârşirea infracţiunii de furt calificat, fiind coautor la nu mai puţin de 27 fapte. Pentru reţinerea sa, poliţia a fost nevoită să facă uz de armă. Internat la Spitalul Municipal Fălticeni, tânărul a fost îngrijit sub pază, după ce a încercat să fugă sărind pe geamul spitalului.
Dar nu a fost singurul minor problemă din ultimele zile. Duminică dimineaţă, în jurul orei 01.00, o patrulă a Grupei de Ordine Publică Jandarmi Fălticeni, care îşi executa serviciul în zona centrală a municipiului Fălticeni a identificat un minor de 17 ani, care, în timp ce se deplasa împreună cu trei prieteni de la o discotecă din oraş înspre domiciliu, a spart vitrinele a două magazine de pe strada Nicu Gane şi geamurile laterale ale unui autoturism parcat în apropierea acestora. În urma celor constatate minorului i-au fost întocmite actele premergătoare pentru săvârşirea infracţiunii de distrugere. Ghinionul puştiului care s-a crezut stăpânul oraşului, a fost că cele două magazine cărora le-a spart geamurile se aflau la câţiva metri de sediile Grupei de Ordine Publică Jandarmi şi Poliţiei Comunitare, care s-au alertat şi au colaborat la depistarea scandalagiului. Paguba produsă de tânăr a fost stabilită la 1000 de lei.

Câte infracţiuni trebuie să comită un minor de 17 ani până când va fi arestat?
În ultimele 5 zile, un minor de 17 ani din Fălticeni a dat de trei ori cu subsemnatul la Poliţia Municipiului Fălticeni. Tot de atâtea ori poliţiştii au trebuit să-i întocmească băiatului dosare penale, de două ori pentru furt prin spargere şi odată pentru distrugere. Aventurile tânărului au început în dimineaţa zilei de duminică când, întorcându-se de la discotecă, pe la ora unu noaptea, şi-a descărcat nervii pe geamurile a două societăţi comerciale şi pe o maşină parcată în apropierea acestora. Grupa de Ordine publică a jandarmeriei la prins şi la dus la poliţie, unde i-a fost întocmit dosar pentru distrugere. Liber ca pasărea cerului, fălticeneanul avea să revină la poliţie după numai o zi, după ce a fost identificat ca autor al mai multor spargeri produse în noaptea de duminică spre luni. Mai exact, după ce a spart câteva ochiuri de geam, el a pătruns într-un magazin de unde a sustras bunuri (ţigări, băuturi alcoolice, produse alimentare) în valoare de 500 lei. Nemulţumit de pradă a pătruns şi într-un oficiu postal, de unde nu a sustras bunuri sau valori dar a produs distrugeri de 250 lei. La rând au venit o societate comercială, de unde a sustras 40 lei şi un local, de unde a sustras 500 lei şi băuturi alcoolice. Valoarea totală a prejudiciului a fost de 1.000 lei. Cum era normal încă un dosar penal pentru furt prin spargere.
Dar credeaţi că băiatul s-a cuminţit? Surpriza a venit marţi seara, când poliţiştii l-au surprins în flagrant în timp ce fura dintr-un magazin pe care-l „vizitase” şi cu câteva zile în urmă. Era deja al doilea furt din acea zi. Cu un nou dosar penal întocmit, poliţia a propus de această dată Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni, reţinerea tânărului infractor, decizie care era aştepatată încă miercuri dupa amiază. Câte infracţiuni trebuie să comită un minor de 17 ani până când va fi arestat? Tânărul despre care facem vorbire a fost renegat şi supus violenţei de către tatăl său. Chiar dacă este epileptic, motiv pentru care urmează cursurile unei şcoli speciale, băiatul este foarte violent şi vorbeşte urât cu oricine are să-i reproşeze cava, tratament de care nu au scăpat nici poliţiştii fălticeneni.

Pentru că nu este o prioritate a statului român…
Italienii din Abruzzo sunt interesaţi să reabiliteze Muzeul de Artă “Ion Irimescu” de la Fălticeni
Reprezentanţii delegaţiei Comunităţii Montane Vale Roveta însoţită de primarul Vasile Tofan şi deputatul Romică Andreica a vizitat miercuri Galeria şi Muzeul de Artă « Ion Irimescu » de la Fălticeni. Oaspeţii au dat cu această ocazie câteva informaţii despre stadiul în care se află demersurile promovarea unui proiect ce priveşte reabilitarea şi modernizarea muzeului şi realizarea unei şcoli de artă care va purta numele marelui artist. Sunt speranţe pentru accesarea unor fonduri europene – peste două milioane de Euro ( !!!) – bani mai mult decât suficenţi demarării efective a proiectului, cel mai devreme în luna octombrie. Proicetul pentru Fălticeni este unul din cele şapte proicete culturale care sunt promovate la nivelul întregii Italii. În prezent partenerii italieni au obţinut cei 60.000 de Euro necesari fazei de pre-proiectare. Comunitatea Montană Valle Roveto, Prefectura Suceava şi Primăria Fălticeni au semnat în luna ianuarie a acestui an un protocol de înţelegere în vederea demarării proiectului propus, prin intermediul utilizării normativei Regiunii Abruzzo privind “Desfăşurarea activităţii de cooperare între ţări în scopul dezvoltării” şi a fondurilor naţionale şi europene legate de proiectele de cooperare. Nu ştim cât de serioase sunt intenţiile oaspeţilor italieni şi dacă acestea vor prinde contur într-un final fericit, dar i-am simţit copleşiţi de emoţie atunci când, vizitând apartamentul marelui sculptor, au citit ultimele cuvinte scrise chiar de maestru pe o hârtie aflată pe masa de lucru a artistului “1) Fonduri pentru reparaţii la muzeu. 2) Ridicarea Muzeului la gradul de Centru Cultural Naţional”.

În trei luni, 7 miliarde la sacul comun
Mercuri a fost ultima zi în care contribuabilii fălticeneni, persoane fizice şi juridice au putut plăti taxele şi impozite locale aferente primei tranşe anuale. Persoanele fizice care, inclusiv ieri au achitat integral impozitul datorat, au beneficiat de o bonificaţie de 10%. Până la această dată contribuabilii au achitat la bugetul local aproape 7 miliarde din cele 40 miliarde de lei vechi prevăzuţi pentru acest an. De astăzi, cei care nu au achitat prima treanşă de impozit vor plăti majorări de întârziere. Următoarele transe de plată a impozitelor locale sunt 15 iunie, 15 septembrie şi 15 noiembrie.

