Info Magazin

Fălticenenii și Unirea

Unirea Principatelor Române, înfăptuită la 24 ianuarie 1859, este considerată primul pas important pentru Marea Unire de la 1918.

Etapele premergătoare actului Unirii, precum şi acţiunile unioniştilor din Fălticeni, menite să zădărnicească activitatea ostilă Unirii desfăşurată de separatişti, au fost evocate şi comentate, în decursul timpului, în diferite scrieri.

Fragmente din însemnările scriitorului Nicu Gane

În urma războiului din Crimeea (1853-1856), reprezentanţii puterilor europene, întruniţi la Paris, au decis ca în ambele principate române să se convoace divanurile ad-hoc, în cadrul cărora – ca în adevărate adunări consultative – reprezentanţii poporului român să exprime dorinţele acestuia; cea dintâi şi cea mai arzătoare dintre aceste dorinţe a fost, cum se ştie, realizarea unităţii statale – deziderat exprimat cu putere încă de la 1848 – prin unirea principatului Moldovei cu principatul Ţării Româneşti.

Organizarea alegerilor pentru divanurile ad-hoc a prilejuit adevărate bătălii în toate oraşele Moldovei. „În Folticeni, oraşul meu natal – povesteşte Nicu Gane, martor ocular şi participant activ la evenimente – era pe vremea aceea o generaţiune întreagă de tineri excepţional de numeroasă, compusă din câte doi şi trei fraţi, şi anume fraţii Morţun, Forăscu, Botez, Sungurof, Razu, Pleşescu, Stamate, Văsescu, Ghiţescu, Gane, Măcărescu, Romano etc., toţi în număr de aproape 40, uniţi prin strânse legături din copilărie şi care îmbrăţişasem cu entuziasm ideea mare şi mântuitoare a Unirii.

Toţi eram gata să facem orice jertfe cu averea şi persoana noastră, pentru realizarea acestui ideal care ni se înfăţişa ca un soare luminos pe cerul patriei noastre… Era o suflare puternică de reînviere care trecea peste ţară şi căreianici un obstacoldin lume n-ar fi putut să-i puie stavili”.

În adevăr, Fălticenii au fost printre cele dintâi oraşe moldovene în care s-a format un comitet unionist (27 iunie 1856), pus sub preşedinţia vornicului Alecu Botez Forăscu; unul dintre fiii acestuia, Vasile Forăscu, a lăsat şi el amintiri despre evenimentele desfăşurate, în acei ani, la Fălticeni.

Conform însemnărilor sale, comitetul unionist fălticenean era alcătuit din boieri tineri, funcţionari, răzeşi; doi dintre membrii săi „umblau prin sate,ca să împiedice înrâuririle ce separatiştii căutau a avea printre răzeşii de la munte şi printre sătenii mai cu vază”.

Vigoarea cu care comitetul unionist din Fălticeni a condus marea bătălie pentru alegerile în divanul ad-hoc trebuie înţeleasă şi apreciată şi în funcţie de un alt element: în apropiere de Fălticeni, la Horodniceni, îşi avea reşedinţa Neculai Istrati, unul din cei mai de seamă reprezentanţi ai partidei antiunioniste, în jurul căruia se grupaseră, de asemeni, unii dintre locuitorii însemnaţi ai târgului şi ţinutului.

Un prim conflict între cele două tabere s-a produs în primăvara anului 1857, când profesorul N. Verdeanu a fost destituit din funcţie datorită aderării sale la idealurile unioniste; protestul fălticenenilor a fost prompt şi viguros. Protestele au continuat şi în cursul verii, demascându-se abuzurile administraţiei locale dirijată de partida antiunionistă a lui N. Istrati: nu numai că se făceau diferite presiuni asupra funcţionarilor publici, dar se falsificau şi listele cu numele celor care trebuiau să se prezinte la vot pentru a desemna deputaţii în divanul ad-hoc; apăreau, astfel, persoane care – potrivit regulamentului – nu aveau drept de vot, dar care se bucurau de încrederea separatiştilor, în timp ce partizanii Unirii sau cei care erau doar bănuiţi de simpatii unioniste erau şterşi din liste! Împotriva acestor procedee, a căror incorectitudine şi intenţie frauduloasă erau evidente, fălticenenii n-au recurs numai la memorii şi proteste scrise, ci au acţionat şi prin fapte, la faţa locului.

