Info

Şomuz Fălticeni a disputat primul joc de pregătire la Miercurea Ciuc. Urmează amicalul cu Aerostar Bacău

După doar două antrenamente, Şomuz Fălticeni a disputat primul joc de pregătire din acest an.

Echipa pregătită de profesorul Daniel Stoica a făcut o deplasare de peste 200 de kilometri pentru a întâlni echipa de ligă secundă FK Csíkszereda. Gazdele s-au impus cu 6-2 (1-0)

După un start de meci sub semnul echilibrului, echipa mai experimentată a pus stăpânire pe joc. La pauză avantajul gazdelor a fost de 1-0.

Cu un lot restrâns momentan, oboseala s-a acumulat pe parcursul reprizei secunde, iar Csíkszereda s-a distanţat pe tabela de marcaj. La 3-0 pentru gazde, fălticenenii au avut reuşit să marcheze două goluri în doar două minute, prin Ionuţ Polifron şi camerunezul Franck Tchassem. Pe final, jucătorii noştri au căzut fizic, iar echipa gazdă a reuşit să marcheze încă trei goluri.

„A fost un test destul de reuşit, pe de o parte, şi supărător pe de altă parte. Partea bună a fost că am ţinut piept 80 de minute, în condiţiile în care ne-am prezentat în 13 jucători de câmp, din care 4 jucători în perioada de probă. Supărător este că în ultimele zece minute am încasat 3 goluri. Greşelile individuale le-au permis gazdelor săînscrie de 5 ori. Şi-a spus cuvântul şi oboseala unora dintre jucători, din cauza kilogramelor în plus acumulate, în condiţiile în care a fost transmis un program individual de lucru pentru ultimele două săptămâni din vacanţă. Mergem mai departe, ne antrenăm şi aşteptăm întăriri”, a declarat antrenorul Daniel Stoica pentru Fălticeni Online.

Şomuz a început jocul de la Miercurea Ciuc în următoarea formulă:

Chindriş Claudiu – Dohataru Iulian, Toukam Franck, Njindja Wilfred, Cătălin Ursu, Iosif Netbai (Ionuţ Polifron), Zeamă Ionel, Vartolomeu Ionuţ, Robciuc Florin, Tchassem Franck, Tutuţa Cătălin.

În repriza a doua au intrat: Andrei Pascal, Chisăliţă Florin, Cazacu Alin, Netbai Iosif.

Următorul joc de pregătire este programat vineri, 22 ianuarie, la ora 13.00, în compania echipei Aerostar Bacău (Liga 2). Meciul se va juca la Piatra Neamţ (iniţial trebuia să se dispute la Roman).