info sport

Șomuz Fălticeni și Bucovina Rădăuți se întâlnesc în Cupa României. Derbiul județean se va juca la Fălticeni

Federația Română de Fotbal a anunțaț programul turului al doilea al Cupei României – faza națională.

După ce a trecut de Dante Botoșani, în primul tur, Șomuz Fălticeni va primi vizita Bucovinei Rădăuți.

Meciul este programat marți 22 septembrie, de la ora 16.30, pe Stadionul „Constantin Jamaischi” din Fălticeni. Din păcate, și acest joc se va disputa fără spectatori.

Pentru Șomuz va fi a doua oară în ultimele 14 zile când va avea de disputat două meciuri în interval de trei zile.

Fălticenenii au disputat deja două meciuri oficiale, ambele câștigate, în timp ce Bucovina Rărăduți nu a apucat să debuteze, din cauza problemelor apărute în urma efectuării testării pentru depistarea infecției Covid 19. Opt jucători și două persoane din cadrul clubului au avut teste pozitive, ceea ce a dus la reprogramarea meciului din prima etapă.

PROGRAMUL MECIURILOR DIN CUPA ROMÂNIEI – TURUL 2

Până la jocul din Cupa României, Șomuz are programat primul joc din noul sezon pe teren propriu.

Sâmbătă, 19 septembrie, la Fălticeni vine nou promovata Sporting Juniorul Vaslui (ora 17 – fără spectatori).

Introduceti anuntul dumneavoastra

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.