Despre proprietate – cu primarul Vasile Tofan
PROPRIETATEA, ÎNTRE DREPTUL FIRESC ŞI DREPTUL LEGII

Proprietatea privată crează în societatea românească de astăzi numeroase discuţii. Fălticenenii au fost dintotdeauna oameni simpli iar viaţa lor s-a axat în jurul proprietăţii private. Revoluţia anticomunistă din decembrie 1989 le-a reaprins speranţele că se vor bucura din nou de bunurile care le-au fost confiscate sau de care au fost deposedaţi în mod abuziv.
Din păcate, ultimii 15 ani de democraţie autentic românească au făcut din proprietatea privată „cenuşăreasa tranziţiei”. Este proprietatea garantată, protejată şi asigurată la Fălticeni?
În ultimii ani Fălticeniul a avut o probleme cu proprietatea, probleme care se amplifică pe zi ce trece, fără să ne putem da seama unde se va ajunge în cele din urmă. Greu de spus, atât timp cât pe rolul Judecătoriei sunt sute de procese ce au ca obiect litigii funciare şi imobiliare. Diferenţa esenţială dintre sistemul capitalist şi regimul comunist constă în concepţia diferită faţă de proprietate. În comunism, dreptul la proprietatea individuală figura pe hârtie; în schimb se declara, până la exacerbare, dreptul la proprietate colectivă. În consecinţă, toate erau „bunuri ale întregului popor”, ceea ce însemna, de fapt, ale nimănui. Şi pentru că era bunul întregului popor, zeci, chiar sute de case particulare au fost rase de pe faţa pământului pentru a face loc blocurilor, străzilor şi tot ce avea nevoie noul statut de oraş industrial al Fălticeniului.
Legile proprietăţii apărute după 1990 au dat viaţa oraşului peste cap. Aşa cum este normal, oamenii şi-au cerut înapoi casele şi terenurile. Le-au obţinut? Le vor obţine?
Puţini au fost cei cărora Comisia locală de fond funciar le-a mai putut da terenurile înapoi, pe vechile amplasamente. Alţi fălticeneni au încercat să obţină în justiţie ceea ce au pierdut prin legi abuzive. Chiar dacă foarte mulţi au primit sentinţe favorabile, cu hotărâri definitive de punere în posesie. Primăria Fălticeni greu găseşte unde să le mai dea ceva. Ce a fost de dat sau de “dat” s-a dat în trecutul recent. Practic fostele amplasamente sunt acum ocupate de blocuri şi clădiri de interes public. Sunt situaţii în care pe un singur amplasament figurează mai mulţi proprietari cu acte în regulă. Ca primar, fără a interveni în cursul justiţiei cred că la realizarea expertizelor judecătoreşti care stau la baza sentinţelor finale ar trebui să existe o colaborare mai strânsă cu serviciile de specializate ale primărie, asta pentru a nu mai fi generate hotărâri care pur şi simplu nu pot fi puse în aplicare.
Totuşi, sunt şi fălticeneni care au mai recuperat ceva din fostele proprietăţi?
În acest context, administraţia locală s-a văzut pusă în situaţia de a sista orice solicitare de concesionare a unor suprafeţe de teren până la soluţionarea tuturor cererilor depuse în baza notificărilor depuse în baza prevederilor Legii 247 / 2005. Locuitorii oraşului şi urmaşii lor au depus 335 de cereri pentru o suprafaţă de aproape 114 hectare de teren. O situaţie aparte o reprezintă retrocedarea suprafeţelor de teren administrate de Staţiunea de Cercetare şi Dezvoltare Pomicolă Fălticeni. După demersuri îndelungate şi şedinţe interminabile cu cei 130 de proprietari, anul trecut am reuşit să punem în posesie 108 hectare de teren, pentru alţi 150 de proprietari urmând a se delimita terenurile începând de săptămâna viitoare pe încă 118 hectare.
Oraşul are probleme serioase privind retrocedarea unor imobile în care funcţionează instituţii de interes public. Cum se va trece de aceste probleme?
Pentru aplicarea prevederilor Legii 10 / 2001 privind regimul juridic al unor imobile preluate în mod abuziv în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989, la Primăria Fălticeni au fost depuse 278 de notificări. Dintre acestea 10 cereri au fost fost soluţionate în favoarea restituirii în natură – cazul Maternităţii, a secţiei Dermato şi a Clubului Copiilor şi Elevilor -, iar 51 prin acordarea despăgubirilor în condiţiile legii speciale. Nici nu a început să funcţioneze încă Fondul Proprietatea şi au început să apară probleme. Primăriile din România – este şi cazul Primăriei Fălticeni – nu au ce retroceda şi sunt nevoite să-i trimită pe proprietari să se adreseze acestui Fond pentru a fi despăgubiţi de către stat. Aşa cum am spus, 51 de proprietari din Fălticeni aşteaptă la rândul lor să fie despăgubiţi. Cu cât? Asta va decide Autoritatea naţională pentru Restituirea Proprietăţilor, după ce va reevalua dosarele trimise de la Fălticeni. Concluzia este, însă, că se poate vorbi de ordine publică şi moralitate socială doar într-o lume în care cei mai mulţi dintre oameni sunt, într-o mai mică sau mare măsură, proprietari. Dispariţia dreptului la proprietate ar însemna chiar dispariţia proprietăţii; iar dispariţia proprietăţii ar echivala cu dispariţia lumii însăşi.

Testarea PISA în patru şcoli din judeţul Suceava
Luni, de la ora 9, un număr de 35 de elevi de la Colegiul Naţional „Nicu Gane” vor reprezenta Fălticeniul la ediţia din acest an al testării OECD – PISA (Organization for Economic Cooperation and Development – Programme for International Students Assessment). Administratorul de test, expertul în educaţie Florentina Şerba ne-a declarat că este vorba de o testare standardizată a elevilor în vârstă de 15-16 ani, la care România participă din anul 2000, alături de alte 58 de ţări din întreaga lume. În acest an testarea PISA va avea loc la ştiinţele naturii (teste combinate din fizică, biologie şi chimie) pe un eşantion naţional de aproximativ 5 000 de elevi, din 195 de unităţi şcolare selectate aleatoriu din baza de date pusă la dispoziţie de Ministerul Educaţiei şi Cercetării. În judeţul Suceava au fost selectate pentru susţinerea acestui test patru unităţi şcolare: Colegiul Naţional „Nicu Gane” Fălticeni, Grupul Şcolar „Andronic Motrescu” din Rădăuţi, Colegiul Tehnic Rădăuţi şi Grupul Şcolar Economic „Dimitrie Cantemir” din Suceava. Distribuirea instrumentelor de testare se va face de către administratorii de test, desemnaţi de către Serviciul Naţional de Evaluare şi Examinare Bucureşti. Testele pentru elevi, precum şi chestionarele pentru elevi şi directori de şcoală au fost elaborate de un consorţiu internaţional format din: Australian Council for Educational Research (ACER); Netherlands National Institute for Educational Measuremen (CITO), Educational Testing Service (SUA), National Institute for Educational Research (Japonia) si WESTAT (SUA). Pe baza datelor obţinute din fiecare ţară, OECD va elabora rapoarte parţiale, rapoarte finale şi rapoarte tematice cuprinzând, ca principali indicatori: indicatorii referitori la relaţia dintre rezultatele elevilor şi caracteristicile socio-educaţionale ale şcolilor lor precum şi pe cei care ilustrează modul în care se schimbă rezultatele şi/sau performanţele elevilor de-a lungul timpului.

