Un blestem – recunoștința

Tolsto

4637fa06a719bd688e079786337a708fDe fiecare dată când aud cuvântul recunoștință, parcă îmi ia Dumnezeu mințile. Ochii mi se pironesc în zare, mâinile mi se încleștează și creierul merge pe repeat, iar și iar, ca un damnat condamnat să trăiască la nesfârșit același coșmar. Am ajuns în faza în care acest cuvânt poate să-mi ruineze toate relațiile, relații pe care le contaminează, să-mi șubrezească punți considerate până atunci de-a pururea legături între sufletul meu și a celor cu care conlucrez entuziast, fără scop lucrativ, desigur, zi de vară până-n seară.

Așa cum ne învață pe noi psihologia, fiecare efect are și o cauză, iar acea cauză trebuie să căutăm în mentalitatea omenească. A cunoaște bine cauza, a o înțelege nu înseamnă neapărat că există un antidot la această boală. Nu, în niciun caz! Pur și simplu nu-mi doresc tratament pentru așa ceva, deoarece în mediul meu interior recunoștința e cuvântul tabu cu toate consecințele…

Vezi articolul original 283 de cuvinte mai mult

Reclame