Evenimente rutiere pe fondul neadaptării vitezei la Berchișești și Stroiești

Duminică, 25 februarie 2018, în jurul orei 09.30, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă pe DN 2E, în afara localităţii Berchişeşti, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, carosabilul fiind umed, un bărbat de 38 de ani din judeţul Iaşi, a pierdut controlul asupra direcţiei de mers și a părăsit partea carosabilă, după care s-a răsturnat într-un șanț. Din accident, a rezultat rănirea ușoară a conducătorului auto.

                        În aceeași zi, la ora 21.00, în timp ce conducea autoturismul pe DN 17, în afara localității Stroiești, pe fondul neadaptării vitezei la condiţiile de drum, o tânără de 19 ani, din oraşul Gura Humorului, a pierdut controlul asupra direcției de mers și a pătruns pe sensul opus, intrând în coliziune cu parapetul metalic de pe marginea părţii carosabile.

În urma impactului, a rezultat avarierea autoturismului și distrugerea parapetului metalic. Ulterior, în jurul orei 22.47, întrucât acuza dureri la spate, tânăra s-a prezentat la spital pentru acordarea de îngrijiri medicale, fără a rămâne internată.

Bărbatul din Iași și tânăra din Gura Humorului au fost testați pentru consum de alcool, rezultatele fiind negative, după care, la spital li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În ambele cauze au fost întocmite dosare penal, care vor fi soluţionate procedural.

           

Anunțuri