Cinci tineri reținuți în urma unui scandal produs într-un club din orașul Siret

Poliţiştii au atras în nenumărate rânduri atenţia că nu tolerează comportamente de tip antisocial cu componentă violentă de natură a induce sentimentul de insecuritate civică şi vor da dovadă de fermitate maximă în aplicarea legii,  astfel încât cetăţenii să perceapă comunitatea suceveană ca fiind una sigură şi civilizată.

Cinci persoane care au săvârşit acte de violenţă şi de tulburare a liniştii publice au fost încarcerate în arestul IPJ Suceava.

Duminică, 13 mai 2018, Poliția Orașului Siret a fost  sesizată prin SNUAU 112 cu privire la faptul că, în incinta unui club din oraşul Siret, a avut loc o agresiune.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 13.05.2018, în jurul orei 01.32,  şapte tineri cu vârste cuprinse între 18 şi 29 de ani, toţi din oraşul Siret, având asupra lor obiecte contondente și tăietor-înțepătoare, au provocat scandal în incinta unui club din localitate, ocazie cu care au agresat două persoane, de  27 şi  23 de ani din oraşul Siret și au distrus oglinda retrovizoare a unui autoturism din parcarea clubului.

În vederea completării probatoriului, la 15.05.2018, poliţiştii cu sprijinul lucrătorilor din cadrul Serviciului Acţiuni Speciale  și a unei grupe de jandarmi din cadrul I.J.J. Suceava,  au pus în executare 5 mandate de percheziție domiciliară emise de Judecătoria Rădăuți.

În urma probatoriului administrat în cauză, la 15.05.2018, faţă de cinci suspecţi  a fost dispusă măsura reţinerii pentru o perioadă de  24 de ore pentru săvârşirea infracţiunilor de „lovirea sau alte violenţe” și „tulburarea ordinii şi liniştii publice”, aceştia fiind  introduși  în Centrul de Reţinere şi Arest Preventiv al I.P.J. Suceava, faţă de ceilalţi doi suspecţi cercetările fiind continuate în stare de libertate.

Poliţiştii atrag încă o dată atenţia celor care nesocotesc normele legale că vor acţiona în continuare cu fermitate maximă, comportamentele de tip antisocial de natură a afecta gradul de siguranţă al cetăţenilor nefiind tolerate.

Conducerea IPJ Suceava îi avertizează încă o dată pe cei pretabili la săvârşirea de fapte antisociale că poliţiştii vor acţiona cu profesionalism şi fermitate  maximă în orice situaţie de natură a aduce atingere ordinii şi liniştii publice, măsurile privative de liberate urmând a fi dispuse conform prevederilor legale.

 

Reclame