Info

Metoda rudei bolnave de COVID-19, o nouă înşelăciune pusă la cale de infractori aflaţi după gratii. Trei fălticeneni au fost reţinuţi

O nouă formă de înşelăciune, pusă la cale chiar de persoane aflate în spatele gratiilor, face victime în zona Fălticeni.

La sfârşitul săptămânii trecute, un procuror din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni a formulat propunere de arestare preventivă pentru trei bărbaţi (toţi din municipiul Fălticeni). Doi dintre aceştia au fost reţinuţi pentru o perioadă de 24 ore, pentru săvârşirea infracţiunii de complicitate la săvârșirea infracțiunii de înșelăciune în formă continuată.

În perioada 31 martie – 14 aprilie 2021, cei doi au înlesnit activitatea infracţională desfăşurată de alţi doi inculpaţi în cauză, care, fiind încarceraţi în penitenciar, au indus în eroare 7 persoane vătămate, afirmând în mod mincinos că, un membru de familie se află în spital pentru a fi tratat ca urmare a infecţiei cu virusul SARS-Cov2, pretinzându-le diferite sume de bani pentru acoperirea cheltuielilor.

Doi dintre inculpaţi s-au prezentat la domiciliile unor victime de unde au preluat diferite sume de bani.

Cel de-al treilea inculpat, faţă de care s-a formulat propunerea de arestare preventivă, avea rolul de a colecta banii şi a asigura legătura dintre aceştia şi inculpaţii încarceraţi în penitenciar.

Judecătorul de drepturi şi libertăţi din cadrul Judecătoriei Fălticeni a admis propunerea procurorului şi a dispus arestarea preventivă a doi inculpaţi pentru o perioadă de 30 zile. Faţă de cel de-al treilea inculpat s-a dispus disjungerea şi formarea unui nou dosar.

 „Precizăm că punerea în mişcare a acţiunii penale şi luarea unei măsuri preventive  reprezintă etape ale procesului penal reglementate de Codul de procedură penală, având ca scop crearea cadrului procesual de administrare a probatoriului, activitate care nu poate în nicio situaţie să înfrângă principiul prezumţiei de nevinovăţie”, se arată într-un comunicat al Parchetului de pe lângă Judecătoria Fălticeni.