Din presa scrisă – 18 ianuarie

 

Aproape 9.000 de pensionari suceveni s-au vaccinat împotriva gripei sezoniere (Monitorul de Suceava)

Sucevenii cu vârsta peste 65 de ani sunt cea mai numeroasă categorie care s-a imunizat în acest sezon rece împotriva gripei sezoniere. De la începutul campaniei de vaccinare, din luna decembrie și până în prezent, s-au vaccinat antigripal 8.858 de persoane cu vârste de peste 65 de ani. Alte 5.510 doze de vaccin antigripal au fost administrate, în perioada 4 decembrie 2017 – 14 ianuarie 2018 …monitorulsv.ro

Țigări de contrabandă de peste două milioane de euro, confiscate anul trecut de polițiștii de frontieră suceveni (Obiectiv de Suceava)

Anul trecut, polițiștii de frontieră suceveni au descoperit și confiscat 891.870 de pachete cu țigări de contrabandă, a căror valoare pe piața neagră de desfacere se ridică la suma de 9.344.100 de lei. În anul 2017, în punctele de trecere a frontierei din județul Suceava s-au înregistrat aproximativ 2.131.000 treceri de persoane și aproximativ 755.000 de mijloace de transport …obiectivdesuveava.ro

Polițiștii locali vor fi învățați cum să conducă bicicletele electrice (Crai Nou)

Autoritățile din municipiul Suceava au în vedere întocmirea și aprobarea unui regulament de folosire a bicicletelor electrice. În cauză sunt, pentru început, zece asemenea mijloace de transport achiziționate în cadrul unui proiect cu finanțare elvețiană nerambursabilă, acestea urmând a intra în dotarea lucrătorilor Poliței Locale …crainou.ro

Reclame