Info Magazin

Sfinții Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul și Ioan Gură de Aur

Printre sărbătorile Bisericii noastre închinate sfinţilor celor bineplăcuţi lui Dumnezeu se numără şi sărbătoarea Sfinţilor Trei Ierarhi: Vasile cel Mare, Grigorie Teologul şi Ioan Gură de Aur sau Hrisostom, prăznuiţi la 30 ianuarie. De altfel, ei se mai prăznuiesc şi aparte, tot în cursul lunii ianuarie, şi anume: Sfântul Vasile, în ziua întâia, Sfântul Grigorie, în ziua de 25, iar Sfântul Ioan, în ziua de 27 ale lunii.

Se spune că prin veacul al XI-lea s-a produs o neînţelegere între creştinii din Constantinopol. Unii ziceau că Sfântul Vasile, prin marile sale lucrări de binefacere, ar fi cel mai însemnat dintre aceşti trei sfinţi, alţii ziceau că Sfântul Grigorie, prin bogăţia ştiinţei lui, s-ar fi ridicat deasupra celorlalţi şi, în sfârşit, o a treia parte a credincioşilor socoteau că de cea mai aleasă cinstire trebuie să se bucure Sfântul Ioan Gură de Aur, căci nimeni nu l-a putut întrece în cuvântările sale. Pentru că această neînţelegere între credincioşii din cetatea marelui împărat Constantin era cu totul păgubitoare Bisericii, un episcop din acea vreme, şi anume Ioan cel din cetatea Evhaitelor, prin arătare dumnezeiască, s-a ridicat să împace cele trei tabere de credincioşi. Anume, el a rânduit ca pe viitor, în ziua de 30 a lunii ianuarie, să se prăznuiască la un loc aceşti trei sfinţi, ca unii care sunt deopotrivă de bineplăcuţi lui Dumnezeu şi deopotrivă de vrednici să fie cinstiţi de credincioşi. El a înfrumuseţat apoi slujba lor cu felurite tropare, canoane şi cântări de laudă, făcând astfel pace în Biserică. Cuvine-se dar să arătăm pe scurt curgerea vieţii acestei „treimi” de sfinţi şi să vedem în ce stă însemnătatea lor şi care simt asemănările şi deosebirile dintre ei.

Mai multe informații pe crestinortodox.ro