Trei victime după ce o mașină a intratat într-un gard în Salcea

Accident rutier cu 3 victime, în această seară, pe raza localității Salcea, după ce o mașină a intrat într-un gard.

Modulul SMURD al Detasamentului de Pompieri Suceava a intervenit cu o autospecială pentru descarcerare și o ambulanță B2. La fața locului au ajuns și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

La sosirea salvatorilor, 2 victime reau încarcerate.

Potrivit Inspectoratului pentru Situații de urgență Suceava, toate cele 3 victime au fost transportate la spital pentru îngrijiri medicale de specialitate.

O victimă era semiconștientă iar celelalte două conștiente.

 

Reclame