Poliţia pusă în gardă de suporterii Stelei şi Rapidului
În oraşul căpitanului rapidist Vasile Maftei, victoriile echipelor româneşti în cupa UEFA din ultimele două seri i-au scos în stradă pe fălticeneni. Conducerea Poliţiei Fălticeni prevede că va fi nevoită să scoată în stradă toată forţa umană şi mijloacele auto din dotare pentru a-i ţine departe de actele antisociale pe suporterii din Fălticeni ai Stelei şi ai Rapidului, la cele două meciuri din faza sferturilor Cupei UEFA. Asta după ce joi după miezul nopţii, centrul oraşului a fost blocat de câteva sute de persoane şi maşini, toţi susţinători ai Stelei. Tinerii nu s-au mulţumit doar cu prezenţa în stradă, ci au patrulat mult timp în noapte în maşini, cu claxoane înnebunitoare care au înnebunit toţi câinii dar mai ales pe cei care se odihneau pentru o nouă zi de muncă. Autorităţile locale se tem ca rivalitatea dintre susţinătorii din Fălticeni ai celor două echiepe să nu degenereze la meciurile directe, ştiindu-se că în oraş sunt foarte mulţi fani atât ai Stelei cât şi ai Rapidului, echipă la care evoluează căpitanul Vasile Maftei. Bucuria de joi seara a lăsat şi urmări. În vecinătatea restaurantului „Băncuţa” din zona Oprişeni, persoane încă necunoscute au devastat o fântână care întregea plăcut aspectul unei zone cu vechi rezonanţe pentru istoria locală.

Sănătate pierdută în fum de ţigară şi aburi de alcool
Deunăzi, fălticenenii au aflat vestea cea mare. Construcţia noului spital municipal are toate şansele să fie finanţată pentru că guvernanţii au găsit sursa de finanţare. Vestea a dat-o unul dintre parlamentarii originari din Fălticeni, Romică Andreica, care ne-a informat că Ministerul Sănătăţii a găsit sursa de finanţare a spitalului de la Fălticeni în „Taxa pe viciu”, dezbătută în ultima perioadă pe toate feţele în presa locală şi centrală. Acum fălticenenilor nu le mai rămâne decât să aştepte ca taxa să fie aprobată pentru ca promisiunea să nu se transforme…în fum. Cât din banii încasaţi din această taxă vor ajunge la Fălticeni, vom trăi şi vom vedea dar, fălticenenii de rând cred că soluţia găsită este pe moment o abureală aşa cum s-a întâmplat şi pe timpul guvernărilor anterioare.
„Este o soluţie bună dar nu cred că se va ajunge ca această taxă să se aplice. La câţi fumează numai în Fălticeni, lucrările ar înainta vizibil”, ne-a declarat un profesor pensionar. Şi alţi fălticeneni cred că taxa pe viciu ar fi o soluţie viabilă, atât timp cât, oricât s-ar scumpi ţigările şi băuturile alcoolice, numărul consumatorilor creşte. „Nu-i bine să ne bucurăm de răul altuia dar aceşti oameni până la urmă se îmbolnăvesc şi ajung la spital. Ar fi bine ca inconştienţa lor să-i ajute atunci când nu vor mai avea la cine apela din cauza bolilor pe care le provoacă tutunul şi alcoolul”, ne-a declarat un tânăr licean. Dacă e să credem în conducerea politică a acestei ţări şi mai ales în promisiunile pe care ministrul sănătăţii Eugen Nicolăescu le-a făcut în luna ianuarie, atunci când a vizitat actualul spital vechi de peste 100 de ani, noul spital de la Fălticeni va fi finalizat. Întrebarea este cât de mult fum trebuie tras în piept pentru ca într-o zi fălticenenii să aibă parte de un sistem medical european ?

La nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord – Est
nu avem ferme de îngrăşat taurine şi berbecuţi

Acesta a fost mesajul pe care factorii de răspundere de la nivel central şi local l-au transmis celor peste 200 de agricultori din zona Fălticeni, care au participat duminică la o adunare publică pe tema accesării Programului “Fiermierul”. De cât de repede se vor mişca cu atât mai mari sunt şansele de a atrage cele peste 300 miliarde alocate prin program judeţului Suceava. În zona Fălticeni, din 8 proiecte depuse, două sunt pe punctul de a primi scrisorile de confort din partea băncilor. Ţăranii au fost sfătuiţi să crească taurine şi berbecuţi, dar nu din producţia autohtonă. Cu ocazia promovării Programului Fermierul, Eugen Ţicău directorul Biroului Regional pentru Implementarea Programelor Sapard (BRIPS) Iaşi, a declarat că, cine va face astfel de ferme va avea contracte pe mulţi ani. “La nivelul Regiunii de Dezvoltare Nord – Est nu avem nici o fermă de îngrăşat taurine sau berbecuţi”. El a arătat că în judeţele Iaşi, Bacău şi Neamţ nu există nici măcar o finanţare pe Programul „Fermierul”. Până la a exporta taurine şi berbecuţi în statele Uniunii Europene, ţăranii din zona Fălticeni s-au plâns nu au unde-şi valorifica animalele pe care le cresc în prezent. Răspunsul a venit sec, vor putea fi valorificate doar animalele crescute într-un anumit mod şi cu anumite condiţii iar ce creşte în bătătură merge în consumul propriu sau va ajunge în abatoare dar plata se va face funcţie de condiţiile de creştere a animalului. Moldovenii abordează programe de genul „Fermierul” cu frică, chiar dacă sunt conştienţi că acesta poate fi viitorul lor. Dar cine să-i înveţe să-şi asume riscurile când, am aflat, din cei peste 60.000 de persoane care au primit diplome de specialişti agricoli, niciunul nu a înfiinţat ferme în România, preferând să meargă în străinătate unde, cu ceea ce au învăţat în România, au mai multe de câştigat.

