Acțiune pentru identificarea autorilor unor furturi din locuințe comise în Vatra Dornei

În ultima zi a lunii iulie, pe raza municipiului Vatra Dornei s-a desfășurat o acțiune pe linia prevenirii și combateii infracțiunilor contra patrimoniului, urmărindu-se totodată identificarea autorilor în mai multe cauze de furt.

La acțiune au participat 11 polițiști, fiind aplicate 7 sancțiuni contravenționale, în valoare de 1.370 lei.

De asemenea, în cadrul acțiunii au fost reținute și 3 permise de conducere.

În cadrul acțiunii au fost intensificate activitățile de cercetare penală în dosarele penale rămase cu autor necunoscut, ocazie cu care s-au obținutdate și informații în baza cărora a fost identificat autorul unui furt locuință comis în perioada 18-19.07.2018, fiind recuperat prejudiciul de 1500 lei.

A fost identificat autorul furtului unor unelte folosite în construcții, comis în perioada 20-23.07.2018.

În baza probatoriului administrat suspectul a recunoscut comiterea faptei, în cauză fiind efectuate cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de „furt”. În urma consultării procurorului de caz, s-a stabilit ca cercetările să fie continuate cu suspectul în stare de libertate.

Reclame