Din presa scrisă – 19 ianuarie

Ancheta Spitalului Județean nu a găsit nicio culpă medicală în cazul femeii care a murit de peritonită (Obiectiv de Suceava)

 „Decesul a survenit pe fondul degradării parametrilor vitali. Noi în momentul de față nu găsim nicio fisură în protocoalele care au fost respectate întocmai. Un act chirurgical în aceste condiții ar fi fost extrem de periculos pentru pacientă”, susține purtătorul de cuvânt al spitalului. Fiul femeii decedate a reclamat că mama sa nu ar fi fost diagnosticată corect, autopsia relevând drept cauză a morții peritonita …obiectivdesuceava.ro

Polițiștii supărați că nu mai primesc sporuri și-au anunțat șefii că nu mai răspund la telefon (Monitorul de Suceava)

După tăierea sporului de permanență de 40% de la 1 ianuarie, mai mulți polițiști au anunțat oficial conducerea IPJ Suceava că nu mai sunt disponibili pentru urgențe în timpul liber. Toți polițiștii judiciariști de la Câmpulung Moldovenesc au anunțat că în afara orelor de lucru nu mai răspund la telefon …monitorulsv.ro

Șaizeci de utilaje și o sută de muncitori au îndepărtat zăpada de pe drumurile naționale (Crai Nou)

Prefectul Mirela Elena Adomnicăi a declarat ieri că pentru curățarea drumurilor naționale, în cursul nopții de miercuri spre joi s-a acționat cu peste 60 de utilaje și mai mult de 100 de angajați de la secțiile companiei Drumuri Naționale, împrăștiate fiind aproximativ 700 de tone de sare, circa 15 tone de clorură de calciu și 6,5 tone de produs ecologic …crainou.ro

Reclame