Şcolile fălticenene sunt angrenate în activităţi dedicate “Zilei Primăverii”
Pe 21 martie, la Şcoala “Ion Irimescu” elevii şi-au făcut cunoscute părerile despre viitorul Europei, au aflat despre schimbărilor produse de la înfiinţarea Uniunii Europene, au dezbătut notiunile de demcratie prin dialog, dar au aflat care sunt şi care este rolul instituţiilor europene. La ora 10 elevii au ieşit în faţa şcolii cu câteva sute de baloane, pe care le-au personalizat cu inforamaţii SPRING DAY. O parte din baloane au fost oferite trecătorilor, iar cele umplute cu heliu s-au ridicat spre cer, elevii aştepând mesaje de la cei ce le vor găsi. Scopul principal al Proiectului “Primăvara în Europa”, aflat la cea de-a patra ediţie în 2006 este de a asigura un viitor european elevilor şcolii, şanse egale de afirmare, crearea conditiilor obţinerii de satisfacţii, precum şi implicarea activă a instituţiei în viaţa comunitaţii prin realizarea unui parteneriat permanent şcoală-elevi-părinţi-comunitatea locală, raportandu-ne la standardele şi practicile din Uniunea Europeană. Activităţi specifice temei din acest an al “Spring Day” s-au derulat şi se vor mai derula în această săptămână în toate grădiniţele, şcolile generale şi liceele din oraşul de pe Şomuz. Apogeul va fi atins vineri când, elevii Şcolii “Mihail Sadoveanu” şi reprezentanţii Grupului Local de Tineret “Aripi în Europa” vor inaugura “Clubul European al Şcolii”. Cu această ocazie vor fi prezenţi la Fălticeni membrii Ligii Tinerilor Români de Pretutindeni, care vor derula un curs cu micii jurnalişti din clubul şcolar de presă.

Deşi plătesc degeaba rom-abonamentul
Fălticenenii sunt sfătuiţi să-şi cumpere antene speciale pentru recepţia TVR
Printr-un răspuns la o sesizare a Primăriei Fălticeni, Societatea Naţională de Radiocomunicaţii, cea care oferă servicii de difuzare terestră a programelor publice de radiodifuziune şi a programelor publice de televiziune TVR 1 şi TVR 2, le-a recomandat celor câteva mii de fălticeneni care sunt obligaţi să plătească abonamente şi nu pot recepţiona cele două programe, să-şi monteze „antene cu câştig” care să fie amplasate la o înălţime cât mai mare. Prestaţiile S.N. Radiocomunicaţii S.A. (SNRSA) sunt suportate de la Bugetul de Stat prin fonduri alocate special Societăţii Române de Televiziune şi Societăţii Române de Raduidifuziune. Directorul executiv tehnic al SNRSA, George Motoc, a informat Primăria Fălticeni că datorită reliefului diversificat al ţării, nu toate localităţile pot fi deservite cu programele TVR. Nemulţumirea fălticenenilor vine încă din anul 2003. În acel an, S.N. Radiocomunicaţii a demarat un amplu program de modernizare a reţelelor publice naţionale de radiodifuziune, în cadrul căruia, conform reglementărilor internaţionale, au fost părăsite canalele de televiziune 4 şi 5 şi instalate emiţătoare noi în banda UIF, situaţie în care s-a aflat şi judeţul Suceava. Specialiştii Direcţiei de Radiocomunicaţii Iaşi au efectuat recent măsurători la Fălticeni , constatând că zona menţionată este situată într-o regiune relativ obturată faţă de emiţătoarele TV.

Locatar … în bloc privat
Criza de locuinţe este una dintre marile probleme pe care le au fălticenenii. După căderea regimului comunist, ritmul construcţiei de locuinţe a scăzut dramatic. Potrivit statisticienilor, anul trecut au fost finalizate în zona Fălticeni spre 500 de unităţi locative. Majoritatea sunt în mediul rural şi doar spre 100 au fost construite în Fălticeni. Mare parte a locuinţelor date la cheie anul trecut sunt realizate din banii particularilor şi extrem de puţine reprezintă investiţii ale statului. Simţul proprietăţii este omniprezent la Fălticeni. După ani buni diverşi afacerişti locali au strâns leu cu leu să-şi facă avere, a venit timpul ca banii să fie investiţi în ceea ce aduce cel mai sigur profit. Şi ce merge mai bine decât piaţa imobiliară. Aşa se face că mai mulţi particulari se întrec cu administraţia locală, cine, cât şi unde construieşte mai multe spaţii de locuit. Dacă administraţia locală este condiţionată de existenţa unor proiecte de investiţii cu finanţare asigurată, particularii îşi pun la bătaie propriile terenuri, banii şi încep treaba fără a sta prea mult pe gânduri. Pornite cu paşi timizi în urmă cu doi ani – cu mansardarea unor blocuri -, afacerile imobiliare au prins avânt. Deja este dat la cheie un bloc de locuinţe construit de o firmă cu capital româno-italian, firmă care a depus o nouă cerere de autorizare pentru alt imobil. În evidenţa Direcţiei Tehnice a Primăriei Fălticeni sunt la nivelul lunii martie cinci avize pentru blocuri de locuinţe private, cu peste 100 de apartamente, unele dintre lucrări fiind în stadiu avansat. Dacă ne gândim că în prezent sunt în căutarea unei locuinţe peste 900 de familii, nu ne rămâne decât să sperăm că oamenii vor avea suficienţi bani ca să-şi cumpere o locuinţă. Cine vrea totuşi să trăiască în chirie la stat mai are de aşteptat, chiar dacă, la rândul său, Primăria a prezentat ministerului de resort amplasamente pentru alte trei blocuri care ar trebui să fie construite în următorii doi ani.

Viscol şi drumuri blocate la început de primăvară !
În zona Fălticeni, iarna a sărbătorit de una singură Ziua Mondială a Meteorologiei. Viscol şi drumuri blocate la început de primăvară ! De aşa ceva au avut ieri parte fălticenenii. Ziua a debutat cum au anunţat meteorologii, cu ploaie deasă. Cine a plecat de acasă cu gândul la o ploaie de primăvară s-a înşelat amarnic. Pantofii pentru vremuri calde şi umbrele de ploaie nu au ajutat la nimic. Spre ora 9 ploaia s-a transformat în fulgi mari de zăpadă care în câteva ore au format un strat substanţial de nea, circa 8 centimetri. La amiază iarna s-a instalat definitiv. A bătut vântul iar utilajele de deszăpezire ale Primăriei Fălticeni au ieşit în patrulare. Starea de veghe s-a instalat la fel de repede şi la cele două agenţii locale ale Secţiilor Drumuri Naţionale şi Drumuri Judeţene. La ora 13 inevitabilul s-a produs. A fost de ajuns un accident rutier între un autoturism şi un TIR pentru ca DN 2 să fie blocat mai bine de o oră în zona Cumpărătura.

