Carambol cu trei mașini la Dănila Trei persoane transportate la UPU Suceava

Accident rutier în această dimineață la Dănila. În urma unui carambol, în care au fost implicate 3 mașini, 3 persoane au avut nevoie de îngrijiri medicale. Potrivit ISU Suceava, cele trei persoane nu erau încarcerate. Acestea urmează să fie transportate la Unitatea de primiri Urgențe a Spitalului Județean Suceava.

A intervinit modulul SMURD al Detasamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (B2+C). În sprijin a fost trimis și un echipaj al Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările și cauzele care au dus la producerea evenimentului rutier.

Reclame