Astfel, aflându-se într-o noapte că zece dintre cei mai importanţi alegători partizani ai Unirii au fost excluşi din listele electorale cu puţin timp înaintea înscrierii lor în registrele tribunalului, un grup de unionişti – tineri intelectuali şi câţiva negustori – au intrat în clădirea tribunalului şi au silit pe judecători să „revină asupra acelei nedrepte şi cutezătoare hotărâri şi să înscrie la loc pe acele zece persoane şterse din listă; de frică, judecătorii au vrut să fugă, însă împiedicaţi fiind de lumea adunată la tribunal, tot ce s-a cerut judecătorii au făcut” (din amintirile lui Vasile Forăscu). Participarea celor câţiva negustori la această acţiune confirmă aprecierea cuprinsă în raportul trimis la Iaşi de unul din membrii marcanţi ai comitetului din Fălticeni, Alecu Millo (fratele marelui actor Matei Millo): „corporaţiile înţeleg mai bine interesul ţării şi al lor decât domnii proprietari sau cel puţin nu sunt interesaţi, nu văd o speculaţie acolo unde este o cauză politică, o cauză de moarte sau viaţă a ţării lor”.

Falsificarea listelor electorale a continuat, însă, aşa încât alegerile din iulie 1857, stârnind un uriaş val de proteste, au fost anulate, după intervenţia reprezentanţilor puterilor semnatare ale Tratatului de la Paris; noile alegeri, din august, au dat un deplin câştig de cauză partidei unioniste: întreaga listă a unioniştilor a fost aleasă cu majorităţi impunătoare, unul din candidaţi, sătean din Rădăşeni, obţinând chiar unanimitatea voturilor; un altul, Dimitrie Grigoriu-Văsescu, ales cu aproape unanimitatea voturilor la colegiul orăşenesc, avea să fie ales secretar al divanului ad-hoc, rămânând unul din colaboratorii credincioşi ai lui A. I. Cuza.

     O puternică manifestaţie unionistă s-a produs la Fălticeni la începutul iernii anului 1857; de ziua onomastică a caimacanului Nicolae Vogoride, autorităţile – încă sub influenţa separatiştilor, sprijiniţi făţiş de însuşi caimacamul – au dat oraşului o haină festivă, afişând portretul lui Vogoride în faţa primăriei; la îndemnul unui grup de tineri – pe care caimacamul tocmai încercase să-i cumpere trimiţându-le titluri de boierie! – marele portret a fost sfâşiat şi, la cererea mulţimii, lăutarii au început să cânte, „în aplauzele frenetice ale publicului întreg, Hora Unirii, vestita horă a lui Alecsandri, care era cântecul înălţător, hrana noastră sufletească cea de toate zilele…”.

Nicu Gane, căruia îi aparţine această emoţionantă descriere, a trăit la Iaşi ziua de 5 ianuarie 1859, când Alexandru Ioan Cuza a fost ales domn al Moldovei; s-a aflat însă, în Fălticeni, atunci când s-a sărbătorit realizarea Unirii, prin alegerea lui Cuza şi în Ţara Românească.

     După înăbuşirea revoluţiei de la 1848, la Fălticeni, ca şi în restul ţării, s-a dezvoltat o puternică mişcare unionistă. Comitetul local al Unirii, înfiinţat aici printre primele după cel din Iaşi, a iniţiat numeroase acţiuni menite să zădărnicească activitatea ostilă Unirii desfăşurată la Fălticeni de Nicolae Istrati, conducătorul partidei separatiste din Moldova, aflat mereu în apropierea târgului, la conacul său din Rotopăneşti.