Fălticeniul a fost blocat de restul judeţului aproximativ 20 de ore
De joi la ora 13 până vineri la ora 12, în oraşul de pe Şomuz s-a circulat foarte greu şi doar pe străzile din oraş. Că aveau sau nu treabă în oraş, mulţi fălticeneni au renunţat la maşini pentru mersul pe jos. Cu toată intervenţia angajaţilor salubrităţii, viscolul bloca permanent intersecţiile făcând imposibilă circulaţia. Locuitorii comunei Hîrtop au rămas fară alimentare de la reţeaua electrică şi legături telefonice, motiv pentru care s-a luat legătura cu S.C.”Renel” S.A. – Sucursala Suceava, care a remediat defecţiunea. La ora 21.00, pe D.N. 2, pe relaţia Suceava – Fălticeni, circulaţia a fost reluată pe un singur sens, circulând alternativ câte 50 autoturisme, având ca antemergător un echipaj de poliţie şi un utilaj de deszăpezire, pe tot timpul nopţii.Cum era de aşteptat, Formaţiunea de Poliţie Rutieră a format filtre în mai multe puncte cheie de pe Drumul Naţional 2, la Spătăreşti şi Vadu Moldovei, pentru a bloca acesul maşinilor mari care nu erau dotate cu lanţuri. Vineri dimineaţă, la ieşirea din oraş spre Suceava, coloana de TIR-uri depăşea doi kilometri. Atât dinspre Suceava cât şi dinspre Fălticeni, în reprize, doar câteva zeci de maşini mici au avut voie să circule. La prânz a fost permisă şi circulaţia TIR-urilor. De menţionat că, cele peste 50 de TIR-uri oprite pe strada Sucevei din Fălticeni, doar două erau dotate pentru traficul de iarnă. Nervozitatea era mare iar şoferii înjurau pe toată lumea, de la preşedintele ţării până ala prefectul judeţului. Situaţia a fost aceeaşi şi pe drumurile judeţene arondate Fălticeniului. Viscolul a paralizat toate drumurile spre comunele învecinate. Dacă după potolirea vântului, autogrederele Agenţiei locale a Secţiei Drumuri Judeţene a reuşit să deszăpezească trei drumuri: spre Rădăşeni, Râşca şi Dolhasca, alte patru drumuri au rămas blocate aproape toată ziua de vineri: Fălticeni – Baia, Fălticeni – Horodniceni, Fălticeni – Hârtop – Pleşeşti şi Forăşti Manolea. Urmarea: câteva sute de elevi de liceu nu au mai ajuns la şcoală iar navetiştii care trebuiau să ajungă la muncă în alte localităţi au înroşit telefoanele primăriei. Joi dimineaţă, în afara localităţii Cornu Luncii, un localnic de 63 de ani, în timp ce conducea autoturismul marca „Vw Passat”, datorită neadaptării vitezei la un drum acoperit cu zăpadă, a derapat, pătrunzând pe contrasens, unde a intrat in coliziune frontală cu un autoturism marca „Seat Brava”, condus regulamentar de către un botoşănean de 51 de ani. Din impact a rezultat rănirea uşoară a celor doi conducători auto, care nu au necesitat internarea, precum şi a unui pasager din ultimul autoturism menţionat care necesită 10-15 zile de îngrijiri medicale. Tot joi, pe sectorul Suceava – Fălticeni, un şofer în vârstă de 27 ani din Fălticeni, în timp ce conducea autoturismul marca,,Dacia 1310’’, nu a adaptat viteza la carosabilul acoperit cu gheaţă, a derapat, a pătruns pe contrasens, intrând în coliziune cu autocisterna marca „Daf”, condusa regulamentar de un bărbat de 47 ani din municipiul Piatra Neamţ. Din impact a rezultat rănirea uşoară a conducătorului autoturismului şi a pasagerilor din acelaşi autoturism: un tânăr de 22 ani din municipiul Falticeni si un altul tot de 22 ani din comuna Preuteşti.

I-a cunoscut şi a lucrat cu Jacques Yves Cousteau şi Emil Racoviţă
Mihai Băcescu va fi sărbătorit în această săptămână la Fălticeni
Marţi s-au împlinit 98 de ani de la naşterea biologului şi oceanologului Mihai Băcescu. S-a născut pe data de 28 martie 1908 la Broşteni – Suceava într-o familie de învăţători. Rămânând orfan de la vârsta de patru ani, a fost crescut pe rând de bunica sa din Pleşeşti şi de un frate al mamei sale. După ce a absolvit cursurile Şcolii Primare nr. 2 din Fălticeni, unde l-a avut ca învăţător pe Vasile Jitaru (tatăl viitorului academician Petru Jitaru) a urmat cursurile gimnaziale şi apoi pe cele liceale tot la Falticeni, având ca mentor pe profesorul Vasile Ciurea. Din 1928, a devenit student la Facultatea de Ştiinte Naturale din Iaşi, încă din anii studenţiei fiind numit preparator la catedra de Morfologie animală a Facultăţii. Între 1933-1938, a făcut studii la Staţiunea Zoologică Marină Agigea. Aproape concomitent a devenit şef la Catedra de Morfologie animală a facultăţii, iar in 1939, la propunerea prof. univ. Paul Bujor şi cu recomandarea prof. univ. Emil Racoviţă, i se acordă o bursă de studii în Franţa, la staţiunile oceanografice Rascoff, Banyws sur Mer şi la Muzeele de Istorie Naturală din Paris si Oceanografic din Monaco. În 1940, este numit şef de secţie la Muzeul de Istorie Naturală din Bucureşti, doi ani mai târziu devenind membru al Societe Zoologique de France. În anii ’40, participă activ la refacerea clădirii Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa” distrusă de bombardamente şi îl reorganizează pe principii noi. Pe 15 februarie 1946, este numit director adjunct al Muzeului de Istorie Naturală „Grigore Antipa”. Personalitate marcantă, Mihai Băcescu devine în 1958 şeful Secţiei de Oceanologie din cadrul Academiei Române, membru al Commission Internationale pour l’Exploration Scientifique de la Mer Mediterrannee (1960), culminând cu acceptarea pe 21 martie 1963 ca membru corespondent al Academiei Române. În perioada 1 octombrie – 17 noiembrie 1965, participă la expediţia navei „Anton Brunn” în zona jgheabului Peru-Chile, invitat de Fundatia Naţională pentru Ştiinţă din SUA. În 1978, la propunerea ilustrului savant francez Maurice Fontaine, este distins cu medalia Prince Albert Per de Monaco, conferită de statul francez, devine membru asociat al Muzeului de Istorie Naturală din Paris, primeşte Meritul Ştiinţific clasa I-a şi devine membru pe viaţă al Comitetului de Perfecţionare a Institutului Oceanografic din Paris. În 1979 publică lucrarea „Muzeele de Ştiinţele Naturii ale lumii”, iar în 1980 începe pregătirea de organizare şi stabilirea tematicii înfiinţării Muzeului de Ştiinţele Naturii din Fălticeni, a cărui inaugurare are loc doi ani mai tirziu. Se pensionează la virsta de 80 de ani şi devine pe 22 ianuarie 1990 Membru titular al Academiei Române, tot în acest an publicând şi lucrarea „Jacques Yves Cousteau cu sabia de cristal”. La aniversarea a 85 de ani, în martie 1993, a fost sărbătorit la Fălticeni, conferindu-i-se titlul şi medalia de Cetăţean de Onoare al oraşului, iar Muzeului Apelor din Fălticeni i s-a dat numele Mihai Băcescu. Cinci ani mai târziu, tot la Fălticeni, este sărbătorit cu prilejul împlinirii vârstei de 90 de ani, ocazie cu care i se conferă de catre Prefectura judeţului Suceava Diploma şi Medalia de Onoare, iar Liceul nr. 1 din Fălticeni primeşte numele academicianului. Vineri, 6 august 1999, după 91 de ani de zbucium, inima savantului a refuzat sa mai bată. În această săptămână, Grupul Scolar „Mihai Bacescu” din Falticeni sarbatoreste zilele scolii. Vineri şi sâmbătă, la evenimentele pregătite cu acest prilej, sunt aşteptaţi reprezentanţi ai administraţiei publice locale, ai inspectoratului şcolar, cadre didactice şi fosti elevi ai şcolii. Directoarea scolii, prof. Olguta Ion Popa a precizat că alegerea lunii martie pentru sărbătoarea anuală, are legatură cu evenimentul petrecut în martie 1998 când institutia a primit numele academicianului Mihai Băcescu.

