Acţiuni pentru creşterea gradului de siguranţă rutieră la Dolhasca şi Liteni

Joi, 4 ianuarie, în intervalul orar 17.00-21.00, Serviciul Rutier împreună cu poliţişti din cadrul B.D.N.E., dar şi din cadrul Poliţiilor Orăşeneşti Dolhasca şi Liteni au organizat şi desfăşurat o acţiune pentru combaterea săvârşirii de abateri la regimul rutier pe raza localităţilor Dolhasca şi Liteni.

În cadrul acţiunii au fost testaţi cu aparatul etilotest 68 conducători auto, fiind aplicate 6 sancţiuni contravenţionale în valoare totală de 1160 lei. De asemenea, a fost reţinut un certificat de înmatriculare.

Reclame

Accident la Bunești în urma unei manevre greșite de mers înapoi

Joi, 4 ianuarie 2018, la ora 18.00, în timp ce conducea autoutilitara pe D.C. 1 din localitatea Petia, un bărbat de 46 ani din comuna Bunești, intenţionând să intre într-o curte,  nu s-a asigurat corespunzător la efectuarea manevrei de mers înapoi și a fost acroșat de autoturismul condus regulamentar de un bărbat de 22 ani, din comuna Vulturești.

În urma accidentului a rezultat vătămarea corporală ușoară a celor doi conducători auto și a unui bărbat de 40 ani din comuna Bunești, pasager în autoutilitară.

Conducătorii auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind de 0,00 mg/l alcool pur în aerul expirat, după care, la spital, li s-au recoltat probe biologice în vederea stabilirii alcoolemiei.

În cauză s-a întocmit dosar penal, ce va fi soluționat procedural.

Fălticenenii pot plăti de astăzi taxele și impozitele din 2018

Începând de vineri, 5 ianuarie 2018, Serviciul de Taxe și Impozite al Primăriei Municipiului Fălticeni încasează impozitele și taxele locale datorate de persoanele fizice și juridice din Fălticeni.

Și în acest an administrația locală acordă o bonificaţie de 10% în cazul persoanelor fizice şi juridice, pentru plata cu anticipaţie, până la data de 31 martie 2018… informația integrală în Cronica de Fălticeni