Spuneam odată că pentru mine există 3 cercuri ale împăcării. Să te împaci cu tine însuți, să te împaci cu lumea și, apoi, să te împaci cu Dumnezeu. Ce mi se pare remarcabil la etatea mea este că primesc lovituri de la diverși oameni și asta nu mă deranjează. Le accept ca și cum n-ar fi. Le accept ca și cum aș fi împlinit. Oare sunt împlinit sau nu mai am mult până nu voi mai fi? Frumoasă dilemă!

Nu mai reacționez pentru că îmi dau seama că fiecare lovitură
vine de la oameni care nu au trecut încă de primul cerc, acela al împăcării cu
sine însuși. Și, la nivel de la individ, împăcarea cu sine, acceptarea a ceea
ce ești, a familiei din care vii, a educației pe care ai primit-o și a experienței
traumatizante pe care ai acumulat-o pe vremea în care nu erai decât un bulgăre