Căldură mare şi astenie de primăvară
După temperaturile ridicate din ultimele două zile, este clar că iarna a fost învinsă definitiv. Şi pentru că afară este destul de cald, străzile oraşului au fost luat cu asalt de fălticeneni. Bunicii îşi plimbă nepoţii prin parcuri şi pe Aleea pietonală, bolnavii de diabet îşi fac în tihnă plimbările recomandate de medici iar piaţa civică Nada Florilor este principalul loc de atracţie pentru roleri, chiar dacă în marmora mai sunt şi ceva denivelări. Primăvara nu vine doar cu încălzirea vremii. În ultimele zile sălile de aşteptare ale cabinetelor medicale din Fălticeni au fost supra-aplomerate de oameni de toate vârstele, aflaţi în căutarea unui remediu cât mai bun pentru gripă sau astenia de primăvară. Laboratoarele de analize medicale au clienţi încă din zori, număr de clienţi limitat însă de bonurile de ordine, pentru că policlinica nu prea are reactivii necesari efectuării analizelor. Dacă eşti prea bolnav pentru a aştepta o programare în luna aprilie, n-ai încotro şi accepţi analizele cu plată în alte laboratoare din oraş. În rest lumea se mişcă pentru că viaţa nu stă pe loc, chiar dacă-i ameninţată de … o amărâtă de gripă. Aşa că, cei mai activi la sfârşit de martie sunt angajaţii salubrităţii, ciorile care-şi pregătesc cuiburile pentru perioada de clocire, microbiştii care aşteaptă meciul mileniului de joi şi consilierii locali care abia aşteaptă să scape de şedinţa de joi dupa amiază.

S-a lansat SAMTID-ul !
Miercuri, la Suceava s-a lansat programul SAMTID de reabilitare a retelelor de apa în sase localitati din judetul Suceava. Falticeniul este prins în acest proiect cu o investitie de 1,8 milioane de Euro, respectiv 17 kilometri de conducte care vor fi înlocuite. Firma austriaca STRABAG va demara începând de astazi organizarea de santier. Jumatate din banii pentru aceste lucrari vor proveni din fondurile PHARE, diferenta fiind acoperita din credite contractuale de Consiliul Local Falticeni de la Banca Europeana de Investitii. Prin strategia guvernamentală de sprijinire si implementare a acestui program integrat de dezvoltare natională pe termen lung, Fălticeniul are şansa îmbunatăţirii serviciilor furnizate populaţiei. Până în 1980 municipiul nostru se alimenta cu apă potabilă din subteran prin staţiile de captare Baia I şi Baia II. Începând cu anul 1980 s-a pus în funcţiune staţia de captare-tratare Baia III din sursă de suprafaţă a râului Moldova. De asemenea, începând cu anul 1982 a intrat în exploatare şi staţia de epurare. Activitatea de apă-canal-epurare în aceste condiţii se desfăşura prin exploatarea locală Gospodăririi Comunale Suceava. După 1989 a luat fiinţă regia autonomă GOSCOM care, după şapte ani, s-a transformat în societate comercială. În iunie 2002, în baza unei hotărâri a Consiliului Local Fălticeni, administrarea sistemului apă-canal-epurare a fost concesionată către COMERŢUL ROMÂNESC SRL. Cum a gestionat această societate sistemul de apă ştie acum tot fălticeneanul. După cum se ştie cum a făcut-o şi următorul concesionar, CONSTAR, în urma acestora rămânând “moşteniri” de miliarde de lei vechi pe care a trebuit să le plătească primăria. În fine această scurtă “poveste” a apei se opreşte la preluarea administrării sistemului de apă de către operatorul regional ACET.
“Acesta este momentul în care, după 40 de ani, reţeaua de alimentare cu apă a municipiului va fi reabilitată şi modernizată. Este o premieră pentru Fălticeni şi în acelaşi timp de un proces care cere sprijinul şi înţelegerea cetăţenilor. De aici rezultă şi necesitatea majorării tarifului apei, nu doar pentru alinierea cerută de normele comunitare eropene, ci şi pentru plata dobânzilor la împrumutul pentru finanţarea lucrărilor. Tot aici trebuie să se înţeleagă că lucrările care se vor dura doi ani nu vor rezolva definitiv problema apei pentru toate străzile municipiului. Sunt străzi care nu sunt prinse în program iar oamenii care locuiesc pe acele străzi vor fi nemulţumiţi, pentru că sunt şi ei plătitori de taxe şi impozite. Nu este o scuză, este o realitate că planificarea străzilor s-a făcut în mandatul trecut al administraţiei locale. Să revezi, astăzi, acea planificare, când ai o finanţare clar reglementată de normele europene, este imposibil”, ne-a declarat primarul Vasile Tofan.

