Studenții din Suceava și Iași împreună pentru un zâmbet!

În fiecare an, studenții de la specializarea Informatică Economică, anul al III-lea, în parteneriat cu Facultatea de Economie și Administrarea Afacerilor din cadrul Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, organizează Licitația Caritabilă „Și mIE îmi pasă”, în amintirea profesorului John Brava.

Tradiția acestei campanii a luat naștere la 7 ani după nefericita pierdere a domnului profesor, fiind o formă prin care acesta să trăiască în continuare în sufletele cadrelor didactice cărora le-a fost coleg, dar și în cele ale studenților, acesta fiind recunoscut pe parcursul vieții pentru dărnicia și bunătatea de care dădea întotdeauna dovadă.

Astfel, la cea de a XI-a ediție a licitației, studenții doresc să continue această tradiție, aducând un sprijin financiar lui Eric, un copil foarte dorit, dar cu care soarta nu a fost tocmai prietenoasă.

La numai câteva luni după naștere, părinții au observat o întârziere motorie, care se agrava odată cu trecerea timpului. În urma controalelor medicale, s-a constatat faptul că Eric suferea de icter fiziologic sever, care s-a transformat rapid în icter nuclear.

De aceea, dorința studenților de la Informatică – Economică este să îl ajute pe Eric să ducă o viață normală, prin sprijinirea financiară a familiei sale pentru tratamentele și terapiile de care micuțul are nevoie, care se desfășoară atât în centre medicale din România, cât și din străinătate.

În preajma Crăciunului, să fim solidari și să contribuim cu toții pentru ca starea lui Eric să se îmbunătățească! Vă așteptăm pe data de 11 decembrie, în amfiteatrul B5, de la ora 18:00, pentru a îndeplini un vis!

Pentru a putea dona aveți disponibile conturile de mai jos:
Asociatia Eric Nicolas – RO36BTRLRONCRT0282030001 (Lei) – RO83BTRLEURCRT0282030001 (Euro)

 

Reclame