Unioniştii fălticeneni trebuiau, de asemenea, să contracareze uneltirile duşmănoase ale reprezentantului permanent al Consu latului austriac de aici.

Faţă de abuzurile autorităţilor reacţionare şi persecuţiile repetate la care erau supuşi fruntaşii unionişti din oraş şi din împrejurimi, Comitetul unionist din Fălticeni a înaintat la 1 mai 1857 un memoriu de protest către reprezentantul Franţei, baronul de Talleyrand, demascând cu vehemenţă politica perfidă a căimăcămiei şi a organelor sale servile din subordine. Memo riul dezvăluia, printre altele, că, în aprilie 1857, la Fălticeni fusese destituit din învăţământ, pentru activitate unionistă, Nicolae Verdeanu.

„Guvernul Moldovei se arăta în memoriu – nu se mărgineşte a face toate silinţele, a întrebuinţa toate mijloacele pentru a intimida şi a stinge toate dorinţele noastre, a căror exprimare liberă ne-a fost garantată de tratatul de la Paris. El vine acum să ne răpească tot ce avem mai scump: instrucţia copiilor noştri”.

Memoriul era semnat de vreo 25 de persoane, printre care şi Nicu Gane.

La 20 iulie 1857, locuitorii din Fălticeni au adresat un nou memoriu către Consulul francez de la Iaşi, Victor Place, arătând că organele politice din ţinutul Fălticeni exclud din listele electorale pe unionişti, îi intimidează pe funcţionarii cinstiţi, nesocotesc interesele şi aspiraţiile populaţiei. În timpul alegerilor pentru Divanul Ad-hoc, când departamentul din Iaşi telegrafiază ispravnicului din Fălticeni ce măsuri să întreprindă pentru a falsifica alegerile, Comitetul unionist din oraş zădărniceşte aplicarea acestor indicaţii şi doboară în aceeaşi noapte stâlpii de telegraf, întrerupând astfel legătura cu organele căimăcămiei.

În pofida faptului că atunci când delegaţii din ţinut s-au adunat la Fălticeni spre a-şi desemna candidatul „au fost înconjuraţi de 50 de jandarmi şi o mulţime de plăieşi, care prin violenţă şi ameninţări căutau să-i determine a-şi da votul pentru candidatul separatist”, fălticenenii au reuşit să aleagă deputat un unionist, iar ulterior, când alegerile generale falsificate au fost anulate, victoria partizanilor Unirii a fost unanimă.

La sfârşitul aceluiaşi an, în primele zile ale lui decembrie, caimacamul Nicolae Vogoride, în speranţa că va atrage de partea sa pe unii dintre tinerii unionişti din Fălticeni, le-a trimis acestora decrete de boierie, cu ranguri de căminar, spătar, agă etc. Respingând categoric aceste false onoruri, tinerii vizaţi, în frunte cu Nicu Gane, în ziua de 6 decembrie, ziua onomastică a caimacamului, s-au strâns la primărie, unde, în faţa mulţimii adunate, au aruncat cu pietre în tabloul lui Nicolae Vogoride. Poliţia, venită în grabă la faţa locului, n-a îndrăznit să tragă în mulţimea entuziastă, care s-a prins într-o fremătătoare şi largă horă a unirii. În zilele care au urmat, căimăcămia a ordonat destituirea lui Nicu Gane din funcţiile publice. Faptul acesta a mărit şi mai mult popularitatea sa: Nicu Gane a fost sărbătorit ca un erou al zilei.

