Grav accident rutier în Milișăuți soldat cu 1 mort și 3 răniți

accident_milisauti_2Un grav accident rutier, soldat cu 1 mort și 3 răniți, s-a produs în această seară pe pe DN 2H, la kilometrul 8, în localitatea Milişăuţi.

O autoutilitară a pătruns pe contrasens, unde a intrat în coliziune frontală cu un autocamion care circula regulamentar, potrivit Centrului INFOTRAFIC din Inspectoratul General al Poliţiei Române.

În urma impactului au rezultat 4 victime din autoutilitară, trei au fost transportate inițial la spitalul din Rădăuți. Ulterior, date fiind leziunile grave suferite, victimele urmau să fie transportate la UPU Suceava.

În cazul celei de-a patra victime a fost declarat decesul de către echipajul unei ambulanțe SAJ Suceava, aflat în trecere în zona în care s-a produs accidentul.

Șoferul de tir nu a necesitat îngrijiri medicale.

Circulaţia rutieră a fost blocată inițial pe ambele sensuri de mers, în condițiile în care valorile de trafic erau în creştere. Traficul rutier s-a reluat în jurul orei 20.50.

Poliția urmează să stabilească împrejurările și cauzele care au dus la producerea acestui accident rutier.

La intervenție a participat modulul SMURD de la Detașamentul Rădăuți, cu autospeciala pentru descarcerare și ambulanța SMURD, și două echipaje ale Serviciului de Ambulanță Județean Suceava.

Reclame