Accidente rutiere la Mitocu Dragomirnei și Adâncata

Modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Suceava, cu o autospecială pentru descarcerare și două ambulanțe SMURD (B2+TIM), a intervenit la două accidente rutiere, produse în cursul zilei de sâmbătă.

Primul, anunțat la 112 în jurul orei 8:30, s-a produs pe raza comunei Mitocu Dragomirnei, unde un autoturism, în care se aflau o femeie de 39 de ani și fiica acesteia de 3 ani, a părăsit carosabilul și a intrat într-un copac de pe marginea drumului.
Cele două victime, neîncarcerate, conștiente, au fost transportate la spital.

Al doilea accident, s-a produs pe raza comunei Adâncata, în jurul orei 13:00. La fața locului, pompierii militari au găsit o mașină ieșită în afara părții carosabile, răsturnată pe cupolă, fără persoane încarcerate.
Două victime, un bărbat și o femeie, conștiente, au fost preluate de echipajele SMURD. După evaluarea medicală, cei doi răniți au fost transportați la UPU Suceava, pentru investigații suplimentare și tratament de specialitate.

Sursa: ISU Suceava

Reclame