Rătăcind în iarnă…primăvara… Violetta Petre

„Ingerii sunt spirite inaripate, prietene cu spiritul tau inaripat.“

Plouă nepermis de tandru, într-un dans ameţitor,
Cerul, ca un policandru, mai aprinde câte-un dor.
Printre picături de ploaie, se strecoară câte-un fulg,
Îngerii, din aripi grele, câte-o albă rugă-şi smulg.

Ninge nepermis de-albastru, într-o noapte de prier,
Primăvara e-ntr-o gară, singuratic pasager-
Rătăcită la hotare, sub umbrela unui vis,
Într-un geamantan de gheaţă, toţi cocorii i-a închis.

Suferă de amnezie, nu mai ştie când şi cum,
Să găsească-n calendare, al narciselor, parfum.
Verdele-n siberii doarme (l-a pierdut în drumul ei)
Pe un pat de lăcrămioare, învelit în flori de tei.

Se priveşte în oglindă şi se miră cât de mult
S-a schimbat de când aşteaptă trenu-acela de demult,
Ce sosea la oră fixă. Azi nimic nu e la fel,
De o vreme-agonizează, doar prin paturi de hotel.

Anotimp cu flori în braţe, răscolind melancolii,
Ai uitat când ţi-e menirea să ne mângâi şi să vii!
19.03.2018

 Iarnă infatuată
Violetta…

Vezi articolul original 431 de cuvinte mai mult

Reclame