30.224 locuri de muncă vacante la nivel național

Potrivit datelor furnizate de agenţii economici privind locurile de muncă vacante, în evidenţele Agenţiei Naţionale pentru Ocuparea Forţei de Muncă (ANOFM) sunt înregistrate 30.224 locuri de muncă, în data de 20 februarie 2018.

Situaţia locurilor de muncă vacante, în fiecare judeţ: Bucureşti – 9.813, Prahova – 2.217, Timiş – 1.702, Sibiu – 1.653, Arad – 1.579, Dolj – 1.049, Cluj – 812, Iaşi – 811, Galaţi – 751, Ilfov – 683, Vâlcea – 681, Hunedoara – 673, Braşov – 505, Gorj – 483, Neamţ – 465, Alba – 452, Constanţa – 445, Maramureş – 426, Dâmboviţa – 404, Mureş – 363, Bistriţa-Năsăud – 354, Vaslui – 341, Harghita – 335, Olt – 313, Satu Mare – 298, Buzău – 293, Brăila – 277, Argeș – 260, Bihor – 243, Tulcea – 213, Teleorman – 206, Mehedinţi – 197, Vrancea – 129, Sălaj – 124, Ialomiţa – 122, Covasna – 118, Suceava – 107, Botoşani – 97, Caraş-Severin – 84, Călăraşi – 64, Giurgiu – 50, Bacău – 32.

La nivel naţional, cele mai multe locuri de muncă sunt oferite pentru: vânzator (2.252), manipulant mărfuri (2.233), lucrător comercial (1.619), muncitor necalificat în industria confecţiilor (1.610), agent de securitate (1.553), mercantizor (1.472), muncitor necalificat la asamblarea, montarea pieselor (1.227), confecţioner-asamblor articole din textile (957), montator subansamble (689), muncitor necalificat la demolarea clădirilor, căptuşeli, zidărie, plăci mozaic, faianţă, gresie, parchet (629).

Persoanele interesate să ocupe un loc de muncă se pot adresa agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă de domiciliu sau de reşedinţă ale căror date de contact se află pe site-ul www.anofm.ro.

Oferta locurilor de muncă se actualizează în timp real şi poate fi vizualizată pe site-ul http://www.card-profesional.ro.

 

Reclame