Fălticenenii consideră o mare cinste pentru oraşul lor şi împrejurarea că primul director şi profesor al celei dintâi şcoli de stat de aici, Neofit Scriban, ajuns ulterior rector al Seminarului „VeniaminCostache” din Iaşi, partizan înflăcărat al unirii, a fost omul de încredere al partidei naţionale ieşene, fiind însărcinat să ducă, într-o noapte, de la Iaşi la Bucureşti, actele secrete ale unirii, ascunse în sân, de teama poliţiei. Peste câţiva ani, în 1860 şi 1864, când Al. I. Cuza a vizitat oraşul Fălticeni, populaţia târgului l-a primit cu flori şi aclamaţii de nespusă bucurie. De atunci şi până astăzi, în fiecare an, ziua de 24 Ianuarie este sărbătorită la Fălticeni ca una dintre cele mai scumpe aniversări.

     Separatiştii, în frunte cu postelnicul cărturar Nicolae Istrati, proprietarul moşiei Rotopăneşti, cu relaţii în Iaşi şi Vaslui, erau susţinuţi de guvernul caimacamului Nicolae Vogoride şi de către dr. Ignatz Diaconovici, agent consular al Austriei, care locuia în Fălticeni, peste drum de casele lui Matei Gane, de pe Strada Mare. Separatiştii îi aveau pe fraţii Lupu şi Mihai Botez, Iordache Vârnav, fraţii Grigore şi Lupu Răhtivanu, Costache Ciudin, Ioniţă Botez, Matei Gane, Costache Ghiţescu, Alexandru Ciurea, Ioniţă Secară, Alecu Holban, secretar intim al lui N. Istrati.

Comitetul unionist, în frunte cu vornicul Alecu Forăscu, număra 47 de membri, dintre ei evidenţiindu-se fraţii Manolache, Costache şi Dimitrie Morţun, fraţii Iancu şi Vasile Cantacuzino, fraţii Matei şi Alecu Millo, fraţii Dimitrie şi Alecu Grigoriu (Văsescu), fraţii Forăscu, Măcărescu, Romano ş.a., stareţii de la mănăstirile Râşca şi Slatina şi clăcaşii: Gheorghe Arghirescu din Arghira, T. Drugă din Basarabi, Vasile Airinei din Bogdăneşti, Axinte Boboc din Boroaia, Costache Acasandrei din Dolheştii Mari, Toma Dascălu din Forăşti, Gheorghe Tănăsoaia din Oprişeni, Vasile Ichim din Petia, N. Aniţei din Preuteşti, Toader Grumăzescu, Petru Mazilu şi Toader sin Pavăl a Oanei din Rădăşeni, S. Stoleru şi N. Balaban din Şoldăneşti.

Momentul Unirii la Fălticeni, a fost relatat în articolul Sofiei Cocea, apărut în „Steaua Dunărei”, intitulat Serbarea Unirei în oraşul Folticeni.

     Marţi, la 27 ianuarie, se adunară toţi fălticinenii la biserica numită Adormirea; acolo sta boierimea, neguţătorimea, geandarmeria şi un popor numeros; însă ceea ce desfăta mai mult ochii, era aspectul şcolarilor, decoraţi toţi cu culorile Unirei: patru dintre ei, purtând costumul naţional, ţineau un frumos steag tricolor, pe lângă care se grupa toată această tinerime, plină de viaţă şi de speranţă.

După Te-Deum, ieşind din biserică în mijlocul veselor strigări ale poporului, merseră cu toţii la locuinţa Administratorului, în casele domnului A. Forăscu. D-l Milo (administratorul), transportat de bucurie, vorbi astfel: „D-zeu a încoronat astăzi dorinţa Românilor! Iată, fraţii de peste Milcov au împlinit aceea ce noi am început. Alexandru Ioan I s-a proclamat Domn şi al Valahiei. Să serbăm dară astăzi Unirea ţărilor noastre surori, Unirea aceea atât de dorită. Să serbăm reînvierea naţiunei române. Să serbăm această măreaţă zi. Piară dintre noi intrigile, patimile, discordia, ca cu toţii strânşi împrejurul tronului, să iubim pe Prinţul nostru şi să nu avem nimic mai scump decât patria şi fericirea ei”.

