Atât de tare m-a atras cartea asta! Descrierea, coperta, titlul, un autor nou de descoperit. Am terminat-o aseară și încă sunt confuză. Nu știu dacă trebuia să mai aștept, să o las să se așeze în mintea mea. Nu știu dacă e bine să scriu chiar acum. Am disecat informațiile, am întors pe toate părțile și tot ce mi-a rămas în minte este „…și dacă?”

Cristina Lincu are o scriitură tare frumoasă. Mi-ar plăcea să o citesc și altă dată. A reușit să construiască un roman psihologic extrem de încurcat, cel puțin așa l-am resimțit eu. Este primul roman de genul acesta cu care nu am putut rezona. Nu te poți pune în locul personajelor pentru că toate (aproape) au probleme psihice. Până la un punct, nu mi-a fost clar dacă există cu adevărat Ana și Ioana sau Ioana nu a fost decât o extensie a personalității Anei. Nu că…