info cultură

Cristina Stănciulescu în dialog cu Bogdan-Alexandru Stănescu despre cel mai recent roman al Elenei Ferrante

Miercuri, 21 octombrie, începând cu ora 19.00Editura Pandoram M îi invită pe iubitorii de literatură din România să urmărească un dialog între jurnalista Cristina Stănciulescu și Bogdan-Alexandru Stănescu, coordonatorul colecției Anansi. World Fiction, pornind de la cea mai recentă carte a Elenei Ferrante tradusă în limba română: Viața mincinoasă a adulților. Tema dialogului este „Trecerea de la adolescență la maturitate” și este inspirată din povestea personajului principal al cărții, Giovanna.

Evenimentul va fi transmis pe paginile de Facebook Anansi. World Fiction (https://www.facebook.com/anansi.worldfiction/) și Cărturești (https://www.facebook.com/Carturesti/).

Viața mincinoasă a adulților, prima carte scrisă de Elena Ferrante după Tetralogia Napolitană, este cu siguranță una dintre cele mai așteptate apariții editoriale ale acestei toamne de către cititorii din întreaga lume.

Romanul spune povestea Giovannei, a cărei lume se prăbușește când își aude tatăl spunând că fața ei își pierde drăgălășenia și începe să semene cu cea a disprețuitei mătuși Vittoria. Viața ei devine o căutare chinuitoare a oglinzii în care să se poată vedea cu adevărat.

Giovanna se caută pe sine în două orașe înrudite ce se urăsc reciproc: un Napoli al înălțimilor și al rafinamentului și același oraș, dar al adâncurilor, un loc al excesului și al vulgarității.

Fata se mișcă între cele două realități înainte și înapoi, fără a găsi răspunsuri sau o cale de a se salva, ajungând, în schimb, la o maturizare pe care nu a dorit-o și care nu e nici pe departe atât de frumoasă pe cât crezuse.

Ediția în limba română a cărții apare în traducerea Ceraselei Barbone.

Categorii:info cultură