Noutăți filatelice: Europa 2017, Castele

Europa_2017_Castele_emis

Romfilatelia introduce în circulaţie emisiunea de mărci poştale intitulată Europa 2017, Castele, selectată în acest an de către PostEurop, organism al Uniunii Poştale Universale, agenție specializată a Organizației Națiunilor Unite, ca temă comună pentru toate statele membre.

Foste proprietăţi şi reşedinţe ale domnitorilor sau ridicate de vechi familii de nobili, construite cu multe secole în urmă, castelele din România au un farmec deosebit, în care frumuseţea locurilor, se împleteşte cu istoria. Pentru legendele păstrate între zidurile lor, dar și datorită  frumuseţii arhitecturale și a peisajelor care le înconjoară aceste destinaţii sunt extrem de atrăgătoare pentru turiști din România sau de peste hotare.

Emisiunea Europa 2017, Castele cuprinde două valori nominale, fiind completată de un produs filatelic special cu medalie, produs ce înfăţişează două castele românești, construcții care sunt adevărate bijuterii arhitectonice.

Această emisiune este disponibilă începând de miercuri, 12 aprilie 2017, în magazinele Romfilatelia din Bucureşti, Bacău, Braşov, Cluj-Napoca, Iaşi şi Timişoara, precum şi în Magazinul Online http://romfilatelia.ro/store/.

Pe timbrul cu valoarea nominală de 4, 50 lei este ilustrat Castelul Huniazilor, unul dintre cele mai importante monumente de arhitectură gotică din România, impresionant atât ca monument dar şi datorită legendelor care se leagă de numele său.

Construcţie impunătoare cu turnuri şi bastioane, castelul a fost construit de Iancu de Hunedoara în secolul al XV-lea, pe locul unei vechi întărituri. Clădirea a cunoscut în timpul acestuia însemnate transformări, servind ca punct strategic, dar şi ca reşedinţă aristocratică. Castelul Huniazilor reprezintă una din cele mai frumoase şi bine conservate construcţii din epoca medievală.

Cele mai semnificative părţi ale construcţiei au rămas neschimbate din punct de vedere architectonic, chiar dacă, de-a lungul timpului, Castelul Huniazilor a avut mai mulţi proprietari, care au încercat să îşi pună amprenta asupra stilului architectural, acesta şi-a păstrat originalitatea şi a rămas un exemplu edificator pentru arhitectura militară a secolului al XV-lea, din sud-estul Europei.

Castelul Károlyi, ilustrat pe timbrul cu valoarea nominală de 15 lei, o minunată bijuterie arhitecturală, este prima rezidenţă cunoscută a familiei Károlyi, la Carei. Castelul familiei Károlyi poartă semnele funcţionalităţii ca fortăreaţă, partea marelui sistem de fortificaţii, gândit să oprească atacurile turceşti.

Din cauza invaziilor turceşti, reşedinţa a fost transformată într-o cetate cu ziduri puternice, în formă de patrulater, cu patru bastioane de colţ, prevăzute cu nişe de tragere pentru tunuri şi cu şanț exterior. Atacurile turceşti nu au reuşit să distrugă cetatea, dar i-au provocat avarii grave şi lucrările de reparaţii au început în anul 1660.

Odată cu încetarea conflictelor militare din zonă, Antal Károlyi (1732 – 1791) schiţează primele planuri de transformare ale cetăţii într-o clădire cu funcţii rezidenţiale, însă lucrările efective debutează în anul 1792. Elementele principale ale fortificaţiei, bastioanele, sunt demolate, iar cetatea este transformată într-un castel în stil baroc, care a căpătat de-a lungul anilor un stil eclectic, cu elemente arhitecturale originale.

Între anii 1894 – 1896, la iniţiativa lui István Károlyi, castelul Károlyi trece printr-un nou proces de transformări, după planurile arhitectului german Arthur Meining. De data aceasta, castelul baroc ia înfăţişarea unui castel cavaleresc medieval. Pe trei dintre faţadele castelului sunt combinate elemente arhitecturale şi de decor, aparţinând mai multor stiluri – romantic, baroc – iar faţada estică este dominată de stilul neogotic.

Ambele castele prezentate, atât de încărcate de istorie şi legende, martori ai atâtor lupte şi intrigi, au fost declarate muzee şi deschise publicului larg pentru a fi descoperite în detaliu şi pentru a fi aşezate la loc de cinste în tezaurul turismului românesc.

Emisiunea este completată de un plic prima zi și ca forme de machetare au fost folosite coala de 32 de timbre și minicoala de 6 timbre, bloc de 4 timbre și bloc de 2 timbre nedantelate.

Albumul special este realizat în tiraj limitat de 353 exemplare și reuneşte în tematică comună, produse aparţinând filateliei şi medalisticii, prin două produse valoroase de colecţie: blocul cu două timbre nedantelate a emisiunii şi medalia care prezintă pe avers şi pe revers efigia lui Iancu de Hunedoara şi Castelul Huniazilor. Certificatul de autenticitate prezintă caracteristicile medaliei, iar blocul emisiunii este numerotat de la 001 la 353.

Anunțuri