Din presa scrisă – 9 ianuarie

Anchetă la Spitalul Județean după ce o femeie ar fi murit pentru că nu a fost operată la timp de peritonită (Obiectiv de Suceava)

Conducerea Spitalului Județean a anunțat prin vocea purtătorului de cuvânt, medicul Mihai Ardeleanu, că a fost demarată o anchetă pentru a se stabili cu exactitate care a fost traseul pacientei, de la prezentarea în UPU și până la deces. Reamintim că o femeie de 63 de ani a murit de peritonită după ce a fost ținută o noapte întreagă cu insulină pentru a-i regla glicemia.

Aglomerație la ghișeele Primăriei Suceava în prima zi de plată a taxelor și impozitelor (Monitorul de Suceava)

Sute de suceveni s-au grăbit să se achite de obligațiile fiscale chiar din prima zi în care pot fi plătite taxele și impozitele locale la primăria municipiului reședință de județ. Dornici să fie siguri că vor fi printre primii, zeci de oameni, în general pensionari, s-au adunat în fața Primăriei Suceava  chiar de la ora 07.00, deși activitatea administrației locale începe de la ora 08.00.

 

Județul Suceava pare să câștige pariul în privința culturii de roșii subvenționate (Crai Nou)

„În 2017, am avut 22 de beneficiari ai ajutorului de minimis, fiecare a primit câte 3.000 de euro” spune Haralampie Duțu, șeful Direcției pentru Agricultură Județeană. Solariile sau serele trebuie să aibă cel puțin 1.000 mp, producția obținută nu poate fi mai mică de 2 kg de tomate/mp, iar cantitatea valorificată va depăși 2.000 kg.

Reclame