14 februarie 1970: A murit actorul Grigore Vasiliu Birlic

Grigore Vasiliu Birlic (n. 24 ianuarie 1905, Fălticeni – d. 17 februarie 1970, Bucureşti) a fost unul dintre cei mai mari actori români de comedie.

Numele de naştere era Grigore Vasiliu, Birlic fiind doar o poreclă pe care a primit-o datorită succesului din piesa Birlic, jucată la începutul carierei sale.

A fost strălucit în piesele de teatru D-ale carnavalului, Conu Leonida faţă cu reacţiunea şi O scrisoare pierdută de Caragiale, Avarul şi Burghezul gentilom de Molière, Bădăranii de Carlo Goldoni, Egor Bulicov de Maxim Gorki, Revizorul de Nikolai Gogol, Oameni care tac de Al. Voitin, Nunta lui Krecinski de Suhovo-Kobalin, Mielul turbat de Aurel Baranga. Jocul său era caracterizat de un puternic timbru personal şi de o intonaţie inimitabilă. A jucat în peste 25 de filme, într-o perioadă în care numărul realizărilor cinematografice era redus.

Anunțuri