Expoziția „Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie” a ajuns la Iași

După ce a avut un succes deosebit la Muzeul Bucovinei din Suceava, unde a fost deschisă la 14 august 2017, expoziția „Ștefan cel Mare. Din istorie în veșnicie” este găzduită de Palatul Culturii din Iași, în spatiile Muzeului de Istorie, în perioada 1 martie – 7 aprilie 2018.

La vernisaj a participat președintele CJ Suceava, Gheorghe Flutur, împreună cu directorul Muzeului Bucovinei, Emil Ursu.

Evenimentul este inclus în Programul Ștefanian, inițiat anul trecut de CJ Suceava, și este dedicat aniversării a 560 de ani de la urcarea pe tronul Moldovei a marelui voievod Ștefan cel Mare, pentru a marca personalitatea celui care constituie și astăzi un model, devenit un mit al românilor, și aducerea în prim-plan a Cetății de Scaun și a Sucevei medievale, principală reședință domnească, centru politic, militar și religios al Moldovei.

Expoziția este realizată de Muzeului Bucovinei Suceava și Muzeului Național de Istorie a României București, în parteneriat cu Muzeul Național de Artă al României București, Muzeul Național al Literaturii Române București, Complexul Muzeal Național „Moldova” Iași, Complexul Muzeal Judeţean Neamț, Complexul Muzeal Judeţean „Iulian Antonescu” Bacău, Muzeul Judeţean „Ștefan cel Mare” Vaslui și Muzeul Judeţean Botoșani.

Prin cele aproximativ 300 de piese, sunt evidențiate fragmente din strălucirea Moldovei ștefaniene, mărturii peste timp a celor 47 de ani de domnie a marelui voievod.

Dintre numeroasele exponate amintim stindardul liturgic dăruit de Ștefan cel Mare Mănăstirii Zografu, o spadă decorată pe buton cu numele Ștefan, similară celei aflate la Muzeul Topkapî din Istanbul, tezaure monetare, obiecte de podoabă.

Evenimentul de la  Iași a fost prezentat de prof. univ. dr. Ștefan S. Gorovei, cel mai important cercetător al domniei lui Ștefan cel Mare. Expoziția este însoțită de un catalog în care sunt prezentate toate piesele expuse și texte cu privire la domnia lui Ștefan cel Mare și care beneficiază de un Cuvânt înainte aparținând lui Ștefan Gorovei.

La vernisaj au participat Mihai Chirica, primarul Municipiului Iași, Paul Cotîrleț, secretar de stat la Ministerul Culturii și Identității Naționale, șef al Departamentului de Identitate Națională (Centenar), personalități culturale și ale lumii academice.

În remarcile sale, Ștefan Gorovei, vorbind despre Ștefan cel Mare, patriotul, strategul, înțeleptul, curajosul om de stat, care trebuie să rămână modelul de urmat, definea ctitoriile lui Ștefan cel Mare ca adevărate rugăciune închinate lui Dumnezeu, Ștefan cel Mare devenind icoana la care se închină astăzi urmașii.

„Am vorbit despre Programul Ștefanian, am făcut apel la unitatea Moldovei, iar noi, cei din dreapta Prutului, să fim mereu alături de frații noștri, să fim liantul, cum și-a dorit și a reușit marele voievod Ștefan cel Mare și Sfânt, și care nu știu ce ar zice astăzi despre unitatea Moldovei”, a declarat Gheorghe Flutur.

Expoziția va fi deschisă pe 23 aprilie la Bistrița, iar pe 1 Decembrie va fi vernisată la Alba Iulia, în Sala Unirii.

De la Iași, Gheorghe Flutur a plecat la Soroca, unde va discuta despre parteneriatul de colaborarare cu Raionul Soroca, inclusiv pe Programul Ștefanian, Cetatea Soroca fiind o altă ctitorie a lui Ștefan cel Mare.

“As vrea să anunț că pe 27 martie, cu ocazia Unirii Basarabiei, simultan la Suceava, Chișinău si Alba Iulia vom realiza un eveniment axat pe vernisajul unei expoziții Centenarul Marii Uniri.

Atunci, la Suceava, vom semna și protocoale de colaborare Județul Suceava- Raionul Soroca, ca reprezentantă a Basarabiei, precum și CJ Suceava – CJ Alba.

Este și un gest simbolic, de a aduce împreună, într-un eveniment, cele 3 provincii istorice care s-au unit în 1918 cu Țara, realizându-se Marea Unire de la 1 Decembrie 1918”, a precizat Gheorghe Flutur.

Foto – Curierul de Iași

Reclame