Eclipsa…eclipsată de nori, fulgere şi trăznete
Ziua de miercuri a fost una dintre cele mai frumoase şi călduroase de la începutul primăverii. Afost ziua eclipsei de soare, o eclipsă a cărei vizibilitate a stat multe ore sub ameninţarea ploii. La început a fost soare şi deodată nori, asta cu o oră înainte de debutul eclipsei. La ora 12, „faleza” şi Piaţa Civică a cunoscut o animaţie aparte cu mulţi oameni care circulau cu capul în nori. Ieşiţi de la ore sau de prin baruri tinerii oraşului şi-au îndreptat camerele telefoanelor mobile spre cer pentru a surprinde eclipsa în toată splendaoare, favorizaţi şi de perdeaua subţire de nori cenuşii. La câteva minute după ora 14, cerul Fălticeniului s-a întunecat de nori negri care prevesteau o ploaie zdravănă. La ora 14.15, fălticenenii au fost martorii primului fulger urmat de tunet, din acest an. Asta după ce în urmă cu o săptămână în urmă viscolea şi drumurile erau blocate de troiene…. Eclipsa a fost de prost augur pentru pompierii fălticeneni care, în timp ce unii stăteau cu ochii boldiţi pe cer, ei au trebuit să stingă o casă care ardea în centrul comunei Râşca.

A murit în baie …
Moartea este cel mai sigur lucru pe această lume. Bogat sau sărac, până la urmă tot în pământ ajungem, ceea ce diferă este modul în care ne găsim sfârşitul. Unii mor de prea mult bine sau de sărăcie iar unii se uită la telenovele şi fac infarct după ce văd suferinţele personajelor. Deunăzi am auzit şi de un um care a murit în biserică…dar cel mai tare este un fălticenean care a murit cînd s-a ridicat de pe closet. Marţi, în jurul orelor 14.30, G.Mihai de 46 ani din municipiul Fălticeni a fost gasit de soţia sa decedat în baie, având în zona capului câteva leziuni ce proveneau de la contactul cu un grătar din lemn aflat în încăpere. Defunctul era cunoscut cu afecţiuni cardiace, urmând ca după efectuarea necropsiei şi stabilirea cauzelor producerii decesului să se dispună preocedural.

Blocaj frigorific la Drăguşeni
Drumurile se pot bloca şi atunci când nu ninge s-au nu sunt inundaţii. Aşa s-a întmplat şi în noaptea de marţi spre miercuri, pe la ora două, când, în centrul comunei Drăguşeni, un tir Ucrainian încărcat cu vitrine frigorifice s-a răsturnat pe carosabil. Urmarea… drumul european E85 a fost blocat timp de o oră pe ambele sensuri, până a venit un utilaj al Secţiei Drumuri Naţionale Fălticeni să înlăture obstacolele din calea celor aflaţi în trafic.

Fălticeniul se confruntă cu probleme în alimentarea cu apă potabilă
Staţia de captare a apei Baia III, care asigură mai bine de jumătate din apa potabilă care ajunge la robinele fălticenenilor, a fost scoasă din funcţiune în cursul nopţii de miercuri spre joi. În urma ploilor torenţiale de miercuri şi a topirii zăpezilor din zona de munte, apa Moldovei a venit învolburată şi a înfundat cele trei pompe submersibile ale staţiei de captare. Primele probleme au apărut imediat după ploile de miercuri, angajaţii ACET fiind nevoiţi să cureţe două pompe, care au fost înfundate la loc în scurt timp. Joi dimineaţă nivelul Moldovei în zona pompelor a crescut cu doi metri şi jumătate. Angajaţii operatorului local ACET şi conducerea Primăriei Fălticeni au căutat în tot acest timp soluţii menite să repună sistemul în funcţiune. La ora 13 viceprimarul Sabin Ghilea, aflat la faţa locului, ne-a informat că apa era în continuare foarte mare iar vântul bătea foarte tare pe malurile Moldovei. Cu ajutorul unor utilaje aduse din oraş şi cu suplimentarea echipelelor ACET s-a încercat scoaterea din albie a celor trei pompe pentru a fi curăţate şi pregătite pentru punerea în funcţiune imediat ce vremea se va îmbunătăţi. Pentru ca cititorii să-şi formeze o impresie despre ceea ce se întâmplă la staţia de captare Baia III, vă spunem că, pentru a reuşi dislocarea pompelor din albie angajaţii Agenţiei locale ACET au lucrat agăţaţi de braţul unei macarale. Aceiaşi angajaţi au fost cu greu convinşi să rămână la lucru, pentru că nu li s-au plătit lefurile iar consumatorii nu-şi plătesc la timp datoriile. Autorităţile locale ne-au asigurat că se face tot ceea ce stă în puterea oamenilor pentru ca situaţia să se remedieze în cel mai scurt timp. Din păcate, până la regularizarea albiei şi refacerea digului distrus în urmă cu patru ani, astfel de evenimente vor afecta în continuare furnizarea apei în municipiu.

Măsuri de carantină după depistarea anemiei infectioase în Fălticeni
Circumscripţia Sanitar Veterinară Fălticeni şi Primăria Fălticeni au dispus măsuri de carantină de gradul III în gospodăria unui fălticenean după ce a fost confirmat un caz de anemie infecţioasă la cai. Este vorba de un cal de 4 ani aparţinând unui cetăţean de pe strada Antileşti, suburbia Şoldăneşti. Se presupune că boala s-a produs prin contact cu cabaline dintr-o zonă limitrofă. Boala a mai fost identificată în Fălticeni şi în anul 2000. Autorităţile sanitar veterinare sunt îngrijorate de posibilitatea de a fi contaminate şi alte cabaline existente în zonă. Urmare a acestui caz, în municipiul Fălticeni se vor organiza filtre pentru circulaţia cabalinelor. Cu sprijinul Poliţiei Fălticeni, inspectorii şi medicii sanitar veterinari arondaţi Circumscripţiei Sanitar Veterinare Zonale, vor verifica dacă respectivii cai găsiţi în trafic au microcipuri de identificare şi carnete cu vizele de sănătate pentru anul 2006. La această dată, din cei peste 120 de cai aflaţi în gospodăriile fălticenenilor, cel puţin 30 nu au microcipuri de identificare şi avize sanitar-veterinare. Animalul a fost testat serologic şi anul trecut, când testele au fost negative pentru anemia infecţioasă. Stingerea bolii şi ridicarea măsurilor de carantină se va face după sacrificarea animalului bolnav şi efectuarea a 3 dezinfecţii la intervale de o lună. Numărul cazurilor de anemie infecţioasă la cai înregistrate în zona Fălticeni a ajuns la 30, după ce au fost descoperite noi cazuri în Cornu Luncii, Baia şi în municipiul Fălticeni. Şeful Centrului Zonal Sanitar Veterinar ne-a informat că la începutul săptămânii viitoare în zonă se va derula o campanie de sacrificare a cailor bolnavi. Pentru că sunt şi proprietari de cai reticienţi, acţiunea va fi sprijinită şi de poliţişti. Cei care refuză să sacrifice caii vor fi daţi în consemn pentru a fi amendaţi ori de câte ori ies cu animalele din curţi.

