CNAIR a alocat 20 de milioane lei pentru Centura Municipiului Rădăuți

Prefectul Județului Suceava, Mirela Elena Adomnicăi a anunțat că au fost alocate 20 de milioane de lei, de către Compania Națională de Administrare a Infrastructurii Rutiere – CNAIR, pentru lucrări la Centura municipiului Rădăuți.

“Așa cum am estimat  anterior, banii au fost alocați și au intrat în contul  Direcției Regionale pentru Drumuri și Poduri Iași – DRPD. Ordinul de începere a lucrărilor va fi semnat joi 26 aprilie”, a declarat prefectul Mirela Elena Adomnicăi.

Lucrările ce vor fi executate vor consta  în mutări sau protejări de rețele electrice aferente Tronsonului R4, în valoare de 400000 lei, lucrări la  structurile de poduri și pasaje de cale ferată, și de expropriere.

Tronsonul R4 are o lungime de circa 3,5 km, pleacă din sensul giratoriu al intersecției cu DN 17A, traversează DN 17A, calea ferată Dornești – Nisipitu pe un pasaj, parcurge terenuri din intravilanul municipiului Rădăuți și ajunge la kilometrul  zero de plecare.

Până în prezent, la acest obiectiv de investiții s-au finalizat următoarele prestații: s-a intabulat dreptul de proprietate al statului și dreptul de administrare al CNAIR asupra coridorului de expropriere, au fost întocmite documentații cadastrale individuale, precum și rapoarte de evaluare pentru 53 de imobile din cele 556 imobile cuprinse în HG 175/2012, privind declanșarea procedurilor de expropriere a imobilelor proprietate privată care constituie coridorul de expropriere al lucrării Varianta de ocolire Rădăuți, reprezentând 10% din cărțile funciare individuale.

Reclame