Asociațiile de proprietari înregistrează datorii de peste 1,8 milioane de lei către furnizorii de utilități

asociatii de propriatariDin ianuarie tarifele pentru apă și gunoi au scăzut prin efectul reducerii TVA

Furnizorii de utilități și asociațiile de proprietari au avut în această săptămână prima întâlnire din 2016, cu prilejul unei ședințe de informare găzduită de Primăria Fălticeni.

În ciuda cifrelor îngrijorătoare gestionate în registrele de plăți, ACET și GOSCOM s-au ferit pe moment să facă clasamente cu buni și răi platnici, preferând un discurs încurajator pentru președinții și administratorii asociațiilor de proprietari, de la care se așteaptă o implicare mai mare în creșterea ritmului încasărilor.

Peste 1,85 milioane lei, aceasta este valoarea aproximativă a facturilor neachitate de populație la finele anului 2015. În top rămân datoriile abonaților serviciului de alimentare cu apă, circa 1,5 milioane de lei, sumă comparabilă cu nivelul datoriilor din 2014.

Anul începe însă și cu vești bune. Facturile trimise de furnizori asociațiilor de proprietari s-au diminuat prin efectul reducerii TVA-ului, atât pentru apă cât și pentru colectarea deșeurilor. De la 1 ianuarie, cotele de TVA practicate de ACET SA Suceava, pentru serviciile publice furnizate în întreaga arie de operare sunt: 9% la apă potabilă și 20% la canalizare-epurare. Asta înseamnă că populația plătește 3,83 lei pentru apă potabilă și 3,04 lei pentru canalizare – epurare.

Anunțuri