Intervenție de aproape 6 ore pentru stingerea incendiului din Rădăuți soldat cu un mort și pagube materiale

Militarii Detașamentului de Pompieri Rădăuți și ai Gărzii de Intervenție Siret au intervenit seara trecută, cu cinci autospeciale și o ambulanță SMURD, pentru localizarea și lichidarea unui incendiu izbucnit în municipiul Rădăuți, pe strada Calea Bucovinei.

La sosirea echipajelor, ardeau generalizat două gospodării, locuințe și construcții anexe, cu pericol de propagare la clădirile învecinate.

După localizarea flăcărilor, pompierii au pătruns într-una dintre locuințe, unde din nefericire au găsit trupul carbonizat al proprietarului, un bărbat în vârstă de 86 de ani.

La prima gospodărie au ars acoperișul casei pe aproximativ 150 de metri pătrați, casa scării și bunuri materiale din interior. S-au degradat pereții și tavanul camerelor de la mansardă și de la parter, elemente de tâmplărie, precum și izolația exterioară și a camerelor învecinate, pe o suprafață totală de aproximativ 150 de metri pătrați.

La a doua proprietate, au ars anexele gospodărești (o cameră de locuit și o magazie de lemne), cu bunurile aferente, pe o suprafață de aproximativ 100 de metri pătrați. A ars și acoperișul casei pe 100 de metri pătrați și s-a degradat tavanul pe 150 de metri pătrați.

Flăcările au izbucnit în dormitorul proprietarului găsit decedat, cel mai probabil din cauza jarului căzut din soba cu acumulare de căldură.

Incendiul a fost lichidat la ora 1:50, iar pompierii au salvat restul locuințelor și clădirile învecinate.

Reclame