Fălticeneni de pretutindeni…
Peste 4.000 de fălticeneni s-au răspândit în ultimii ani pe întreg mapamondul. Viaţa i-a purtat peste tot în această lume, dar în sufletul lor a ramas măcar o fărâmă de Fălticeni. Iată două crochiuri !

Andrei Faraon – un fălticenean doctorand la Stanford University.
Cum a ajuns în SUA ? După cum ne-a mărturisit a avut rezultate bune la competiţiile naţionale de Fizică – în clasa a XI-a şi a XII-a s-a clasat în primii cinci din ţară. După ce a încheiat studiile la Colegiul Naţional „Nicu Gane” (în 1999), a studiat Fizica la Universitatea din Bucureşti. În timpul anului doi şi-a trimis dosarul la câteva din universităţile Americane de prestigiu şi a fost primit la California Institute of Technology, sau mai pe scurt Caltech unde a studiat până în 2004. Dupa Caltech a fost admis la doctorat în Fizica Aplicată la Stanford University. Tema sa de cercetare este în domeniul cristalelor fotonice. Între timp şi-a întemeiat o familie acolo în SUA (s-a căsătorit cu o americancă), dar a ales să se cunune civil şi religioas acasă la Fălticeni.

Falticeneni la Bilbao
Familia Vărăreanu s-a stabilit în Bilbao. Cum este viaţa în noua lor patrie, ne-au spus chiar ei. Transcriem cateva secvenţe din mesajul primit: „…oraşul e minunat, curat, construcţii înalte, oamenii civilizaţi…. Pentru început un român care vine aici are nevoie de loc de muncă şi un acoperiş. Mulţi au obţinut asta mai usor sau mai greu în funcţie de noroc sau cunoştinţele care iau intins o mână de ajutor. Exisă oameni buni şi oameni mai puţin buni ca în toate părţile, dar majoritatea localnicilor sunt umanitari, nu sunt rasişti şi îşi iubesc ţara lor mult.Unii români care au obţinut acte de rezidenţă au cumpărat casa şi au deschis o afacere înaintând de minune. Cu dorul în suflet de locurile natale, cu imaginea părinţilor bătrâni în gând, ne trezim şi mergem în timp…”.
În România, Florin Vărăreanu a lucrat în construcţii la o firmă de a unui văr, iar soţia a lucrat ca vânzătoare. Tot aici a terminat şi o şcoală post-liceală de educator învăţător. Acum, în Bilbao, Florin lucrează tot în construcţii, dar cu o deosebire: „Avem o firmă de construcţii cu români la lucru. Multă muncă, mult de plătit la stat, dar asta e. Copilul merge la şcoală, învaţă euschera, limba başcilor care se vorbeşte în această regiune alături de spaniolă şi româna-moldoveneasca. În România venim în vacanţă, nu putem uita ţara în care ne-am născut şi am crescut.

Meciul Rapid – Steaua a băgat forţele de ordine în şedinţă
Conducerea Poliţiei Municipiului Fălticeni a anunţat suplimentarea forţelor de ordine pentru partida de joi seara, în care Steaua şi Rapid se întâlnesc în sferturile Cupei UEFA. Fanii din Fălticeni ai celor două echipe bucureştene care vor alege să-şi manifeste ataşamentul faţă de culorile alb – vişinii sau roşu- albastru, vor fi supravegeaţi de un număr mare de poliţişti, jandarmi din grupa de ordine publică şi angajaţi ai Poliţiei Comunitare Fălticeni. În acest sens, şefii celor trei instituţii cu atribuţii pe linie de ordine publică din Fălticeni au participat în această dimineaţă la o şedinţă operativă. În urmă cu dpuă săptămâni, după calificarea celor două echipe în sferturile de finală ale Cupei UEFA, peste 200 de fălticeneni au ieşit pe străzi şi au petrecut. Atât Steaua cât şi Rapid au foarte mulţi fani la Fălticeni, ştiut fiind faptul că în ultimii ani mai mulţi din foştii jucători ai Forestei Fălticeni au ajuns să joace la aceste echipe de top. Mai mult, căpitanul rapidiştilor Vasile Maftei este fălticenean, aşa că prietenii de pe strada 2 Grăniceri vor avea motive în plus de bucurie….

Colegi … cu mortul în Primărie
Angajaţii primăriei comunei Boroaia au trăit joi dupa amiază şi vineri dimineaţă o experienţă aparte. Timp de mai multe ore au fost colegi de cameră cu…un mort. Un bărbat de 65 de ani din comuna nemţeană Bicazul Ardelean şi-a găsit sfârşitul sub copitele propriilor cai şi până la efectuarea necropsiei a fost depus în sediul Primăriei Boroaia. Vineri la prânz curiozitatea ne-a fost confirmată telefonic de către o angajată a primăriei care se arăta foarte entuziasmată de faptul că ziariştii au aflat despre „colegul” funcţionarilor. O voce bărbătească ne-a informat că trupul omului a fost în cele din urmă transportat la Fălticeni pentru necropsie. Din primele cercetări s-a stabilit că victima şi-a parcat căruţa cu doi cai, într-o parcare adiacentă drumului comunal Boroaia – Nemţeni. Dupa un timp, bărbatul a mers în faţa cailor pentru a le pune căpăstrul, moment în care caii s-au speriat, au luat-o la vale, acesta fiind prins sub căruţă şi accidentat mortal. În cauză poliţiştii au spus că nu este vorba de comiterea unui accident rutier, întrucât nu s-a produs pe un drum public.

Anunțuri

Introduceti anuntul dumneavoastra

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare / Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare / Schimbă )

Fotografie Google+

Comentezi folosind contul tău Google+. Dezautentificare / Schimbă )

Conectare la %s