Info

„Ziua umorului sau a păcălelilor” Când și cum a apărut …

Biblioteca „Alexandru Donici”

În fiecare an, la 1 aprilie, oamenii din lumea întreagă marchează Ziua păcălelilor sau a Umorului, cunoscută și ca Ziua păcălitului sau Ziua nebunilor, când fiecare încearcă, cu mai mult sau mai puțin succes, să-i facă o șotie colegului, prietenului, vecinului sau unui membru de familie, însă probabil puțini știu cum a apărut această datină.

Originea acestui obicei nu este cunoscută cu exactitate. Unii consideră că aceasta este legată de schimbarea anotimpului, în timp ce alții cred că provine de la adoptarea noului calendar. Ipoteza acceptată de majoritate, însă, susține că obiceiul păcălelilor de 1 aprilie a apărut în vestul Europei, pe la jumătatea secolului al XVI-lea. În vechiul calendar iulian, Anul Nou se sărbătorea la 1 aprilie, dar în 1582, papa Grigorie al XIII-lea a făcut trecerea la noul calendar, care avea să-i poarte numele — calendarul gregorian, sărbătoarea Anului Nou mutându-se de atunci pe 1 ianuarie.

Oamenii…

Vezi articolul original 645 de cuvinte mai mult

Categorii:Info