info sport

Șomuz Fălticeni a început pregătirea de iarnă / Galerie foto

Pe un frig pătrunzător, Șomuz Fălticeni a început pregătirea de iarnă pe Stadionul “Constantin Jamaischi”.

La primul antrenament din acest an au participat 13 jucători, între aceștia și câteva nume noi.

Este vorba despre Iosif Netbai (venit de la Foresta Suceava), Ionel Zamă (care a mai evoluat la Șomuz) precum doi juniori aflați în perioada de probă: Ionuț Vartolomeu (Sportul Chișcani) și Ionuț Polifron (CSU Craiova).

Pe lângă aceștia, la antrenamentul coordonat de antrenorul Daniel Stoica, cu sprijinul  antrenorului secund Florin Ailenei și al preparatorul fizic Adrian Levițchi, au fost prezenți: Bogdan Forizs, Cătălin Tutuța, Iulian Dohotaru, Florin Chisăliță, Njindja Wilfred, Franck Tcassen, Franck Toukam, Alin Cazacu, Andrei Pascal. Acestora li se vor alătura, la următoarele antrenamente, portarul Claudiu Chindriș, Eduard Julei, Cătălin Ursu și Florin Robciuc.

La reunirea lotului a fost prezent și Daniel Păiuș, însă acesta a anunțat că renunță la fotbal, din motive personale.

După cum v-am informat, în această săptămână Șomuz Fălticeni va susține două jocuri de pregătire în compania unor echipe din Liga a 2-a:

  • Miercuri, 20 ianuarie, ora 14.00 , cu FK Csikszereda, la Miercurea Ciuc.
  • Vineri, 22 ianuarie, ora 14.00, cu Aerostar Bacău, la Roman.

“Începem pregătirea de iarnă cu aceleași gânduri, să facem un campionat bun, pe care să-l teminăm în primele trei din grupa noastră. Avem 6 jucători plecați, dar așteptăm înlocuitori. Din ceea ce știu eu, alături de echipă a venit un sponsor important care ne va ajuta să aducem jucători pentru următoarea parte a campionatului. Sunt deja câțiva jucători în probe, născuți în 2000 și 2001, dar nu se știe dacă vor rămâne. Avem două meciuri de pregătire, în această săptămână, cu Miercurea Ciuc și Aerostar, echipe din Liga a 2-a, în care vrem să evaluăm bine jucătorii care se vor alătura lotului”, ne-a declarat antrenorul Daniel Stoica.

Managerul sportiv, profesorul Iulian Darabă, a confirmat existența unor discuții avansate pentru cooptarea la club a unui investitor interesat să susțină financiar activitatea echipei de fotbal, însă mai multe detalii vor fi oferite după concretizarea acestei colaborări.

Galerie foto – Alex Săvescu