După aceasta, neguţătorii prezentând pâinea şi sarea, Preşedintele Municipalităţii rosti felicitări din partea cetăţenilor.

Apoi profesorul ţinu un cuvânt şi, luând steagul din mânile şcolarilor, îl închină Administratorului, care primindu-l strigă: „Români, acesta este steagul mărirei noastre! Înălţaţi-l, ţineţi-l totdeauna sus, fiţi totdeauna credincioşi lui şi siliţi-vă a vă face demni de viitorul deschis României prin curajul şi patriotismul deputaţilor!”

Pe urmă Protopopul rosti iarăşi un cuvânt din partea clerului, şi în fine din partea tribunalului D-l Nicu Gane depuind felicitările sale, încheie zicând:

„Serbarea aceasta este atâta de solemă, bucuria inimilor noastre este atâta de mare, încât expresiunile ne lipsesc şi nu o putem arăta prin cuvinte. Sentimentele ce ne au cuprins astăzi sunt mai presus de tot ce s-a zis, mai presus de tot ce aşi putea zice”.

Subadministratorul ocolului se înfăţişă atunci cu 20 de tineri îmbrăcaţi româneşte: odată o horă mare se încinse în curte, horă frumoasă, în care boierul juca alăturea cu ţăranul şi neguţătorul, armaţi de acelaşi joc, ne mai gândind alta în acele momente decât că toţi sunt Români, toţi deopotrivă chemaţi la banchetul cel mare al naţiunei. Poporul, esaltat astă dată, nu de rachiu, ci de bucurie şi fericire, juca hora unirei pe toate uliţele.

     Seara luminaţia a fost mai frumoasă decât în serile precedente; mai multe transparente, pe care se vedeau iniţialele A. I. încungiurate de ghirlande şi deasupra lor doi îngeri ţinând o coroană. Pe unele era scris: Virtutea a triumfat. Pe altele: Onoarea este a deputaţilor români. Jidovii au luminat asemenea havra lor foarte frumos. Muzica locului se lasă poporului şi o altă muzică adusă din Botoşani se întrebuinţă pentru bal. Salonul era împodobit cu materii tricolore şi cu cununi verzi; în fund un buchet de brazi în mijlocul căruia străluceau  literele A. I.

     Pregătirile au fost foarte bune şi balul foarte vesel, cu toate că unele dame lipseau, cu toate că unele persoane din cele deprinse a crede că numele face nobleţea, căutau oarecum a trage linie între dânsele şi între lumea ce se afla acolo.

Unele figuri exprimau mai mult indiferenţa decât plăcerea; dar mă grăbesc a spune că acestea erau în mic număr, şi entusiasmul celorlalţi dovedeşte că Folticenii ştiu a se bucura cel puţin împreună cu naţiunea, dacă n-au ştiut a lucra pentru dânsa.

La masă se reînoiră urările şi voioasele strigări: „Vivat Unirea! Vivat Prinţul nostru! Vivat Principesa! Vivat deputaţii! Vivat Panu, Kogălniceanu, Roseti, Brătianu! Vivat deputaţii de peste Milcov!” 

După bal, tinerii însoţiţi de muzică, cântând hora, se preumblară pe uliţi până la ziuă; ei salutară ivirea aurorei strigând încă odată: „Vivat Unirea!”

Astfel se termină aici marea solemnitate, pompoasa serbare a Unirii Principatelor. Astfel s-a celebrat această zi frumoasă şi unică în istoria noastră. Horă la început, horă la finit! Nici un joc n-are românul mai drag decât hora, emblema Unirei şi a Frăţiei.

Sursa: „Fălticeni repere în timp”, autor Vasile Nistoreasa