Accident rutier grav în această seară în localitatea Ratoș. O tânără de 18 ani a decedat

Un grav accident rutier s-a produs în această seară pe DN2, în localitatea Ratoș.

Impact între un autoturism și un TIR, în urma căruia două persoane din autoturism, un băiat și o fată, au fost scoase de salvatori în stare de inconștiență. Se pare că în accident a fost implicat și un autocar, fără victime.

Potrivit ISU Suceava, tânărul (în vârstă de 19 ani) a fost transportat la UPU Suceava, iar în cazul fetei (în vârstă de 18 ani) salvatorii au început manevrele de resuscitare la fața locului. Din nefericire  salvatorii au declarat decesul tinerei.

La locul producerii accidentului au intervenit pompierii militari cu o autospecială pentru descarcerare, două ambulanțe SMURD (TIM și B2) dar și un echipaj al Serviciului Județean de Ambulanță.

Polițiștii urmează să stabilească împrejurările în care s-a produs acest eveniment rutier.

Foto – Andreea Petrescu

 

Reclame