Intervenție pentru salvarea unor persoane blocate cu mașina într-o râpă în comuna Frumosu

Miercuri seară, în jurul orei 17:00, un autoturism care circula pe Drumul Comunal Dragoșa (pe raza satului Dragoșa, comuna Frumosu) și în care se aflau două persoane, a ieșit în afara părții carosabile și a alunecat pe o parte într-o râpă adâncă de aproximativ 6 metri.
Mașina a rămas suspendată pe la jumătatea râpei, în crengile unor arbuști, și era în pericol de răsturnare. Pentru că autoturismul se afla în instabilitate și la orice mișcare s-ar fi putut răsturna, cei doi ocupanți au decis să nu riște și să ceară ajutorul la numărul unic de urgențe 112.
Modulul SMURD al Detașamentului de Pompieri Câmpulung Moldovenesc s-a deplasat la fața locului cu o autospecială cu accesorii pentru descarcerare și o ambulanță SMURD.
Imediat ce au ajuns, pompierii militari au asigurat mașina cu cordițe de salvare, după care au deschis portierele și i-au extras pe cei doi bărbați, în siguranță. La rândul lor, paramedicii SMURD i-au evaluat din punct de vedere medical, starea lor generală fiind una bună.
Ulterior, cu ajutorul unui TAF de la Ocolul Silvic din zonă, militarii au tras mașina înapoi pe drumul comunal. Deoarece aceasta nu avea decât mici avarii, cei doi bărbați s-au urcat în ea și și-au continuat drumul inițial, iar pompierii militari s-au retras la bază, încheindu-și misiunea cu succes.

Sursa: ISU Suceava

Anunțuri