Șoferi fără persmis de conducere sau în stare de ebrietate pe drumurile județului Suceava

Duminică, 6 mai, la ora 09.40, o patrulă din cadrul Poliției Municipiului Suceava a oprit pentru control, pe B-dul 1 Mai din localitate,  autoturismul condus de un localnic de 66 de ani.

În urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul are permisul de conducere reținut și dreptul de a conduce vehicule pe drumurile publice suspendat din anul 2017.

În aceeași zi, la ora 23.18, Secţia 5 Poliţie Rurală Dărmănești a fost sesizată despre producerea unui accident rutier soldat cu pagube materiale pe DC 38, din comuna Dărmănești, conducătorul auto fiind sub influența băuturilor alcoolice.

Din primele cercetări, polițiștii au stabilit faptul că, la 06.05.2018, ora 23.15, în timp ce conducea autoturismul pe DC 38, din comuna Dărmănești, un localnic de 45 de ani, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a intrat în coliziune cu un autoturism parcat.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 1,18 mg/l alcool pur în aer expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

Totodată, în urma verificărilor efectuate în bazele de date, polițiștii au constatat faptul că, bărbatul nu deţine permis de conducere pentru nici o categorie auto.

           

În noaptea de duminică spre luni, în jurul orei 00.15, un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului Vatra Dornei a oprit pentru control pe strada Republicii din localitate, autoturismul condus de un bărbat de 58 de ani, din comuna Dorna Arini.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,42 mg/l alcool pur în aer expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

 

            La aceeași oră, un echipaj din cadrul Poliţiei Municipiului C-lung Moldovenesc, a oprit pentru control pe strada Ion Cocinschi din localitate, autoturismul condus de un localnic de 49 de ani.

Întrucât emana halenă alcoolică, conducătorul auto a fost testat cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,94 mg/l alcool pur în aer expirat, după care, la spital, i s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În toate cazurile prezentate, polițiștii au întocmit dosare penale.

Reclame